Skip to main content

De ce isi fac televiziunile de cap? Aveti un posibil raspuns: Cazul Caracal, primele sancțiuni „dure” de la CNA. Dar dure! A plouat cu ...somații

 
De ce isi fac televiziunile de cap? Aveti un posibil raspuns: Cazul Caracal, primele sancțiuni „dure” de la CNA. Dar dure! A plouat cu ...somații

CNA-ul ce face? Unde este CNA? CNA, se aude? Intrebari pe care telespectatorii si le-au pus cand au vazut derapajele si dezastrul audiovizual de pe televiziuni, din Cazul Caracal.

Publicitate

Raspunsurile la aceste intrebari pot fi date dupa sedinta de astazi. CNA-ul ce face? Nimic! Unde este CNA? Nicaieri! CNA, se aude? Nu!

Sase televiziuni au scapat ieftin dupa cazul Caracal. CNA le-a sanctionat drastic, contondent cu ...somatii. Adica atentionari. Si acelea date greu! Nicio amenda nu a trecut, desi au fost propuneri de penalizari maxime si "semnale transante".

Va invitam sa urmariti discutiile dintre membrii CNA. Pot da un raspuns la intrebarea De ce arata televiziunile cum arata? Avem o recomandare pentru vicepresedintele institutiei, Nicolae Balasa. Doar un citat redam: 

"Inainte de primul Război Mondial moșierii, bogătașii, cei erau cei care erau deținătorii marilor moșii, își permiteau un fel de lux cu femeile sau cu fecioarele celor care lucrau pe moșiile lor (...)

Vreau să vă amintesc doar faptul că Alexandre Dumas în Dama cu Camelii, varianta prezentată în România, este una care începe cu Marguerite, undeva în salonul unui teatru, fără ca regimul comunist să lase și prima parte a acestei cărți, un prim capitol, în care Marguerite era un copil într-o mahala care aparținea unui anumit boier. Este recrutată la fel ca multe fete în ziua de astăzi și după ce este spălată, întreținută, puțin educată, devine atracția saloanelor în care boierimea își petrecea timpul.

Ce mă face să cred că, în contextul în care totul este un fapt în care societatea este implicată ca atare, adică există rădăcini și există cauze de tip social, în momentul în care a apărut acest fenoment și a ajuns la presă, presa a fost singurul mijloc prin care cazul a devenit public."

Lectura placuta!

Si acum materialul, pe larg:

Îngăduitorul CNA, îngăduitor cu televiziunile și în cazul Caracal. După ce au propus sancțiuni de la maximum 200.000 de lei, la somații pentru derapajele de pe TV în scandalul Caracal, CNA arată ca o instituție care suferă de multiplă personalitate.

Au fost 28 de propuneri de sancționare pentru 10 posturi de televiziune. Au fost sancționate șase. Cu câte o somație fiecare. 

Opt membri au fost prezenți în ședința CNA și s-au făcut în jur de trei – patru propuneri de sancționare pentru fiecare televiziune. De la somații, la amenda maximă, 200.000 de lei.

Au trecut, cu greu, câteva somații, pentru o parte dintre posturi: Antena 1, Antena 3, B1 TV, Prima TV, TVR, TVR Craiova.

Votul va fi reluat într-o ședință viitoare pentru Digi24, Realitatea TV, Kanal D și Romania TV, televiziuni la care au fost făcute propuneri, însă nu s-a întrunit numărul de voturi, șase, pentru a fi aprobate. 

Membrii s-au împărțit între cei care au considerat că trebuie să dea un semnal ferm și să sancționeze televiziunile pentru derapaje în cazul Caracal și cealaltă parte care consideră că numai grație televiziunilor instituțiile s-au pus în mișcare, prin urmare, instituția ar trebui să fie îngăduitoare.   

Cum arată propunerile făcute de membri (amintim că e nevoie de cel puțin șase voturi pentru ca o propunere să treacă):

  • Antena 3 – 200.000, somație, 25.000. A trecut somația.
  • B1 TV – 200.000, somatie, 25.000. A trecut somația
  • Digi24 – 200.000, somatie, 25.000. Votul va fi reluat cu propunerile care au avut cele mai multe voturi, somație și 25.000 de lei.
  • Realitatea TV – 200.000 de lei, 20.000 de lei, 25.000 de lei, somatie. Votul va fi reluat cu propunerile de somație și 20.000 de lei.
  • Romania TV – 200.000 de lei, 60.000 de lei, 40.000 de lei, 10.000 de lei. Votul va fi reluat cu propunerile 60.000 de lei și 10.000 de lei.
  • Kanal D – 100.000 de lei, somatie. Votul va fi reluat în ședința următoare. 
  • Prima TV – 100.000 de lei, somatie, 5.000 de lei. A trecut somația
  • Antena 1 – 100.000 de lei, somatie, 5.000 de lei. A trecut somația.
  • Pro TV – 5.000 de lei. Nicio sancțiune. 
  • TVR 1 si TVR Craiova – câte o somatie. Au trecut somațiile.

Ce au comentat membrii pe marginea subiectului, în continuare:

Tufeanu, membru CNA, a propus amenzi maxime: „Mă deranjează foarte tare că (televiziunile - n.r.) au năvălit pe familie în acel moment”

Gabriel Tufeanu a venit cu propunerile cele mai mari de sancționare, dar care au atras un singur vot. Doar al lui. Membrul CNA a propuns amenzi de 200.000 de lei și 100.000 de lei tuturor posturilor care au avut imagini cu familia îndurerată a Luizei Melencu. 

Gabriel Tufeanu, membru CNA:

„Sunt dezamăgit și v-am spus și în ședința trecută, pe mine mă deranjează foarte tare că (televiziunile - n.r.) au năvălit pe familie în acel moment, când au aflat că fetele au fost omorâte și modul în care au fost omorâte. Faptul că au discutat ulterior cu familiile, că au dezbatut cazul, că au făcut presiuni asupra autorităților, nu mă deranjează, nu are de ce, dar sunt foarte dezamăgit de năvala asupra familiei.

Prin urmare, eu aș fi propus maximum oricărui post care a procedat în acest mod. Adică 10 minute întreruperea emisiei. Dar, nu pot să fac această propunere, că nu se poate.

Prin urmare, art 17, alineat 2, mi se pare mie apogeul încălcărilor în această speță Caracal. Fac propunerea strict pe acest articol, pentru că mie asta mi se pare cel mai grav. Au fost două categorii, cei care au dat din „belșug”, și cei care au dat mai puțin. 200.000 de lei pentru cei care au avut din belșug și 100.000 pentru cei care au dat mai puțin.”

Dorina Rusu, membru CNA: „Sunt televiziuni care, în ultimii ani, s-au transformat într-un fel de gropari, că trăiesc din morțile oamenilor”

Dorina Rusu, membru CNA, care a făcut parte din propunerile de sancționare de astăzi, a tinut cont în special de difuzarea imaginilor cu familia îndurerată, dar și alăturarea scandalului de un scandal mai vechi de la Deveselu, de trafic de persoane:

„Vreau să spun la modul general. Cred că primele două zile, în general vorbind, rolul televiziunilor a fost foarte important în faptul că s-a demarat acțiunea, că s-a vorbit despre niște lucruri.

Cred că după cele două zile derapajele televiziunilor au fost mai mari, pentru că fiecare a început să și facă scenarii și jocuri, și politice și de toate felurile. Au transformat fiecare zi de emisie, de dimineața până seara, în știrile de la ora cinci. 

Vreau să vorbesc în special despre imaginile cu familia Luizei, mai ales, despre felul în care a fost tratat acest subiect, care mie mi se pare că arată și felul de a vedea jurnalismul și felul de a vedea lumea.

Cei care au dat o dată, cel mult de două ori, se poate înțelege că a fost o greșeală, că a fost un derapaj, dar a fost să zicem în niște limite care pot fi înțelese, însă când dai din nou și din nou imagini cu familia plângând, cu familia îndurerată, asta e deja o lipsă totală de bun simț, de empatie, de omenie, să faci orice ca să aduci audiență.

Sunt televiziuni care, în ultimii ani, s-au transformat într-un fel de gropari, că trăiesc din morțile oamenilor.

Nu mai vorbesc despre momentul cu Luis Lazarus, care și-a bătut joc de omul acela la Romania TV. Ce făcea Luis Lazarus cu omul respectiv, de unde știa el că a fost într-un fel sau altul implicat într-o crimă?  

Eu am făcut autosesizare și pe cazul Deveselu, pentru că mi se par unul dintre cele mai grave lucruri care s-au întâmplat pentru că sunt oameni de la diverse televiziuni sau organe de presă care profită de aceste evenimente tragice pentru a lansa acuzații nu numai nefondate, nedemonstrate, dar mi se pare că au un substrat politic foarte clar. Mi se pare o dovadă de iresponsabilitate. 

Nu poți să te arunci în tot felul de speculații și de afirmații și aberații, în momentul în care nu știi nimic despre lucrul acela. Mi se pare că să vorbești în acest fel despre Deveselu, despre o instituție și niște oameni cu care noi avem un parteneriat strategic, mi se pare foarte grav.

În această emisiune, (de la Realitatea TV - n.r.) nu s-au făcut niciun fel de demonstrații cu privire la aceste fapte. Mi se pare că cei care fac afirmații de tipul acesta fac jocurile Rusiei.” 

Dorina Rusu a propus amendă de 60.000 de lei la Romania TV, 20.000 la Realitatea TV și somații pentru Digi24, B1 TV, Antena 3, Prima TV, Antena 1 și Kanal D. La Pro TV, a cosiderat că nu sunt încălcări.

Virepreședintele CNA, discurs halucinant despre moșierii care își permiteau „un astfel de lux cu fecioarele celor de pe moșia lor”, cu referiri la Dama cu Camelii, până la cazul Caracal

Nicolaie Bălașa, vicepreședintele CNA

„În urmă cu aprox 2-3 săptămâni, expresia „Somnul rațiunii naște monștri” a devenit cum nu se poate mai adevărată și ea poate fi transformată în „Somnul unei națiuni poate naște monștri”. Faptul că un asmenea om a apărut în rândul poporului român la Caracal este o chestiune care ofensează o nație și o pune într-o situație destul de delicată, nu numai în Europa, dar și pe plan internațional.

Chestiunea care s-a întâmplat acolo nu este un foarte simplă, adică are cumva, dacă vreți, rădăcini în istorie. Zona respectivă este o zonă de sud a țării, suficient de săracă acum și în perioada dinainte de Primul Război Mondial sau al doilea Război Mondial. 

Dacă înainte de primul Război Mondial moșierii, bogătașii, cei erau cei care erau deținătorii marilor moșii, își permiteau un fel de lux cu femeile sau cu fecioarele celor care lucrau pe moșiile lor, după cel de-al doilea Război Mondial, în perioada comunistă, Calafat a devenit un centru militar cu peste 12.000 de soldați, la care dacă se adaugă ofițerii, subofițerii, o să vedeți că era un oraș aproape în totalitate militarizat. 

Nu aș găsi anumite atribute negative atât pentru moșierimea din trecut, dar vreau să vă amintesc doar faptul că Alexandre Dumas în Dama cu Camelii, varianta prezentată în România, este una care începe cu Marguerite, undeva în salonul unui teatru, fără ca regimul comunist să lase și prima parte a acestei cărți, un prim capitol, în care Marguerite era un copil într-o mahala care aparținea unui anumit boier.

Este recrutată la fel ca multe fete în ziua de astăzi și după ce este spălată, întreținută, puțin educată, devine atracția saloanelor în care boierimea își petrecea timpul. 

Ce mă face să cred că, în contextul în care totul este un fapt în care societatea este implicată ca atare, adică există rădăcini și există cauze de tip social, în momentul în care a apărut acest fenoment și a ajuns la presă, presa a fost singurul mijloc prin care cazul a devenit public și a fost singura instituție care a făcut presiunea necesară asupra celorlalte instituții ale statului.

Altfel, cred că și acest incident oribil ar fi fost trecut cu ușurință, ar fi fost băgat sub preș. Nimeni nu ar fi auzit și nimic nu s-ar fi întâmplat. Toate se desfășurau, dacă vreți, cu ghilimelele de rigoare, într-un firesc al lor, firesc al celor care profită de așa ceva.

Legat de imaginile pe care le-am urmărit și pe care le punem sub semnul întrebării, sigur că și eu le-am sesizat, sigur că sunt de acord cu ce a spus domnul Herjeu data trecută în momentul când a firmat că aproape că nu este un articol de lege care să nu fie încălcat în perioada în care s-au făcut aceste transmisii, în perioada în care s-au transmis informații de la fața locului sau când s-a comentat din studio situația din teritoriu.

Însă, aș vrea să luăm în considerare și faptul că presa a fost singurul mijloc de comunicare chiar al familiilor respective cu instituțiile statului.

Eu nu am văzut niciunde în toate aceste transmisii pe cineva care să ia direct legătura cu familia respectivă, cu părinții Alexandrei sau ai celeilalte fete și în felul acesta să găsească un mod de a comunica cu presa, mod în care să fim și noi și ceilalți informați. 

În momentul în care au fost date aceste imagini eu am interpretat ca o fugă, ca o modalitate de a comunica cu publicul prin intermediul presei cu instituțiile statului.

Discutând la nivelul literei legii, la nivelul legislației din audiovizual, se pot da sancțiuni suficiente ca să corectăm cumva abaterile care au avut loc în acel momentu și după aceea. Însă, din punctul meu de vedere, ar trebui să avem o mare atenției pentru spiritul legislației din audiovizual, spriti care trebuie fixat pe contextul în care se întâmplă tot ce s-a întâmplat acolo.

Eu nu am să fac o propunere concretă, însă, îndemn cumva, dacă îmi este permis, la moderație și eventual la spiritul legislației din audiovizual, spirit care trebuie să fie plasat și să fie ancorat în perioada în care a început acest caz și până în momentul de față.

Presa are totuși rolul ei extrem de semnificativ și fără ea nu cred că s-ar fi putut și nu cred că putea continua informarea publicului chiar și în ziua de azi. Ba dimpotrivă, cred că dacă ea s-ar opri, cazul acesta de la Caracal ar fi închis. Voi fi de partea celor care au puțină înțelepciune în luarea deciziilor în acest moment.”

Herjeu, propuneri de amenzi la toate posturile: „E printre foarte puținele ocazii în care CNA chiar poate da un semnal, fără să mai fie acuzat din toate părțile de parti-pris-uri politice sau cu posturile de televiziune”

Radu Herjeu a propus sancțiuni pentru aproape toate posturile monitorizate care au dat imagini cu familia îndurerată a Luizei Melencu. 

Au exploatat pentru audiență suferința unor oameni, care mie mi se pare de nescuzat”, și-a argumentat propunerile Radu Herjeu, precizând că în stabilirea cuantumului amenzilor a ținut cont de audiență dar și de minutele de difuzare a imaginilor cu familia Luizei Melencu.

Herjeu a propus amenzi și pentru TVR și TVR Craiova, care au derapat precum televiziunile comerciale, însă departamentul juridic a subliniat că postul nu poate lua mai mult de somație întrucât este prima dată când încalcă legislația pe articolul propus de acesta. 

„Cred că e printre foarte puținele ocazii în care CNA chiar poate da un semnal, fără să mai fie acuzat din toate părțile de parti-pris-uri politice sau cu posturile de televiziune”, a spus Herjeu în pledoaria sa. 

Herjeu a propus amenzi de câte 5.000 de lei posturilor Pro TV și Antena 1: „În aceste cazuri, ele având doar buletinele de știri, consider ca o circumstanță agravantă faptul că a fost o decizie editorială a producătorului și a editorului de a introduce aceste imagini în jurnal. Nu a fost o scăpare. A fost o decizie conștientă de a da aceste imagini.”

El a propus la Digi, Realitatea TV, B1 TV și Antena 3 - 25.000 de lei amendă. La Romania TV a propus 40.000 de lei. 

Radu Herjeu, membru CNA:

Cred că e printre foarte puținele ocazii în care CNA chiar poate da un semnal, fără să mai fie acuzat din toate părțile de parti-pris-uri politice sau cu posturile de televiziune.

S-au pus în cârca CNA încă de când am intrat eu, se spunea că halul în care arată mass-media românească e mare parte vina CNA, care nu a știut la timp să pună piciorul în prag și să dea sancțiuni care să-i mai tempereze astfel încât am ajuns astăzi să vedem cele mai inimaginabile porcării la posturile românești de televiziune.

Sigur că dacă privim punctual că Pro TV a dat trei secunde (de imagini cu familia Luizei - n.r.), că Prima a dat șase secunde, faptul că TVR a dat imagini ca și când era OTV-ul lui Dianconescu, sigur că putem să gândim că îi dăm o somație unuia, altuia 1.500 de lei. Pentru mine este un simptom. Modul în care a fost tratata acest subiect este simptomatic pentru nivelul televiziunilor din România.

Nu vreau să intru în polemică cu domnul Bălașa. Sigur că mass-media are o importanță mare, dar are o importanță foarte mare și în țările civilizate, unde așa ceva nu vezi. Și acolo se întâmplă tragedii, violuri, crime, atentate, dar acolo nu ai să vezi - eu nu am văzut - imagini cu părinți tăvălindu-se pe jos de durere, imagini date de posturi în buclă.

Nu are nicio legătură presiunea pe care mass-media sunt de acord că a pus-o, deși înt oată perioada asta eu nu am reținut decât scandalul pe care l-a făcut Cumpănașu. Adică, televiziunile au pus presiune pentru că l-au dat pe Cumpănașu, zbierând, de dimineața până seara. Altă presiune n-au pus, pentru că nu există nicio informație în acest caz.

Dacă tot nu poți să faci lumină ca presă, măcar să nu încalci legea.

Aici nu vorbim despre faptul că și-au dat cu părerea despre lucruri, ci este vorba că au exploatat, pentru audiență, suferința unor oameni, care mie mi se pare de nescuzat. Indiferent cum privim, nu are nici legătură cu interesul public, cu cazul în sine, cu mușamalizara posibilă a cazului, cu vinovații, cu autoritățile, cu nimeni.

Are legătură cu deontologia profesională și cu legea. Eu am să propun sancțiuni pentru toate posturile care au dat imagini, am încercat să țin cont de audiența posturilor și de câte ori au dat în buclă aceste imagini, cât au durat, astfel încât să existe un oarecare echilibru.

Să dăm un semnal unitar televiziunilor, că nu-i nevoie de așa ceva în spațiul public, dincolo de lege.”

Monica Gubernat, președintele CNA: „Autoritățile nu comunică, și necomunicând evident că radiodifuzorii fac speculații”

Monica Gubernat, președintele CNA:

Președintele CNA a fost cel mai îngăduitor cu televiziunile. A propus somații la aproape toate posturile și o amendă de 10.000 de lei la Romania TV. 

„Am stat și m-am tot gândit apropo de presiunea pe care a făcut-o presa. Se vede clar din diferența în care a fost cercetat de autorități cazul Luizei și cazul Alexandrei. Fără presiunea presei, pe care aici am văzut-o de bună credință, nu ar fi existat aceste reacții.

Nici nu poți să spui că a fost o presiune atât de reală încât autoritățile să se miște, și, cu toate acestea, autoritățile nu comunică, și necomunicând evident că radiodifuzorii fac speculații. Nu știu dacă îi putem blama că fac speculații. (...)

E genul de caz unde ori mergi pe maxim, ori pe minim, mijlocul nu știu dacă va avea impactul necesar. Nu știu cum să o tratăm, la modul sincer.”

Popescu, membru CNA: Presa nu e farmacie și este la nivelul întregii societăți

Răsvan Popescu, membru CNA:

„Sunt de acord cu poziția colegului Bălașa, că 90% din acest demers junalistic a fost pozitiv și de folos. A schimbat mersul lucrurilor. De unde începuse de la unii care se târâiau prin curte, a fost schimbată echipa respectivă, tot ce a însemnat cârdășeie locală a fost eliminată, a venit o echipă de investigație de la București, unde nu mai ai aceleași suspiciuni. Lucrurile au luat și altă cadență și altă turnură.

Cred că, din punctul acesta de vedere, demersul jurnalistic, de ansamblu a fost unul de apreciat. Din păcate, ca orice caz care nu se închide repede, apar și derapajele. Vreau să vă aduc aminte că nu s-a terminat. O să mai fie derapaje.

Presa nu e farmacie și este la nivelul întregii societăți. Acum constatăm: „ia uite ce probleme avem în poliție”, „ia uite cum merge procuratura”. La fel e și presa. Ea nu este cu trei clase mai sus. A fost, la un moment dat, cu un pas înainte societății, mai ales din punct de vedere tehnic. Acum, dincolo de aspectele tehnice cred că e la nivelul general de funcționare al societății. Așa că nu e cazul să ne speriem mai mult decât atât.”

Cristina Pocora, membru CNA:

„Chair dacă se dă un comunicat. Vă propun să avem un comunicat tranșant și dur în astfel de cazuri. Că e bine că presa a ilustrat, dar derapajele sesizate, chiar dacă nu cuprind amenda maximă, totuși în unanimitete consiliul consideră că astfel de derapaje nu ar trebui să mai existe.” 

Amintim că forul audiovizual a decis să facă o monitorizare de linie a principalelor posturi centrale (generaliste și de știri), dar și a televiziunilor locale din Olt și Dolj, în primele două zile de mediatizare a tragediei.

Primele vizionări și discuții au fost în ședința din 8 august.

Atunci, timp de mai bine de cinci ore, membrii au vizionat fragmente de emisiuni difuzate de Realitatea TV, Romania TV, B1 TV, Digi 24, Pro TV, Kanal D, Prima TV, National TV. Totodată, au fost audiați și reprezentanții posturilor în cauză. Antena1 și Antena 3 au fost amânate pentru o ședință viitoare, întrucât reprezentantul postului nu a putut fi prezent pentru a fi audiat. 

Citește SERIA COMPLETĂ despre Cazul Caracal pe TV:

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu trebuie CNA-ul sa faca nimic, trebuie sa avem creier si sa alegem intre mierie si calitate nu sa asteptam sa vina altu sa ne bage sub nas ce ar trebui sa vedem!
  • Doamne fereste a-ti vazut de la un timp ce audiente face ROM TV ieri se lauda ca a intrecut si antena si canalul a avut peste doua milioane de telespectatori cu vizita presedintelui la Casa Alba si ca sunt cei mai bunii , cred ca lumea a luat-o razna cu totul sa urmaresti asemenea televiziune , esti dus cu totul , atata timp cat CNA nu se oboseste sa faca ceva ne meritam soarta
  • Razvan Alexandru, ai dreptate. Noi suntem deontologi si analizam cuvinte, intrebari, interviuri, dar nu vedem tabloul complet. In final, se pare ca doar presa isi face datoria.
  • În timp ce noi ne văicărim că nu ne place cum au reflectat subiectul televiziunile, sunt peste 400 de minori dispăruţi fără urmă în ţara asta. Fără atenţia acordată de mass media, şi dispariţiile celor 2 fete de la Caracal erau tratate cu acelaşi dezinteres (ba chiar complicitate, aş zice).

    În ţara în care se fac mitinguri pentru ca anumiţi procurori să nu-şi piardă posturile, ne dăm ochii peste cap pe tema televiziunilor şi nu vedem felul lamentabil în care acţionează instituţii infinit mai importante.

    "Cat ne costa pe an institutia asta inutila, CNA?" se întreba mai jos cineva. Mult, mult mai puţin decât SRI, STS, DIICOT, DNA ş.a.m.d., cu diferenţa că nimic din ce face CNA nu e o chestiune de viaţă şi de moarte.
  • Cu alte cuvinte, s-a spus pe fata : sa nu-i deranjam pe americanii de la Deveselu, ca avem parteneriat strategic cu ei. Ce fac ei acolo este un "secret" cunoscut de toata lumea. Stati linistiti ca nu-i va deranja nimeni.
    Nu sunt de acord cu sanctionarea presei. Lasati lumea sa vorbeasca. Ca sa fim sinceri, nici Cioaca nu ar fi fost in inchisoare, daca nu era Dan Diaconescu.
    De ce este lumea asa dornica de amenzi si interdictii?
  • Noroc ca se sanctioneaza prompt cu 15.000 de lei radiouri pentru flatunte si "tendinți". Adevaratele probleme astea sunt, nu mizeriile revarsate de pe tv.
    Cat ne costa pe an institutia asta inutila, CNA?

Trimite un comentariu