
Postul Profit.ro a intrat, din această săptămână, și pe rețeaua operatorului Digi, după ce, săptămâna trecută, canalul a fost inclus în grila UPC.
Televiziunea de business a primit decizia de autorizare a studioului și implicit aprobarea pentru începerea emisiei de la Consiliului Național al Audiovizualului în urmă cu aproximativ o lună.
Primul operator care a inclus canalul în grilă a fost UPC, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Postul TV difuzează emisiuni zilnice printre care amintim Back in Business cu Daniel Apostol și invitat Vasile Iuga (acționar al postului TV), Profit Live cu Daniel Apostol. De asemenea, postul are și trei programe de știri, cu o durată de 30 de minute, la orele 13.30, 16.30 și 19.30.
Profit.ro este operată de Clever Media Network, care mai deține Look Plus și Look TV. Proiectul a fost lansat într-un parteneriat dintre:
- Adrian Tomșa, care este și acționar majoritar la Clever Media Network
- Vasile Iuga, partener strategic
- Orlando Nicoară, cel care a dezvoltat și proiectul online Profit.ro, director de dezvoltare și fondator Profit.ro și News.ro.
Citește și:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Am văzut în promouri că au transmisiuni sportive.
Deci Pro X care era specializat pe sport nu prea mai are transmisiuni, iar Profit.ro transmite sport.
Bănuiesc că ai și tu liste cu programele favorite.
Cine nu are, să își cumpere!