
DERAPAJ la indigo, în același timp, pe două posturi de știri. România TV și Antena 3 au dat, pe post, imagini live cu familia Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute la Caracal, în momentul în care DIICOT anunța rezultatele cercetărilor din Cazul Caracal.
Practic, cele două posturi au dat pe ecran, declarațiile șefului DIICOT Felix Bănilă și, într-o fereastră, au transmis imagini cu părinții Luizei Melencu. Ulterior, Antena 3 a împărțit ecranul în două. Aproape la fel a făcut și România TV, pentru a surprinde reacțiile părinților, în momentul în care se spunea că ADN-ul descoperit în rămășițele de la casa lui Dincă este cel al Luizei.
Conferința de presă a șefului DIICOT a fost difuzată de toate televiziunile de știri: Digi 24, B1TV, Realitatea TV, Antena 3 și România TV.
Doar cele două din urmă, Antena 3 și România TV, au avut și imagini cu părinții Luizei Melencu.
Familia îndurerată, cu lacrimi în ochi, a fost dată live la televizor.
După conferință, ambele posturi TV au continuat cu interviuri cu părinții Luizei Melencu.
Ce spune legislația audiovizuală? Că, pe scurt, trebuie respectate demnitatea persoanei, dreptul propria imagine şi la respectarea vieţii private, chiar dacă aceștia și-au dat acordul să fie filmați.
"Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului".
Burtierele de pe post:
- Familia Luizei primește vestea în direct, anunță România TV
- Familia Luizei urmărește anunțul șefului DIICOT, a titrat și Antena 3
GALERIE FOTO:
Comentarii