Skip to main content

PROIECT. CNA vrea mesaje noi de avertizare despre consumul de alcool şi copiii cu dizabilităţi. Forul vrea să modifice mesajul „consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide

 
PROIECT. CNA vrea mesaje noi de avertizare despre consumul de alcool şi copiii cu dizabilităţi. Forul vrea să modifice mesajul „consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide

„Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume”, „respectaţi mesele” sau „faceţi mişcare” sunt mesajele de avertizare deja cunoscute ce rulează de aproape 10 ani pe televiziunile din România.

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului se pregăteşte să adauge noi mesaje, ca parte a unor modificări ale Codului de Reglementare în Audiovizual, legislaţia secundară a forului. Noile propuneri de modificare a legislaţiei au fost supuse dezbaterii publice pentru 30 de zile, pe site-ul CNA.

Concret, CNA vrea să aducă două mesaje noi şi să modifice uşor unul dintre cele mai vechi mesaje „consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide”.

Mesajul s-ar transforma în: „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de apă.”.

Totodată, membrii CNA au venit cu două noi propuneri de mesaje:

i) „Consumul de alcool până la vârsta de 21 de ani dăunează grav dezvoltării creierului.”;

j) „Pentru egalitate de şanse, copiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe în orice şcoală.”

Noile texte ar completa articolul 120 (5) din Codul de reglementare în audiovizual, potrivit căruia:

În cadrul calupurilor publicitare ce promovează alimente radiodifuzorii trebuie să difuzeze alternativ unul dintre următoarele mesaje de avertizare:

a) "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume.";
b) "Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.";
c) "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide.";
d) "Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei.";
e) "Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi."

Toate mesajele de avertizare prevăzute la alin. (5) se difuzează alternativ pe parcursul unei zile, câte un mesaj inserat la sfârşitul unuia dintre calupurile publicitare din cadrul fiecărei ore date din intervalul orar 6,00 - 22,00. În perioada în care difuzează un spot noncomercial recomandat de Consiliu, radiodifuzorii pot renunţa la difuzarea mesajelor de avertizare prevăzute la alin (5).

Deciziile Consiliul Naţional al Audiovizualului se bazează pe Legea Audiovizualului şi pe Codul de Reglementare în Audiovizual, care este legislaţia secundară. În cazul Legii Audiovizualului, doar Parlamentul poate veni cu propuneri de modificare. CNA poate face modificări doar în cazul Codului Audiovizual.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus