Skip to main content

AUDIENŢE. Sezonul doi din Vlad, debut pe primul loc în audienţe

 
Sursa foto: Pro TV
Sursa foto: Pro TV

AUDIENŢE. Debutul sezonului doi al serialului Vlad a pus Pro TV pe primul loc în audienţe, dar startul a fost mai slab decât cel al primului sezon.

Publicitate

Pro TV a strâns în faţa televizoarelor, cu primul epidod din noul sezon Vlad, o medie de aproape 1,4 milioane de privitori pe minut, la nivelul întregii ţari.

Următorul post din top a fost Antena 1, iar pentru locul trei s-au bătut Kanal D şi România TV.

Antena 1, care a avut pe interval o parte din premiera sezonului şapte „Chefi la cuţite”, a avut cifre de audienţe de aproape 1,2 milioane de telespectatori pe minut. De notat că show-ul culinar al postului Intact a început la ora 20:00 şi s-a încheiat la 23:30.

Primul sezon din Vlad a debut cu cifre mai mari. Atunci, postul TV înregistra o medie de aproximativ 1,7 milioane de urmăritori din toată ţara. Cu menţiunea că primul episod a fost difuzat în februarie, când consumul TV era mai mare.

Vezi câţi români au văzut primul episod din Vlad, sezonul întâi

La bătaie cu serialul de la Pro TV, celelalte posturi au programat pe interval următoarele producţii:

  • Antena 1 - Chefi la cuţite (20:00) - debutul sezonului şapte
  • Kanal D - Lacrimi la Marea Neagră (20:00)

CITEŞTE ŞI. Audienţa MasterChef, prima ediţie


Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de debut ale serialului Vlad, sezonul doi:

NAŢIONAL. Pro TV a fost liderul topului naţional, cu debutul sezonului doi din Vlad. Aproximativ 1,4 milioane de telespectatori din toată ţara s-au uitat, în medie, la serialul Pro TV.

Antena 1 s-a clasat pe locul secund, cu o parte din emisiunea Chefi la cuţite pe interval. Cooking show-ul, tot la debut de sezon, a adunat o medie de aproape 1,2 milioane de privitori pe minut.

Kanal D s-a clasat pe trei, unde a avut audienţe de 920.000 de privitori, în medie.

URBAN. La oraşe liderul şi locul doi au fost adjudecate de aceleaşi posturi: Pro TV şi Antena 1. Pro TV, de pe primul loc, a înregistrat o audienţă medie de aproape 700.000 de telespectatori pe minut.

Antena 1, de pe locul secund, a adunat în faţa televizoarelor o medie de 616.000 de urmăritori în fiecare minut.

România TV a făcut schimb de locuri cu Kanal D. Pe intervalul serialului de la Pro TV a ocupat locul trei la oraşe, cu o medie de 471.000 de privitori.

Kanal D s-a clasat pe locul patru, dar nu la mare diferenţă de România TV.

COMERCIAL. Şi tinerii s-au uitat la Vlad. Serialul de pe Pro TV a tinut în faţa televizoarelor, în medie, aproximativ 365.000 de privitori pe minut.

Antena 1 s-a clasat pe doi şi pe segmentul comercial. Postul Intact nu a fost departe de lider. A avut o audienţă medie de 330.000 de telespectatori în fievare minut, pe intervalul Vlad.

Kanal D a revenit pe trei, peste România TV. A avut, pe intervalul Vlad, cifre de aproximativ 120.000 de urmăritori pe minut.

Audienţa posturilor TV luni, 10 septembrie, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.30), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. Persoane Rtg % Share
1 Pro TV 1.387.000 7.8 17.9
2 Antena 1 1.173.000 6.6 15.2
3 Kanal D 919.000 5.2 11.9
4 Romania TV 834.000 4.7 10.8
5 Prima TV 480.000 2.7 6.2
6 Antena 3 410.000 2.3 5.3
7 National TV 226.000 1.3 2.9
8 TVR 1 148.000 0.8 1.9
9 Pro Cinema 135.000 0.8 1.7
10 Happy Channel 114.000 0.6 1.5
11 Pro 2 102.000 0.6 1.3
12 TVR 2 100.000 0.6 1.3
13 B1TV 92.000 0.5 1.2
14 Realitatea TV 91.000 0.5 1.2
15 Digi 24 80.000 0.5 1
16 Film Cafe 76.000 0.4 1
17 Cartoon Network 72.000 0.4 0.9
18 Favorit TV 70.000 0.4 0.9
19 Antena Stars 61.000 0.3 0.8
20 DigiSport 1 61.000 0.3 0.8

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 10 septembrie, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.30), în mediul URBAN:

URBAN Nr. Persoane Rtg % Share
1 Pro TV 697.000 7.3 17
2 Antena 1 616.000 6.4 15
3 Romania TV 471.000 4.9 11.5
4 Kanal D 443.000 4.6 10.8
5 Antena 3 249.000 2.6 6.1
6 Prima TV 161.000 1.7 3.9
7 National TV 133.000 1.4 3.3
8 TVR 1 84.000 0.9 2
9 Pro Cinema 64.000 0.7 1.6
10 Happy Channel 64.000 0.7 1.6
11 Digi 24 63.000 0.7 1.6
12 B1TV 57.000 0.6 1.4
13 Pro 2 56.000 0.6 1.4
14 Realitatea TV 55.000 0.6 1.3
15 TVR 2 51.000 0.5 1.2
16 DigiSport 1 51.000 0.5 1.2
17 Cartoon Network 40.000 0.4 1
18 Diva 38.000 0.4 0.9
19 Antena Stars 31.000 0.3 0.8
20 AXN 25.000 0.3 0.6

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraşe.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV luni, 10 septembrie, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.30), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. Persoane Rtg % Share
1 Pro TV 365.000 8.6 25.8
2 Antena 1 330.000 7.8 23.4
3 Kanal D 120.000 2.8 8.5
4 Romania TV 80.000 1.9 5.6
5 Prima TV 51.000 1.2 3.6
6 Antena 3 37.000 0.9 2.6
7 National TV 32.000 0.7 2.2
8 TVR 1 23.000 0.5 1.7
9 Pro Cinema 21.000 0.5 1.5
10 DigiSport 1 20.000 0.5 1.4
11 Paramount 15.000 0.4 1.1
12 Cartoon Network 15.000 0.3 1
13 Film Cafe 13.000 0.3 0.9
14 Digi 24 13.000 0.3 0.9
15 TNT 11.000 0.3 0.8
16 Comedy Central 11.000 0.2 0.7
17 Happy Channel 10.000 0.2 0.7
18 TVR 2 10.000 0.2 0.7
19 Nickelodeon 10.000 0.2 0.7
20 History 10.000 0.2 0.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Serialul este frumos. Cui îi plac serialele românești, să se uite cu mare drag. Nu am nimic împotrivă.
  • anonim anonim
    o porcarie si asta! cand visezi urat noaptea! aminteste-ti! de ce! ca ai vazut vlad! si de aia!
  • Radu Radu
    Nimic nou aceleasi audiente ....aceiasi telespectatori blocati pe noul OTV adica RTV ....in rest poate ....asteptam ceva amenzi la RTv
  • marian marian
    Valentin nu cred ca facea mare branza vinerea si sambata , deorece lumea este obisnuita lunea si martea , iar sfarsitul de saptamana are programat si fotbalulul ,in legatura cu sambata chiar nu se intelege va fi o emisiune care prezinta baietii apoi se da drumul sa se inscrie doamnele si domnisoarele si apoi peste o luna sau in iarna va incepe emisiunea gospodar , si cred ca va fi bagat martea ,serialul profu am inteles ca se fac 10 episoade sambata si dumineca raman filme noi dupa cum spun ei , dar poti sa sti grila se poate schimba cand ceva nu merge ,
  • Valentin Valentin
    Din păcate pentru Antena 1 a avut ghinion să difuzeze Luni și Marți Chefi la Cuțite chiar cand PRO TV difuzează serialul VLAD și Las Fierbinți !! Eu dacă eram șef la Antena 1 puneam Chefi la Cuțite Vineri și Sambată cand PRO TV are Vocea Romaniei și Gospodar fără Pereche !!
  • Răzvan Răzvan
    Romania tv înca da batai de cap generalistelor! Multi aleg sa urmareasca aceata tv de intoxicare ,în loc sa alega sa urmareasca un program de calitate de la Antena 1 sau Pro tv.
  • marian marian
    Am spus ca vor fi apropiate cu un plus pentru pro pe parcurs vor creste amandoua sau vor scadea una dintre ele pe timpul chefilor pro a condus cu ceva in plus masterchef a scazut pe intervalu lor dar a tinut aproape pe comercial , nu stiu cum naiba se lauda si pro in minutul de maxima audienta 21 16 a avut 1,6 mil iar antenuta a avut in minutul de maxima audienta 21 46 a aut tot 1,6 mil de telespectatorii stiu ca la aceasta ora pro avea publicitate
  • Valentin Valentin
    Sunt curios dacă Sacrificiul va întrece VLAD sezonul 2 !!
  • D D
    Prima confruntare directa, prima victorie pentru "Pro TV".
  • Răzvan Răzvan
    Masterchef a fost batut de Chefi la cutite,postati si audientele Masterchef,va rog,audientele sunt bune ,diferenta dintre Pro tv si Antena 1 pe comercial este de 0, 8 puncte de rating!

Trimite un comentariu

sus