
Cristian Zgabercea, project manager la TVR, fost producător general, a fost condamnat în primă instanță la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, conform Agerpres. Decizia nu este definitivă.
Condamnarea lui Zgabercea vine într-un dosar mai amplu, al finanțării ilegale a unor fundații culturale, în care este vizat fostul șef al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.
Nicușor Constantinescu a primit la rândul său o nouă sentință de opt ani de închisoare cu executare.
Magistraţii au hotărât şi obligarea lui Nicuşor Constatinescu, împreună cu Cristian Zgabercea şi Carmen Florentina Oproiu (Vasile) a unor despăgubiri către Consiliul Judeţean Constanţa însumând aproape 18,4 milioane de lei.
Conform informațiilor publicate de Tolo.ro, în prezent Cristi Zgabercea este parte din delegația care a plecat la Eurovision în Portugalia.
Pe larg despre sentințe, pe site-ul Agerpres
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Tvr - o televiziune inutila plina de corupti, oamenii care vor sa faca ceva sunt indepartati, iar putorile stau toata ziua si fac bani, mai lucra si la privat (la negru, ca nu mai au voie cu contracte)
asa se traduce de pe agerpres "Nicuşor Daniel Constantinescu"