Skip to main content

10 ani. STUDIU. Cârcotaşii şi Esca, cele mai populare vedete. Mircea Badea, şi plăcut, şi neplăcut. Preferat de cei educaţi. Măruţă, slăbiciunea femeilor

 
10 ani. STUDIU. Cârcotaşii şi Esca, cele mai populare vedete. Mircea Badea, şi plăcut, şi neplăcut. Preferat de cei educaţi. Măruţă, slăbiciunea femeilor

10 ani de Paginademedia. Cârcotaşii Huidu şi Găinuşă şi Andreea Esca, cele mai populare vedete. Mircea Badea îşi împărţea publicul în tabere: vedeta era deopotrivă primul la "neplăcuţi", dar avea un scor bun şi la cei care îl apreciau. Avea o poziţie bună la persoanele cu studii superioare. Cătălin Măruţă, preferat de publicul feminin.

Publicitate

Sunt câteva dintre concluziile unui studiu realizat pentru paginademedia.ro de către compania de cercetare Exact. Concluzii publicate în 2010, pe care le reluăm sub genericul 10 ani de Paginademedia, 10 ani în 10 săptămâni.

Vdetele anului 2010, aşa cum erau reflectate în studiul publicat de Paginademedia.ro acum opt ani:

Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă sunt cele mai populare vedete TV. În topul popularităţii, pe publicul urban între 15 şi 49 de ani, clasamentul condus de Cârcotaşi este completat de Andreea Esca, Divertis, Cătălin Măruţă şi Răzvan şi Dani.

PRECIZARE: Studiul Exact a luat în calcul doar vedetele din Topul emisiunilor prezentate de vedete cu cele mai mari încasări din publicitate, realizat de paginademedia.ro. La aceste vedete s-au adăugat Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu.

Studiul Talent Barometer a stabilit Ratingul de popularitate pentru cele mai importante vedete. Iată topul popularităţii:

vedete-popularitate-buna

(click pentru a mări)

Scor interesant la capitolul “Nu am auzit de...”. Aici, pe primul loc este Gabriela Cristea, urmată de Mădălin Ionescu.

Prezentatoarea emisiunii Noră pentru mama, de la Kanal D, nu este foarte cunoscută în rândul publicului. Aproape un sfert dintre cei intervievaţi nu au auzit de ea. Mădălin Ionescu nu este prea departe: 15,5% dintre cei chestionaţi nu au auzit de prezentatorul emisiunii Acces Direct, de pe Antena 1.

Scorurile la categoria “Nu am auzit de…

Gabriela Cristea – 22,2%
Mădălin Ionescu – 15,5%
Cabral şi Mircea Solcanu – 5,1%
Răzvan şi Dani – 5,4%
Mircea Badea – 3,7%

Divertis şi Andreea Marin stau cel mai bine la acest capitol. Doar sub 1% dintre cei intervievaţi nu au auzit de ei.

Cârcotaşii, vedetele favorite pentru o treime din public

Ratingul popularităţii (prezentat la început) a fost calculat pe baza mai multor indicatori, printre care şi gradul în care vedetele sunt pe primul loc în preferinţele publicului. Cu alte cuvinte, răspunsul la întrebarea “Care este vedeta voastră favorită?”. Aici, 31% dintre cei intervievaţi i-au pus pe Huidu şi Găinuşă pe primul loc.

Codaşii sunt Gabriela Cristea şi Mădălin Ionescu. Doar unul din 20 de români îl consideră pe prezentatorul de la Acces Direct vedeta favorită.

Care este vedeta voastră favorită?

Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă – 31%
Andreea Esca – 18%
Divertis – 16,4%
Răzvan şi Dani – 15,6%
Cătălin Măruţă – 15,1%
Mircea Badea – 14,9%
Dan Negru – 9,7%
Mihaela Rădulescu – 9,7%
Andreea Marin – 8,3%
Cabral şi Mircea Solcanu – 7,5%
Gabriela Cristea – 5,8%
Mădălin Ionescu – 5,2%

Mircea Badea, şi plăcut şi neplăcut

Topul celor mai "ne-plăcute" vedete îl are cap de listă pe Mircea Badea: Aproape 30% din cei intervievaţi au declarat că nu îl plac pe Mircea Badea. Interesant este că vedeta Antena 3 împarte telespectatorii în două tabere – pro şi contra - pentru că 33% au declarat că au o părere bună despre el.

În clasamentul vedetelor “urâte”, după Mircea Badea, cele mai mari procente le-au obţinut Gabriela Cristea, Mihaela Rădulescu, Dan Negru, Cabral şi Mircea Solcanu.

Am o părere negativă despre...

Mircea Badea – 29,6%
Gabriela Cristea – 27,1%
Mihaela Rădulescu – 24,7%
Dan Negru – 24,6%
Cabral şi Mircea Solcanu – 23,4%
Mădălin Ionescu – 20,6%
Andreea Marin – 20,5%
Cătălin Măruţă – 18,1%
Divertis – 15,9%
Răzvan şi Dani – 15,6%
Andreea Esca – 7,7%
Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă – 7,7%

Cătălin Măruţă, slăbiciunea femeilor

Cătălin Măruţă obţinea scoruri bune în rândul femeilor cu educaţie primară. Mircea Badea este indicat drept vedetă favorită mai ales de către bucureştenii educaţi. Cine pe cine preferă?

PRECIZARE: Studiul Exact a luat în calcul doar vedetele din Topul emisiunilor prezentate de vedete cu cele mai mari încasări din publicitate, realizat de paginademedia.ro. La aceste vedete s-au adăugat Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu.

În studiul făcut pentru paginademedia.ro, compania de cercetare Exact a căutat afinităţile fiecărei vedete la public. Cu alte cuvinte cine a dat note bune fiecărei vedete? La ce alte posturi se uită publicul acestora?

    • Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, care conduc topul popularităţii, au scoruri bune la toate nivelurile, dar cel mai mult sunt preferaţi de bărbaţi cu studii medii.
    • Mihaela Rădulescu e preferată de femeile care nu stau prea mult la televizor.
    • Divertis a obţinut notele cele mai mari de la bărbaţi.
    • Răzvan şi Dani au priză la tinerii până în 25 de ani.

Iată, detaliat, ce public a dat cele mai mari note vedetelor şi posturile TV la care se uită telespectatorii care le apreciază:

Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă

carcotasiiDemografice: grad ridicat de popularitate pe toate targeturile, cu uşoare accente la publicul masculin, cu studii medii şi superioare, între 45 şi 49 de ani
Posturi TV: Cârcotaşii sunt preferaţi de cei care se uită la: Prima TV, B1 TV, Antena1, Discovery, Pro TV

Andreea Esca

andreea-esca3Demografice: Preferată de cei între 35 şi 49 de ani, din oraşele mici, mari consumatori TV
Posturi TV: Pro TV, Acasă TV, Kanal D, Realitatea TV, Antena 1

Divertis

divertis4Demografice: 45-49 de ani, 35-44 de ani, bărbaţi, mari consumatori de TV, din Bucureşti
Posturi TV: Realitatea TV, Prima TV, Naţional TV, TVR 1

Cătălin Măruţă

catalin-maruta4Demografice: 45-49 de ani, Educaţie primară, femei
Posturi TV: Naţional TV, Kanal D, Pro TV, Prima TV, Antena 1, Acasă TV

Răzvan şi Dani

razvan-si-daniDemografice: Mari consumatori de TV, 15-24 de ani, oraşe mici şi medii, educaţie primară
Posturi TV: Antena 1, Sport.ro, Naţional TV, Kanal D

Dan Negru

dan-negru4Demografice: 45-49 de ani, educaţie primară, mari consumatori de TV
Posturi TV: Acasă TV, Naţional TV, Antena 1, Kanal D

Mircea Badea

mircea-badea10Demografice: educaţie superioară, 45-49 de ani, din Bucureşti
Posturi TV: prezentatorul de la În gura presei a obţinut cele mai bune rezultate de la publicul Antena 3. Mircea Badea este asociat puternic cu Antena 3.

Mihaela Rădulescu

mihaela-radulescu10Demografice: 45-49 de ani, femei, consumatori ocazionali de TV, femei
Posturi TV: Kanal D, Antena 1, Acasa TV

Andreea Marin

andreea-marin3Demografice: 45-49 de ani, educaţie primară, mari consumatori de TV
Posturi TV: Naţional TV, Acasă TV, Kanal D

Cabral şi Mircea Solcanu

cabral-si-solcanu1Demografice: educaţie primară, femei, mari consumatori de TV
Posturi TV: Acasă TV, Naţional TV, Kanal D, Antena 1

Mădălin Ionescu

madalin-ionesc-22Demografice: 45-49 de ani, 35-44 de ani, mari consumatori de TV
Posturi TV: Antena 1, Naţional TV, Kanal D

Gabriela Cristea

gabriela-cristea3Demografice: mari consumatori de TV, educaţie primară, 45-49 de ani
Posturi TV: Kanal D, Naţional TV, Acasă TV

Date tehnice despre studiu:

Perioada de cercetare: 2-17 decembrie 2009
Eşantion: 943 de persoane, reprezentativă pentru populaţia urbană între 15 şi 49 de ani.
Marja de eroare: +/- 3%

exact-logoCompania EXACT Cercetare şi Consultanţă este specializată în domeniul cercetării de piaţă, al sondajelor de opinie şi al consultanţei în marketing. Printre clienţii EXACT se numără SBS Broadcasting, Zile şi nopţi, UTV, Intact, Realitatea, Centrul Medical Unirea, La Roche România, Sanofi Aventis, Graffiti BBDO, Media Direction, Publicis şi Splendid Media.

Articolele de atunci:

STUDIU (1): Cârcotaşii Huidu şi Găinuşă, cele mai populare vedete TV

STUDIU (2): Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin, vedete cam "fumate". Mircea Badea, cel mai "ne-plăcut"

STUDIU (3): Cătălin Măruţă, slăbiciunea femeilor. Mircea Badea, preferatul celor educaţi

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex alex
    Concluzionam ca Huidu si Gainusa au facut o greseala certandu-se si ca M. Badea si-a arama pe fata in cele din urma. Ar fi interesat de comparat procentele lui azi.
  • marian marian
    Postați audientele de sambata si duminica!
  • marian marian
    Acest comentariu nu-mi apartine este un individ cu mintea redusa
  • loco loco
    Lider pe comercial la plus 80 de ani poate...
  • Razvan Putină Razvan Putină
    Postați si audientele de aseara d-le Petrisor,a distrus concurenta super show-ul "Te cunosc de undeva" , asa începe stirea pe situl Radar de media " Te cunosc de undeva lider incontestabil de audienta pe toate targeturile, asta înseamna ca pentru prima data în acest sezon a fost lider si pe comercial !

Trimite un comentariu

sus