Skip to main content

Documentare despre iubirile celebre ale secolului trecut, la TVR 1. Adolf Hitler, Ernest Hemingway sau Marilyn Monroe

 
Documentare despre iubirile celebre ale secolului trecut, la TVR 1. Adolf Hitler, Ernest Hemingway sau Marilyn Monroe

TVR va difuza o serie documentară, marca BBC, despre poveştile celebre de dragoste ale secolului trecut. Producţia Iubiri celebre se concentrează pe poveştile de iubire ale unor personalităţi care au marcat secolul XX, precum Adolf Hitler şi Eva Braun, Ernest Hemingway şi Martha Gellhorn sau Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio.

Publicitate

Filmele documentare vor fi difuzate de luni, 24 septembrie, de la ora, 23:30. Cele 26 de episoade sunt programate de luni până joi, de la aceeaşi oră.

Actorul englez Robert Powell, cunoscut pentru rolul său Iisus din Nazaret, din mini-seria cu acelaşi nume a regizorului Franco Zeffirelli, este naratorul producţiei Iubiri celebre. Postul public va difuza, în prima săptămână, poveştile de dragoste dintre:

Grace Kelly şi Prinţul Rainier de Monaco - luni, 24 septembrie, de la ora 23:30.

La nunta deceniului, bătrânul Principat de Monaco se găsea sub asediul fanilor şi în plin circ media. După ultra-rapida poveste de dragoste, vedeta hollywood-iană a întâmpinat dificultăţi în a-şi adapta viaţa la rigorile regale. Deşi căsnicia lor a rezistat, s-a încheiat cu un tragic accident de maşină.

Jackie Kennedy şi John F. Kennedy - marţi, 25 septembrie, de la ora 23.30.

Căsătoria lui Jackie Bouvier cu John F. Kennedy a pecetluit o înţelegere politică la nivel înalt. Dar Jackie nu putea să se resemneze în a fi doar soţia supusă ce-şi aştepta cuminte acasă bărbatul aflat în căutare de diverse flirturi.

Maria Callas şi Aristotel Onassis - miercuri, 26 septembrie, ora 23.30.

El era un magnat grec al transporturilor, ea - cea mai mare cântăreaţă de operă a vremii. Carismaticul Onassis a fost vrăjit de divă, iar Maria a intrat năvalnic într-o tumultuoasă odisee ce avea să-i distrugă cariera.

Carole Lombard şi Clark Gable - joi, 27 septembrie, de la ora 23.30.

Căsnicia lor nu a fost mereu lină, dar cei doi şi-au fost devotaţi unul altuia. După ce Lombard a murit într-un accident de avion în 1942, Gable nu şi-a mai revenit.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • predescu livia predescu livia
    Niste programe atat de interesante sunt bagate la 11 jumate noaptea

    Fereasca Dumnezeu
  • Alin Alin
    Puteau fi programate la ora mai accesibila.
  • mile mile
    tvr hd, nu e in grila la toti , ma refer la tvr 1
  • Doru Doru
    "tvr nu mai este generalista , e de nisa , pe stiri si documentare"
    Parca ziceai ca te uiti la "TVR". Nu are documentare, seriale, emisiuni, cateva competitii sportive, chiar si filme ? Deci "este generalista". Dar eu vorbesc aici de "TVR HD". Nu ma intereseaza celelalte "TVR"-uri.
  • mile mile
    tvr nu mai este generalista , e de nisa , pe stiri si documentare
  • Doru Doru
    "Mile", pentru o televiziune axata doar pe documentare e foarte bine din toate posturile TV. Dar o televiziune generala ca "TVR", sa nu prinzi top 10 in fiecare seara, nu prea...
  • Mile Mile
    Dar totusi nu e pe locul 60
  • Doru Doru
    "Pt ca e la tvr , nu e nevoie de canale mici"
    Pai si "TVR" e canal mic. Rar prinde top 10...
  • Mile Mile
    Pt ca e la tvr , nu e nevoie de canale mici
  • Doru Doru
    "bbc inseamna calitate pura"
    Pai si la "BBC Earth" nu te uiti ?
  • Silvia Silvia
    Este interesant, dar astea sunt variantele romantate, curatate. Ma intreseaza doar Hitler pentru simplul fapt ca nu cred ca ii este protejata imaginea, ba din contra. Poate ca va fi povestea cea mai apropiata de adevar.
  • Mile Mile
    E bine , bbc inseamna calitate pura
  • Razvan Razvan
    Audiențele de aseara va rog?

Trimite un comentariu

sus