Skip to main content

INTERVIU. Ziaristul Grigore Cartianu vrea în CNA. Şi-a depus candidatura ca independent. ”În primul rând e un test”

 
INTERVIU. Ziaristul Grigore Cartianu vrea în CNA. Şi-a depus candidatura ca independent. ”În primul rând e un test”

În primul rând este un test”, spune ziaristul Grigore Cartianu într-un interviu acordat Paginademedia.ro, despre ideea de a candida pentru CNA.

Publicitate

Vreau să arăt opiniei publice în ce fel acţionează anumiţi parlamentari, de la anumite partide, atunci când au de ales între un ziarist profesionist şi un politruc profesionist”, spune el.

Ziaristul Grigore Cartianu candidează pentru un loc în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Ca independent. Şi-a depus candidatura deja la Camera Deputaţilor, după cum scrie G4Media.

O situaţie dacă nu în premieră, cel puţin rar întâlnită. În general, partidele sunt cele care fac propunerile, care apoi sunt analizate în Comisiile Parlamentare şi apoi, votate în Parlament.

Ziaristul admite că „şansele sunt minime”. Detalii, dar şi canditara lui Cartianu, în interviul de mai jos.

Candidatura lui Grigore Cartianu pentru un loc în CNA a fost anunţată, în exclusivitate, de site-ul G4Media, care publică lista cu toate propunerile pentru CNA.

Până la sfârşitul acestui an, şase membri CNA îşi încheie mandatul: Laura Georgescu, Răsvan Popescu, Monica Gubernat, Orsolya Borsos, Viorel Vasile Buda şi Florin Gabrea.

Paginademedia.ro: Cum a apărut ideea?

Grigore Cartianu: Iniţial, nici nu mă gândeam să candidez, dar un prieten parlamentar mi-a zis „de ce stai deoparte? Îi lăsaţi voi, ziariştii, doar pe politruci să candideze pentru CNA?”

Atunci am zis de ce nu? Nici nu s-a pus problema să mă propună acel partid. A fost o discuţie prietenească. Nu am avut o astfel ca idee. Aşa că am candidat ca independent.

Paginademedia.ro: De la ce partid era?

Grigore Cartianu: Nu pot să spun de la ce partid, pentru că era o discuţie prietenească.

Paginademedia.ro: De ce candidezi?

Grigore Cartianu: Pentru că eu cred că instituţia CNA trebuie reformată, astfel încât să aplice legea şi să fie echidistantă faţă de toate posturile radio şi TV. Din păcate, CNA, în acest moment, este o intituţie semiparalizată şi părtinitoare.

Un alt motiv este că vreau să văd reacţie unei comisii şi a unui Parlament în faţa unei asemenea candidaturi.

Mai e un motiv: am vrut să dau un semnal ca ziariştii profesionişti să se implice, să nu mai stea deoparte, măcar în zona de reglementare audiovizuală. E nefiresc ca activitatea ziariştilor să fie analizată de oameni care fie nu au experienţă de presă, fie s-au pus în slujba intereselor de partid.

Paginademedia.ro: Parlamentul votează, până la urmă. De fapt, sunt făcute propuneri, nu se candidează pentru CNA.

Grigore Cartianu: Eu cred că şansele sunt minime, dar, în orice situaţie, eu consider că sunt câştigător.

Paginademedia.ro: De ce?

Grigore Cartianu: Pentru că vreau să arăt opiniei publice în ce fel acţionează anumiţi parlamentari, de la anumite partide, atunci când au de ales între un ziarist profesionist şi un politruc profesionist.

Dar şi cum reacţionează anumite partide.

M-aş bucura să avem cu toţii surprize plăcute, şi anume să vedem că Parlamentul se orientează şi după argumente profesionale, nu numai după apartenenţe de partid. Ar fi un semnal bun, dar nu cred că se va întâmpla.

În primul rând e un test. Mai vreau să mă aflu faţă în faţă, într-un cadru oficial, cu deputatul PSD care a spus că dacă ar avea o grenadă, ar veni în studio la Naşul TV şi mi-ar lua gâtul. (Nota redacţiei: este vorba de Nicolae Bacalbaşa).

Paginademedia.ro: Ce te recomadă pentru CNA?

Grigore Cartianu: Sunt 28 de ani de meserie făcută cu bună credinţă.

Paginademedia.ro: Ce ai face tu, dacă, să zicem, ai ajunge membru?

Grigore Cartianu: Aş aplica legea. La sânge. Şi aş face demersuri pentru ca acolo unde legea are hibe, ea să fie amendată pe cale parlamentară.

Aş depune eforturi pentru credibilizarea CNA, astfel încât să nu mai fie o instituţie cu comandă de partid.

Paginademedia.ro: La fel, să presupunem că ajungi în CNA. Te laşi de meserie?

Grigore Cartianu: Nu o să mai pot face emisiuni. Dar nu mă poate opri nimeni să apar ca invitat la TV sau să scriu pentru ziare sau site-uri. Sigur, evitând orice fel de conflct de interese, asta este foarte important.

Candidatura lui Grigore Cartianu depusă la Parlament, dar şi CV-ul lui detaliat


Lista propunerilor partidelor, pe site-ul G4Media

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ce vrea asta? Sa fie ceneaist? Adica sa fie pe post de radu herjalau ?
  • Adica "sculer-matritzerul" cartianu se crede ziarist? Ce-a ajuns si meseria asta; oricine se crede ce nu este. Sa intrebam si pe fostii colegi ai lui cartianu? Mai bine nu.
    Asa si eu la cat scriu pe internet as putea sa ma consider un mic ziarist. Ce ziceti? Sa imi depun si eu candidatura pentru un post la CNA? Ca daca salar din parti...poate ma lipesc si eu de cenea.

Trimite un comentariu

sus