
S-a lansat o nouă platformă de știri economice și analize financiare financialintelligence.ro. Publicația online este fondată de trei foști angajați ai ziarului Bursa: Ancuţa Stanciu, fost redactor-şef al ziarului Bursa, Adina Ardeleanu, fost redactor-șef adjunct al ziarului Bursa, și Geanina Vodă, fost director de calitate al ziarului Bursa.
financialintelligence.ro reunește știri, interviuri și analize economice, financiare și politice, naționale şi internaționale.
Noua platformă se adresează antreprenorilor, top și middle managerilor, oficialilor autorităților de stat, politicienilor sau diplomaților, dar și publicului larg, educat, atras de mediul de afaceri și de temele economice majore, spun reprezentanții publicației.
financialintelligence.ro va organiza şi evenimente de business, care vor trata subiecte de actualitate ale mediului economico-financiar din România și vor pune la aceeaşi masă legiuitorii, decidenții și beneficiarii legislaţiei.
Ancuța Stanciu, redactorul şef financialintelligence.ro:
„Vrem să oferim cititorilor noştri instrumente pentru înțelegerea proceselor și fenomenelor în desfășurare, care permit oamenilor de business să prevadă evenimentele, nu doar să suporte consecințele. Cititorii noştri trebuie să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat în România, dincolo de falsele teme, de perdele de fum, de luptele politice lansate pe piața media. Vrem să analizăm și fenomenele, trendurile economice și de business de pe piețele internaționale, care afectează direct sau indirect România. Vorbim despre lucrurile relevante, esențiale, pe care le selectăm cu grijă din volumul mare de informații de pe piață, multe neimportante, direcționate politic și ridicate inutil la rang de «breaking news».
Suntem o publicaţie independentă şi considerăm că libertatea presei este un drept fundamental, care ar trebui să fie recunoscut şi protejat prin lege. O mare parte a presei din România se confruntă cu o politizare excesivă, cu politici editoriale subordonate intereselor patronilor. financialintelligence.ro va spune lucrurilor pe nume, va căuta înţelesuri și va publica informațiile nealterate, corecte și nesupuse niciunei influențe politice sau comerciale”.
Din echipa editorială financialintelligence.ro fac parte:
- Ancuţa Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, în ultimii 8 ani a fost redactor şef al ziarului Bursa;
- Adina Ardeleanu, membru fondator al publicaţiei, cu peste 13 ani de experienţă în jurnalism economic, fost redactor șef adjunct al ziarului Bursa;
- Geanina Vodă, membru fondator, are 20 de ani experienţă în presă, în ultimii ani ocupând funcţia de director de calitate al ziarului Bursa.
Comentarii
Abia aștept sa o citesc pe doamna Voda (anchete editoriale, interviuri si tot ce scrie dansa).