Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Tolontan, postarea zilei: Gabi Firea a păţit azi, la sărbătoarea Simonei Halep, ce a păţit Elena Udrea la gala lui Lucian Bute

 
Facebook - Cătălin Tolontan
Facebook - Cătălin Tolontan

BLOGOSFERĂ. Cătălin Tolontan a publicat cel mai popular text din blogosfera zilelor trecute. Jurnalistul GSP a discutat într-un text publicat pe blogul personal despre huiduielile primite de Gabriela Firea şi despre reacţia acesteia în urma evenimentului.

Publicitate

Reamintim ca primarul general a fost huiduit de specatorii care veniseră să o întâmpine pe Simona Halep la un eveniment organizat de primărie la Arena Naţională.

El a făcut o paralelă între păţania primarului general al Bucureştiului şi ceva asemănător care i s-a întâmplat Elenei Udrea, în urmă cu şapte ani, la Gala Bute. Şi în cadrul acelui eveniment s-au auzit huiduieli, dar la adresa ministrului Turismului de la acea vreme.

Potrivit lui Tolontan, Gabriela Firea a avut aceeaşi reacţie pe care a avut-o atunci Elena Udrea. Ambele şi-au deschis mesajul cu expresia: “Nicio faptă bună nu rămâne nerăplătită

“Pentru ca similitudinea să fie frapantă! Gabriela Firea dă vina pe ”propaganda sorosistă” şi pe ”cetăţenii cu venin în grupuri organizate” pentru protestul mulţimii de pe Naţional Arena.

Primarul îşi deschide mesajul de pe facebook cu expresia: ”Nicio faptă bună nu ramâne nepedepsită”.
După ce a fost huiduită în 2011, la Gala Bute, Elena Udrea a spus acelaşi lucru: ”Nicio o faptă bună nu rămâne nepedepsită”

Textul său a adunat, potrivit unei monitorizări Facebrands, aproximativ 2.500 de distribuiri.

Următorul articol din blogosferă care a circulat, pe Facebook, este semnat de Cristina Bazavan, blogger şi om de comunicare. Despre Alexis Castorri, psiholog american şi autorul unor exerciţii mentale pentru sportivi.

Despre acestea antrenorul Cahill spune ca ar fi ajutat-o pe Simona Halep să facă faţă presiunii din meciurile jucate în ultimele luni.

Din postare:

“Darren Cahill a marturisit ieri intr-un interviu pentru The Guardian ca o parte din succesul Simonei Halep din ultimele luni se datoreaza si psihologului sportiv Alexis Castorri.

Castorri – care lucreaza cu unii dintre cei mai importanti oameni ai lumii (de la lideri politici pana la mari sportivi sau mari oameni de afaceri) – locuieste in Florida si este o persoana foarte discreta.

Exista extrem de putine informatii publice despre ea (cel mai adesea mentionari ale unor sportivi care au lucrat cu ea – Lendl sau Andy Murray).”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1.tolo.ro,”GABI FIREA A PĂŢIT AZI, LA SĂRBĂTOAREA SIMONEI HALEP, CE A PĂŢIT ELENA UDREA LA GALA LUI LUCIAN BUTE”, - 2.584 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Azi, a trecut linia roşie şi Gabi Firea. Huduielile sunt asurzitoare şi spontane.

Nu e Soros, nu sunt ONG-urile, e tribuna şi cultură sa unică a protestului.

Şi oricine ar fi fost în locul Gabrielei Firea, de la preşedintele ţării la ministrul sporturilor, ar fi păţit acelaşi lucru.

Dacă n-ar sta înconjurată numai de un oribil aparat de propagandă, cum n-a existat niciodată în istoria democratică a oraşului, Gabi Firea ar şti că aşa li se întâmplă guvernanţilor la orice celebrare sportivă!”

2.bazavan.ro,”Cine este Alexis Castorri, “antrenorul mental” al Simonei Halep + unul dintre exercitiile ei celebre“, de Cristina Bazavan, - 951 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Lendl povesteste ca a rugat-o pe Alexis Castorri sa-l ajute sa se concentreze mai bine asupra mingii, sa poata faca fata distragerii atentiei de peteren, cand in timpul unui meci se intampla o multime de lucruri in jurul unui jucator.

Doamna Castorri i-a creat un exercitiu prin care isi antrena atentia in micile detalii, exercitiul se afla in carte in aceasta formula.”

3.Blogurile Adevărul, “Televizorul, votul bunicilor şi liniştea în familie”, de Vlad Voiculescu, - 543 like-uri & share-uri;

Din postare:

„În 2016, am venit în guvernul tehnocrat. Am mers la ea şi i-am spus: „Mamaie, acum te rog eu să nu schimbi postul! Uită-te la ei, uită-te şi o să vezi ce o să spună despre mine şi despre cei cu care lucrez în fiecare zi!“.

A durat câteva săptămâni.

Mamaia mea nu înjură aproape niciodată. Face de atunci, însă, câte o excepţie, de fiecare dată când îi vede la TV pe cei despre care credea cândva că „ştiu ei ceva, altfel nu ziceau la televizor”

4.mihaivasilescublog.ro,”UN TELEFON ERA CÂT PE CE SĂ SCHIMBE SOARTA LUI RICHARD AL II-LEA”, - 423 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Din nou s-a dezlănţuit iadul. Dăcât că de data asta, o văd cum îl duce graţioasă la ureche şi brusc se aude tare în toată sala:

– Nu mă mai suna, dracului, că sunt la teatru!

Moment în care unul dintre actori face trei paşi spre public şi se uită fix în ochii împricinatei:

– Doamnă, vă rugăm să ne scuzaţi că îndrăznim să jucăm în timp ce dumneavoastră vorbiţi la telefon.”

5.Blogurile Adevărul, “Liviu Dragnea a iniţiat o tentativă de subminare a securităţii naţionale”, de Ştefan Vlaston, - 217 like-uri & share-uri.

Din postare:

“În lumea complexă de azi „securitatea naţională” nu înseamnă doar să aperi cu arma în mână graniţele ţării.

Înseamnă mult mai mult. Să asiguri instituţiilor de forţă resursele umane şi materiale necesare pentru războaie „hibride”, să asiguri continuitatea parteneriatelor internaţionale care contribuie decisiv la apărarea ţării, să asiguri independenţa justiţiei, să asiguri echilibrele şi interesele economice ale României, să asiguri „checks and balances” pentru ca nicio putere a statului să nu acapareze prerogativele şi atributele altei puteri.

O putere ostilă poate cuceri o ţară şi nemilitar, subminându-i economia, instituţiile de forţă, alianţele, funcţionarea statului de drept. Toate acţiunile lui Dragnea spre acest pericol ne îndreaptă.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sebi. C. Sebi. C.
    Tineti minte ca acum niste ani, Iulia Vantur prezenta Dansez pentru tine, iar la un moment dat a spus ''noi aici la Surprize Surprize...''....era dovada ca o adora si o copiaza pe Andreea Marin. La fel si cu Firea...idolul ei este Udrea, dar Pandele...nu este Basescu pe care-l dorea Firea. De s-ar ivi altul mai bun....

Trimite un comentariu

sus