
10 ANI. Despre audiență și contracte, direct, fără ocolișuri, cu Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Nației, de la Prima TV.
În noiembrie, audiența emisiunii de la Prima TV l-a făcut să piardă câteva mii de euro. La fel și în decembrie, deși, în ultimele două săptămâni din an, audiența a crescut, după modificările din emisiune). Partea bună: situația a motivat și mai tare echipa, a declarat realizatorul, la interviurile 10 ani de Paginademedia.ro.
Un interviu în care a vorbit și despre piratarea masivă a emisiunii, care se distribuie pe net și influențează astfel audiența TV.
Emisiunea Starea Nației revine cu un nou sezon în această seară, de la 22.30, la Prima TV.
Looksport | aici este fotbalulDragoș Pătraru, la interviurile Paginademedia.ro:
"Știi cât muncim de când nu avem audiența pe care ne-o dorim? Eu pierd bani. Luna trecută (noiembrie, n. red), am pierdut 5.000 de euro din clauze de audiență.
Banii noștri, 5.000, pentru că a fost sub pragul unde noi aveam un premiu de 5.000. Nu mai zic cât lăsăm acolo pentru că nu putem să ajungem la ei, avem praguri și mai sus. Când o să constat că mai coboară încă un prag și încă un prag, mă predau și mă duc acasă."
Efectul?
Lookplus | un plus de divertismentDragoș Pătraru, la interviurile 10 ani de Paginademedia:
"De când ne-a scăzut audiența de vreo 2-3 săptămâni, știi cât de efervescenți suntem? Eu mă trezesc noaptea și scriu idei. Mai aveam efervescența asta dacă făceam 2.5 și bani? Nu.
Eu, când nu fac audiență, mă doare ficatul. Am nevoie de aer. La mine e o chestie fizică, eu de asta o să mor dacă mai stau mult în treaba asta, că nu fac audiență."
Ce schimbări au făcut?
"Subiectele erau foarte lungi la noi, un subiect dura 3 minute și jumătate, pentru omul care zapează, e foarte mult. Aveam 10 subiecte în fiecare emisiune. Acum avem 20. Le-am scurtat", a spus Pătraru.
O altă schimbare: au fost scoase "virgulele" (scurtele secvențe cu sigla, care delimitau materialele).
Clauza din contract: Dragoș Pătraru plătește penalizările
Lookmedica | să ne vedem sănătoșiPătraru a vorbit despre o clauză din contractul cu Prima TV: el singur își asumă penalizările.
Dragoș Pătraru, la Interviurile 10 ani de Paginademedia:
Să-ți dau un inside din contractul pe care îl are acum Starea Nației: pragurile de audiență cu penalizările sunt la mine. Eu sunt singurul responsabil și singurul penalizat la bani dacă nu facem audiență. Așa am gândit contractul, eu apar pe post și eu pierd. Acum, vom vedea cât timp se va întâmpla asta. S-a întâmplat o dată. În altă lună a fost peste, în alta a fost sub.
VIDEO. Dragoș Pătraru: Am pierdut 5.000 de euro într-o lună. Detaliul din contract.
Mă gândesc și la varianta în care nu mai sunt eu prezentator
Pătraru ia în calcul și varianta în care Starea Nației să nu mai fie prezentată de el. Să rămână doar producător.
În ce situație? În clipul de mai jos:
VIDEO. Dragoș Pătraru: Iau în calcul inclusiv alt prezentator
VEZI interviul integral cu Dragoș Pătraru, AICI
Profit tv | open for followersAutor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Această săptămână din retrospectiva Paginademedia 10 este susținută de Clever Media Network.
Clever Media Network
Pacat, esti baiat destept dar ai dat cu ,,mucii in fasole,,
Romii (***) o minoritate toxica parazita nu trebuie incurajata.Bre nea ,,Patratu,, cred ca erai drogat cand a-i luat apararea acestei natii parazite. Cred ca te-ai nascut si crescut i Bereasca-Ploiesti iar pentu emisiunea ta te-ai dedulcit la o spaga, Nu credeam ca ai un creier asa mic.Astept sa ai o ,,bucurie,, de la prietenii tai *** (***)