Skip to main content

Ce amendă a primit Romania TV după ameninţările lui Sebastian Ghiţă la adresa protestatarilor

 
Ce amendă a primit Romania TV după ameninţările lui Sebastian Ghiţă la adresa protestatarilor

Romania TV, amendă pentru lipsa de reacţie a moderatorului Victor Ciutacu, atunci când Sebastian Ghiţă i-a ameninţat cu bătaia pe protestatari.

Publicitate

CNA a votat amenda după ce la ultima şedinţă, cea dinainte de Paşti, ajunsese în impas: trei propuneri de amendare, însă niciuna nu reuşise să atragă cel puţin şase voturi.

Au fost trei propuneri de sancţionare: 30.000 de lei, 25.000 de lei şi 15.000 de lei. Ce a trecut? Sancţiunea cea mai mică: 15.000 de lei, propusă de Monica Gubernat, membru CNA. Sancţiunea a fost votată de Alex Kocsis, Orsolya Borsos, Monica Gubernat, Nicolaie Bălaşa şi Răsvan Popescu.

Ceilalţi membri prezenţi au votat pentru celelalte variante de sancţionare: Radu Herjeu şi Gabriel Tufeanu au fost pentru sancţiunea de 25.000 de lei. Dorina Rusu a votat pentru amenda de 30.000 de lei.

Sancţiunea a fost dată pentru încălcarea articolului 40 (5), potrivit căruia „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.”

Redăm fragmente din emisiunea de pe Romania TV, din 7 martie:

Sebastian Ghiţă: Va veni curând momentul. Dacă îi mai prindem pe străzi pa bandele Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiţiei, s-ar putea să se întâlnească cu nişte cetăţeni de la Partidul România Unită care să le dea nişte şuturi în fund. Şi să-i trimită acasă. Că dacă Poliţia nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Asta nu-i democraţie!

Victor Ciutacu: Şi staţi un pic… faceţi ca-n Brazilia? Faceţi nişte patrule civile care să pedepsească ce nu pedepseşte forţa legii?

Sebastian Ghiţă: Facem ca oriunde. Dacă avem o lege şi o instituţie, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători! Asta curând se va termina! Dacă Poliţia nu-i ia după străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei.

Bogdan Chirieac: Eu vă recomand cu toată căldura să nu faceţi asta fiindcă oamenii aceia vor fi imediat arestaţi de către Parchet. Dacă Parchetul nu întreprinde nicio acţiune împotriva protestatarilor despre care aţi vorbit, asupra contra-protestatarilor pe loc vor fi arestaţi.

Sebastian Ghiţă: Ne asumăm, domnu’ Chirieac. Ne asumăm. Dacă-i vom mai prinde… N-am ştiut şi nu ştim, da suntem atenţi şi cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituţii, sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie! Să plece la ei acasă! Să ne lase în pace!

Citeşte şi:

Amendăm, dar cu cât? CNA a decis: Sebastian Ghiţă a instigat la ură la România TV. N-a decis cu cât îl amendează

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus