Skip to main content

AUDIENŢE. X Factor, cifre modeste cu a doua ediţie din noul sezon. Pro TV a avut, pe publicul comercial, cât Antena şi Kanal D la un loc

 
AUDIENŢE. X Factor, cifre modeste cu a doua ediţie din noul sezon. Pro TV a avut, pe publicul comercial, cât Antena şi Kanal D la un loc

AUDIENŢE. A doua ediţie X Factor abia s-a văzut în audienţe. Antena 1 a fost pe locurile doi şi trei în audienţe cu show-ul de talente, difuzat duminică seara.

Publicitate

Kanal D şi Pro TV au împărţit primele poziţii, la nivelul întregii ţări. Ambele posturi au avut cifre de peste un milion de telespectatori, media naţională. Antena 1 a completat podiumul, însă cu cifre mult mai mici.

Kanal D, cu Exatlon pe interval, a fost lider la nivel naţional, cu o medie de aproximativ 1,1 milioane de telespectatori. La mică distanţă s-a clasat Pro TV, cu o medie de aproximativ un milion de telespectatori.

Pe publicul comercial, Pro TV a avut mai mult decât Antena şi Kanal D la un loc.

Atât Kanal D, cât şi Antena 1 au difuzat producţii noi, din grila de toamnă, spre deosebire de Pro TV care a avut un film de acţiune cu Dwayne „The Rock" Johnson. Astfel, aseară X Factor a fost la bătaie cu noul sezon din Exatlon şi filmul de acţiune Dezastrul din San Andreas.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de duminică, 2 septembrie, pe intervalul X Factor:

NAŢIONAL. X Factor, care încearcă o nouă reţetă de prezentatori şi cu nouă zi de difuzare, s-a clasat pe locul trei la nivel naţional, la diferenţă mare de primele două clasate. Show-ul prezentat de cuplul Mihai Bendeac şi Vlad Drăgulin a obţinut o medie de aproximativ 700.000 de telespectatori, în fiecare minut.

Kanal D cu Exatlon şi Pro TV cu filmul Dezastrul din San Andreas au dominat la nivel naţional, unde au reuşit să strângă cifre de peste un milion de telespectatori, în fiecare minut.

URBAN. Pro TV şi Kanal D au făcut schimb de locuri pe publicul de la oraşe. Filmul difuzat de Pro TV a dominat la oraşe, unde a strâns o medie de aproximativ 600.000 de telespectatori, în fiecare minut. Exatlon, de pe Kanal D, s-a clasat pe doi, cu o medie de aproximativ 450.000 de telespectatori.

Antena 1 a menţinut acelaşi scenariu. A completat podiumul, iar diferenţă faţă de primele două clasate e fost mai mică. X Factor a obţinut la oraşe aproximativ 400.000 de telespectatori, în fiecare minut.

COMERCIAL. Pro TV a fost lider şi pe segmentul de public cu vârsta între 18 şi 49 de ani. Dezastrul din San Andreas a obţinut o medie de aproximativ 375.000 de telespectatori.

Pe segmentul de public tânăr, X Factor a trecut peste Exatlon şi s-a clasat pe locul doi. Talent show-ul muzical a obţinut o medie de aproximativ 180.000 de telespectatori, în fiecare minut. Kanal D a fost la mică distanţă pe trei, cu o medie de 170.000 de persoane.

Audienţa posturilor TV, duminică, 2 septembrie, pe intervalul X Factor (20:00 - 22:50), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. Persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Kanal D 1.127.000 6.3 15.5
2 Pro TV 1.020.000 5.7 14.0
3 Antena 1 701.000 3.9 9.6
4 TVR 1 588.000 3.3 8.1
5 Romania TV 431.000 2.4 5.9

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, duminică, 2 septembrie, pe intervalul X Factor (20:00 - 22:50), în mediul URBAN:

URBAN Nr. Persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 585.000 6.1 15.0
2 Kanal D 449.000 4.7 11.5
3 Antena 1 386.000 4.0 9.9
4 TVR 1 313.000 3.3 8.0
5 DigiSport 1 238.000 2.5 6.1

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, duminică, 2 septembrie, pe intervalul X Factor (20:00 - 22:50), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. Persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 375.000 8.5 25.1
2 Antena 1 177.000 4.0 11.8
3 Kanal D 170.000 3.9 11.4
4 DigiSport 1 97.000 2.2 6.5
5 TVR 1 58.000 1.3 3.9

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Mile filmele pe care le-a pregatit sunt foarte bune creuerul tau manipulat vad filme cu fam, Voiculescu altele nu vezi asa ca ciocu mic
  • geo geo
    Adevarul este ca A 1 si Kanal D au dat-o rau de tare in bara.
    A 1 are un produs de calitate slaba pe care l-a programat intr-o zi si o ora nepotrivita.
    Kanal D si-a fortat prea devreme - poate cu o luna-doua - norocul cu un show care nu prinde la publicul comercial.
    Sa vedem cine va muta prima oara.
    Pun pariu ca cei de la A 1 isi vor duce show-ul intr-o alta zi, in cursul saptamananii...sa zicem miercuri seara.
  • Mihai Mihai
    Mile, ce treaba are A3 in ecuatia asta?
  • Me Me
    Audientele nu sunt deloc dezastruoase ptr kanal d. Ganditi va ca in august publicul comercial inca era plecat. Se vede la total tv. Asteptati de acum incolo. Adevarata competitie va fi oct.noiembrie.decembrie. audientele de acum ptr kanal d inseamna profit, nu pierdere
  • florin florin
    asa se intampla cand aduci pe neica nimeni bendeac si pe mascatu ala in juriu
  • Mile Mile
    Mareane, filme bune pt creierul tau
  • an an
    o plictiseala XFactor orice ar face...
  • marian marian
    Exatlon era bun iarna , cand sunt reluari vara nu merge am spus de la inceput toti m au facut prost se vede in audiente ei se lauda ca au inceput sa creasca minciuni nu merge si antenuta va pati la fel sa vedem pro cu ninja vad ca cu unele filme bune pro bate orice , acolo unde conteaza , si in continuare vor fi filme in premiera mai ales sambata de la ora 22 00 dupa vocea vineri cred ca pro pe comercial va scoate triplu fata de concurenta vocea si meciul la fel si luni gospodar si meciul
  • Mile Mile
    Mihail, atunci antena 3 e bună tv
  • Mihail Mihail
    Valeriu Lazarov spunea ca nu conteaza target-urile astea de audienta, asta e treaba publicitarilor, conteaza audienta in sine. Iar pe National A1 a fost sub KD cu vreo 400 si ceva de mii de telespactori pe minus.

    Una peste alta, nu pot decat sa realizez ca KD a facut o mare greseala punand Exathlon cu doua sezoane pe an. Nu asa se face, vedeti cum au patit cei de la A1, de au uzat iUmor, Next Star si TCDU. Toate au avut sau vor avea o pauza...
  • Mile Mile
    Oare mai continuă exatlon
  • Razvan Razvan
    Bendeac si Dragulin duc audientele in jos ! Pacat!
  • Mile Mile
    Încercare de distragere a atentiei asupra exatlon, unde sunt comparațiile cu sezonul trecut , degeaba va chinuiți, exatlon cum este , nu il laudati acum
  • F F
    Wow. X factor este un adevărat eșec. Cifrele pe comercial sunt rușinoase. Iar exatlon continua sa surprindă neplăcut și el. Cifrele sunt foarte slabe având în vedere ca a fost eliminare. Eu înțeleg ca unele modificări erau necesare, dar greu de înțeles de ce au modificat și nominalizările.
  • Mile Mile
    Am avut dreptare, x factor vineri e bun

Trimite un comentariu

sus