
Emisiunea The Wall - Marele zid revine cu un nou sezon, cel cu numărul doi, la Antena 1. Show-ul va fi programat în zilele de miercuri şi joi, imediat după serialul Sacrificiul, de la ora 22:15, anunţă reprezentanţii postului.
Game show-ul, prezentat tot de Valentin Butnaru, a fost filmat tot în Polonia, la fel ca şi primul sezon.
Prima ediţie a show-ului produs de Mona Segall a debutat în septembrie 2017, iar datele de audienţă au fost sub media postului, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.
Valentin Butnaru, despre noul sezon al show-ului:
„Am întâlnit concurenţi determinaţi, oameni frumoşi, am observat cum legătura dintre coechipieri şi încrederea pe care şi-o acordă unul altuia pot schimba soarta jocului. Am văzut zâmbete, lacrimi de fericire şi decizii curajoase care au schimbat destine.
Experienţa acestui show este cu totul şi cu totul palpitantă şi nu de puţine ori m-am găsit atât de cuprins de energia din platou, încât am experimentat alături de concurenţi acelaşi carusel de sentimente. Cel de-al doilea sezon este spectaculos, aşa că vor urma multe seri pline de emoţii în faţa Marelui Zid.”
Emisiunea pune la bătaie premii în bani pentru concurenţi:
„Câştigurile primului sezon au depăşit jumătate de milion de euro”, spune aceeaşi sursă.
Despre The Wall
Show-ul este creat de LeBron James, celebrul jucător NBA, alături de Maverick Carter (SpringHill Entertainment) si Andrew Glassman (Glassman Media) împreună cu Universal Television Alternative Studio şi distribuit de Endemol Shine Group, The Wall este "o combinaţie între quiz-show, noroc şi strategie".
Bile de culoarea roşie sau verde sunt lăsate dă cadă de-a lungul zidului, iar locul unde se opresc dau câştigul sau pierderea.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Nedumerirea mea e cum afli ca om obișnuit de aceste emisiuni ca să poți participa/concura, atâta timp cât afli că emisiunea s-a filmat în Polonia cu 1-2 ani în urmă...