
BURTIERĂ LA MINUT. "Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și șase luni cu executare, pentru abuz în serviciu". Informația a explodat pe toate posturile de știri. Cum s-a văzut în burtiere, imediat după ce a fost dată sentința?
Toate posturile de știri - Antena 3, România TV, Digi 24, Realitatea TV și B1 au dat informația ca atare și pe burtieră.
O mică diferență la România TV. Postul de știri a punctat și pe ecran, în burtieră, că "Sentința nu e definitivă".
Astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și șase luni pentru instigare la abuz în serviciu. Este vorba de dosarul în care două persoane angajate la DGASPC Teleorman lucrau, de fapt, pentru organizația PSD. Decizia nu este definitivă.
Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani cu suspendare primită în dosarul "Referendumul", scrie Agerpres.
Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul "Referendumul", rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.
Lista condamnărilor, după galeria foto.
GALERIE FOTO. Condamnarea lui Liviu Dragnea, în burtiere:
Alte condamnări în dosar, via Agerpres:
- Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare;
- Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman - 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani;
- Olguţa Şefu - 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu;
- Ionel Marineci, abuz în serviciu, 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani;
- Valentina Mirela Marica - 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;
- Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, 3 ani închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani.
- Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare - un an închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani;
- Anisa Niculina Stoica, una dintre cele două angajate la DGASPC Teleorman, un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani;
- Adriana Botorogeanu, a doua angajată la DGASPC Teleorman, 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 4 ani.
Judecătorii de la Înalta Curte au decis încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Propun sa ne facem parlamentari de Romania.