
AUDIENȚE. TVR 1 și TVR HD au transmis sâmbătă seară finala Eurovision de la care România a absentat pentru al doilea an la rând.
Cum s-a descurcat postul la capitolul audiență?
TVR a obținut audiențe peste media postului pe intervalul de patru ore a concursului Eurovision. La nivel de țară, postul a fost urmărit în medie de 147.000 de telespectatori și s-a poziționat pe locul opt.
Din media de 147.000 de persoane, 120.000 au provenit din mediul urban, iar pe segmentul comercial TVR a obținut locul cinci și o medie de 28.000 de telespectatori.
Câștigătorul concursului a fost Duncan Laurence, reprezentantul Olandei, care a adus trofeul în țara sa după 44 de ani.
Olandezul a interpretat melodia Arcade, care a adunat 492 de puncte. Scorul a fost alcătuit din votul unui juriu specializat și votul publicului.
Pe locul doi s-a clasat Italia, cu Mahmood - Soldi, iar locul trei a fost ocupat de Rusia, cu melodia Scream a lui Serghey Lazarev.
Paginademedia.ro vă prezintă audiențele posturilor tv de sâmbătă, 18 mai, pe intervalul Eurovision (22:00 - 02:00):
NAȚIONAL. La nivel de țară, primul loc i-a aparținut postului Pro TV, cu media de 702.000 de telespectatori. Locul doi i-a revenit postului Kanal D, care a avut media de 453.000 de urmăritori, iar pe locul trei s-a clasat Antena 1.
TVR 1 a obținut locul opt, cu o medie de 147.000 de telespectatori, sub TVR 2.
URBAN. Primele trei locuri rămân neschimbate. Pro TV și-a adjudecat primul loc, urmat de Kanal D și Antena 1. TVR 1 a urcat pe locul șapte, cu media de 120.000 de telespectatori.
COMERCIAL. Pe publicul tânăr, Pro TV s-a menținut pe primul loc, cu media de 196.000 de telespectatori, urmat de Antena 1 și Kanal D.
Pe locul patru s-a poziționat postul Digi Sport 1, iar pe locul cinci s-a aflat TVR 1, cu media de 28.000 de urmăritori.
Audiențele posturilor tv de sâmbătă, 18 mai, pe intervalul finalei Eurovision, la nivel NAȚIONAL (22:00-02:00):
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 702.000 | 4 | 15.9 |
2 | Kanal D | 453.000 | 2.6 | 10.2 |
3 | Antena 1 | 448.000 | 2.5 | 10.1 |
4 | Romania TV | 297.000 | 1.7 | 6.7 |
5 | Antena 3 | 256.000 | 1.4 | 5.8 |
6 | DigiSport 1 | 210.000 | 1.2 | 4.8 |
7 | TVR 2 | 156.000 | 0.9 | 3.5 |
8 | TVR 1 | 147.000 | 0.8 | 3.3 |
9 | National TV | 114.000 | 0.6 | 2.6 |
10 | B1TV | 105.000 | 0.6 | 2.4 |
11 | Antena Stars | 101.000 | 0.6 | 2.3 |
12 | Prima TV | 84.000 | 0.5 | 1.9 |
13 | ETNO | 83.000 | 0.5 | 1.9 |
14 | AXN | 69.000 | 0.4 | 1.6 |
15 | Pro Cinema | 54.000 | 0.3 | 1.2 |
16 | Pro 2 | 50.000 | 0.3 | 1.1 |
17 | Boomerang | 46.000 | 0.3 | 1 |
18 | DigiSport 2 | 40.000 | 0.2 | 0.9 |
19 | Nickelodeon | 39.000 | 0.2 | 0.9 |
20 | Realitatea TV | 38.000 | 0.2 | 0.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiențele posturilor tv de sâmbătă, 18 mai, pe intervalul finalei Eurovision, în mediul URBAN (22:00-02:00):
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 354.000 | 3.7 | 15.4 |
2 | Kanal D | 219.000 | 2.3 | 9.5 |
3 | Antena 1 | 195.000 | 2 | 8.5 |
4 | Romania TV | 171.000 | 1.8 | 7.4 |
5 | Antena 3 | 141.000 | 1.5 | 6.1 |
6 | DigiSport 1 | 121.000 | 1.3 | 5.3 |
7 | TVR 1 | 120.000 | 1.2 | 5.2 |
8 | TVR 2 | 81.000 | 0.8 | 3.5 |
9 | B1TV | 44.000 | 0.5 | 1.9 |
10 | AXN | 42.000 | 0.4 | 1.8 |
11 | DigiSport 2 | 37.000 | 0.4 | 1.6 |
12 | Boomerang | 34.000 | 0.4 | 1.5 |
13 | Antena Stars | 33.000 | 0.3 | 1.4 |
14 | Pro 2 | 32.000 | 0.3 | 1.4 |
15 | Prima TV | 31.000 | 0.3 | 1.3 |
16 | Paramount | 29.000 | 0.3 | 1.3 |
17 | Realitatea TV | 28.000 | 0.3 | 1.2 |
18 | National TV | 26.000 | 0.3 | 1.2 |
19 | Pro Cinema | 25.000 | 0.3 | 1.1 |
20 | Nickelodeon | 25.000 | 0.3 | 1.1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiențele posturilor tv de sâmbătă, 18 mai, pe intervalul finalei Eurovision, pe segmentul COMERCIAL (22:00-02:00):
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 196.000 | 4.6 | 23.5 |
2 | Antena 1 | 107.000 | 2.5 | 12.8 |
3 | Kanal D | 75.000 | 1.7 | 9 |
4 | DigiSport 1 | 38.000 | 0.9 | 4.6 |
5 | TVR 1 | 28.000 | 0.6 | 3.3 |
6 | Paramount | 19.000 | 0.4 | 2.3 |
7 | TVR 2 | 18.000 | 0.4 | 2.1 |
8 | Pro 2 | 17.000 | 0.4 | 2.1 |
9 | DigiSport 2 | 16.000 | 0.4 | 2 |
10 | Romania TV | 15.000 | 0.4 | 1.8 |
11 | Pro Cinema | 14.000 | 0.3 | 1.7 |
12 | Antena 3 | 13.000 | 0.3 | 1.6 |
13 | Boomerang | 12.000 | 0.3 | 1.4 |
14 | AXN | 11.000 | 0.2 | 1.3 |
15 | Prima TV | 11.000 | 0.3 | 1.4 |
16 | Diva | 11.000 | 0.3 | 1.4 |
17 | Kiss TV | 11.000 | 0.3 | 1.3 |
18 | Antena Stars | 9.000 | 0.2 | 1.1 |
19 | Telekom Sport 1 | 9.000 | 0.2 | 1 |
20 | TLC | 8.000 | 0.2 | 0.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii
Poate că nici nu e important că TVR pierde cu Zgabercea, din moment ce PDG Gradea câștigă de fiecare dată cu același Zgabercea. În așteptarea condamnării definitive în procesul în care a fost condamnat pe fond, Zgabercea patronează tot ce mișcă și la inchirierile de tehnică de filmare pentru Vizita de Stat a Papei din luna iunie. Momentul este grozav deoarece avocații costă mult și trebuie să producă banii care ar putea să îl țină în libertate. Aceasta este de fapt setea de a face producții costisitoare, dar care nu aduc rating pentru că nu sunt de interes pentru cei mai mulți dintre telespectatori. Selecția națională Eurovision a avut loc în mai multe localități, la fel ca și anul trecut, primul an de mandat Gradea la TVR.
Cerbul de Aur, alt format ponosit, dar aducător de multe inchirieri de tehnică TV, toate au avut sustinerea PDG Gradea în fața unui Consiliu de Administrație ostil ideii de a risipi banii publici. Mai ales reprezentantul salariaților în CA s-a opus permanent manevrelor prin care Zgabercea a controlat voturile din CA prin agenții săi Blebea Catalin (ex Neptun TV), Ghitulescu Bogdan, producatorul care a instrumentat inchirierile de tehnica și Smaranda Vornicu, veche prietenă de familie. Toate afirmațiile pot fi probate solicitând accesul la stenogramele ședințelor CA, dar și la dosarele achizițiilor efectuate pentru tehnica închiriată în ultimii doi ani de către TVR.
Un concurs de ***.✌️✌️✌️✌️