Skip to main content

VIDEO. Alice Iacobescu, detalii despre plecarea de la Digi24. „Am ajuns într-un punct în care mă doare divergenţa de viziune în ce priveşte politica editorială”

 
VIDEO. Alice Iacobescu, detalii despre plecarea de la Digi24. „Am ajuns într-un punct în care mă doare divergenţa de viziune în ce priveşte politica editorială”

Jurnalista Alice Iacobescu, de la Digi24, a venit cu amănunte despre plecarea sa de la postul de ştiri, într-un interviu la PaginademediaLIVE.

Publicitate

„Am ajuns într-un punct în care mă doare divergenţa de viziune în ce priveşte politica editorială”, a spus Alice Iacobescu, pentru Paginademedia.ro.

„Am constata, de-a lungul ultimilor doi ani, că felul în care consider eu că am obligaţia să fac jurnalism nu se mai suprapune sau se suprapune din ce în ce mai puţin pe felul în care Digi24 vrea să îşi atragă audienţa”, a mai spus jurnalista.

Jurnalista a comentat şi despre modul în care este abordat cazul Caracal şi excesul de breaking news care se face pe acest subiect.

„Cazul Caracal, dincolo de ororile pe care se presupune că le-a comis acel individ, este despre fenomenele care se întâmplă în România de peste 20 de ani şi care arată că suntem într-un soi de descompunere ca societate şi acolo trebuie să mergem când abordăm cazul Caracal”, a subliniat jurnalista.

Redăm în continuare din declaraţiile lui Alice Iacobescu. Interviul video integral, în continuare:

„Discuţii de complezenţă în studiourile de ştiri, realmente, nu mai am energia să fac. Mi se pare că trebuie să ne întoarcem la ceea ce ştim foarte bine să facem.”

Jurnalista a adăugat că presa ar trebui să se concentreze mai mult decât pe politic, pe „elemente concrete”.

Un exemplu dat de jurnalistă ar fi lipsa acută a pediatrilor cardiologi în România. „Acestea sunt lucrurile pe care este necesar să le reflectăm la televizor. Cum stăm în ce priveşte educaţia, dar să mergem pe elemente concrete. De mers la originea problemei şi de tras la răspundere pe cei care sunt responsabili şi care ştim, şi eu şi tu, că au obiceiul să paseze răspunderea dând întotdeauna vina pe cei care au guvernat în urmă cu cinci ani, cu zece ani, cu cincisprezece ani. Nu mai ţin răspunsurile acestea decât dacă le laşi să ţină. Acestea este genul de jurnalism pe care suntem obligaţi să îl facem. ”, a declarat jurnalista.

„Discuţii despre fente politice nu zic să nu avem, dar să le oferim o pondere mai mică. Pentru că discuţia numai din perspectiva asta contează: dacă acei politicieni ne asigură nouă condiţii civilizate de trai, pe măsura a ceea ce noi contribuim. Contribuim la bunăstarea acestei ţări şi nu o vedem.”

Perişor Obae: Ai propus genul acesta de subiecte în redacţie de-a lungul timpului?

Alice Iacobescu:

Genul acesta de subiecte uneori se regăsesc în subiectul pe care eu îl reprezint şi uneori se regăsesc şi în alte segmente. Eu nu spun că aceste subiecte nu există, dar ele nu reprezintă prioritatea. Acestea este marea problemă. Este o lejeritate în a crea subiecte de discuţie, pentru că este mult mai complicat să te duci pe firul logic şi al responsabilităţilor, este mult mai complicat să pui în context nişte cifre. Noi am fost instruiţi să facem asta, noi cu asta am trăit în ultimii 20 şi ceva de ani, cât am făcut jurnalism.
(…)

Perişor Obae: Deci este o dublă problemă aici, de comoditate, cum spuneai „e mai uşor să creezi discuţii” şi cumva şi de competenţă – e mai greu să le aprofundezi.

Alice Iacobescu:

Şi ce îţi trebuie, prin urmare? Îţi trebuie oameni instruiţi care îşi creează nişte reflexe, ştiu când ceva nu este în regulă în vorbele cuiva, ştiu exact unde să caute, nu se lasă împachetaţi de câteva fraze întotdeauna pozitive sau laudative.

Petrişor Obae: Le-ai explicat că raţiunile pentru care trebuie să abordăm astfel de subiecte sunt acestea, evident, jurnalistice 100%? Le-ai explicat şi care a fost răspunsul?

Alice Iacobescu:

Fiecare are un loc de muncă şi un şef şi nişte colegi. Sunt situaţii în care şeful recunoaşte competenţele din jurul lui şi recurge la ele sau sunt situaţii în care şeful se izolează în centrul unui grup mai mic, minoritar de oameni şi aceia sunt cei care fac legea în compania sau biroul respectiv. Eu nu pot să bat la uşă şi să-i dau lecţii de jurnalism şefului meu. Şeful meu, dacă vrea să ştie despre jurnalism, ştie foarte bine că se poate baza pe mine.

Perişor Obae: Dar în orice redacţie există această relaţie: te duci peste şef. Jurnaliştii sunt mai deschişi.

Alice Iacobescu:

Subiecte propunem. Uneori se fac, alteori nu se fac, dar ele trebuie să devină rutină, să devină reflex. Nu trebuie să tragi de cineva să-şi facă treaba.

Petrişor Obae: A existat şi acest argument: politica prinde?

Alice Iacobescu:

Nu! Şi nici nu cred că politica prinde. Pentru că, de fapt, ca să vezi, deşi avem divergenţă de viziune în ce priveşte politica editorială, avem un interes comun. Aşa cum compania care finanţează Digi24 îşi doreşte ca Digi24 să aibă un public comercial constant, puternic, şi eu îmi doresc acest lucru, pentru că acesta este publicul pentru care eu mă simt datoare să-mi fac meseria. Deci avem interese comune. Ei vor audienţă, eu vreau audienţă. Şi atunci unde nu se leagă filmul?

Despre politica editorială şi libertatea la Digi24:

„Politica editorială înseamnă nu set de principii pe care le ai. Libertate există. Eu aşa văd lucrurile: Există un şef al redacţiei care are o viziune sau există un şef al redacţiei care vine şi, în siajul a ceea ce s-a întâmplat în anii dinainte, lasă redacţia să facă din reflex ceea ce obişnuieşte să facă şi se alarmează în momentul în care vede nişte sincope pe audienţă şi se panichează şi se uită la ce se întâmplă în alte studiouri de televiziune şi are nu doar tendinţa ci chiar o şi face de a copia ce se întâmplă la alte televiziuni.

Ori Digi24 este unic în peisajul media din România. Televiziunea de ştiri Digi24 are un profil care o împiedică să se compare cu alte televiziuni de ştiri şi şi-a şi propus altceva şi poate să facă asta. Prin urmare, dacă tu începi să-i copiezi pe ceilalţi nu faci decât să-ţi nemulţumeşti propriul public, care se simte dezamăgit şi în nici un caz nu vei atrage publicul celorlalte televiziuni, pentru că acel public este deja fidelizat.”

Perişor Obae: Au fost subiecte abordate de toate posturile de ştiri, cum este şi cazul Caracal, de exemplu, care la Digi24 a fost abordat altfel, în cea mai mare parte.

Alice Iacobescu:

O vreme poţi să-l abordezi altfel, dar dacă abuzezi de subiectul Caracal epuizezi şi acele alte feluri în care poţi să abordezi acest subiect. Se face exces de breaking news inclusiv pe cazul Caracal.

Cazul Caracal, dincolo de ororile pe care se presupune că le-a comis acel individ, este despre fenomenele care se întâmplă în România de peste 20 de ani şi care arată că suntem într-un soi de descompunere ca societate şi acolo trebuie să mergem când abordăm cazul Caracal. Să ne întrebăm: oamenii aceia, poliţiştii care trebuiau să intervină, ce au păţit? Cei care au rămas în locul lor, astăzi acţionează altfel? Cei care i-au pus în funcţii sunt în continuare acolo? Acestea sunt căile pe care ar trebui să mergi, dincolo de nenorocirea prin care trec două familii.

Avem tendinţa de a păstra cazul Caracal în atenţia publică începând să discutăm detalii care, realmente, nu au relevanţă jurnalistică.

Petrişor Obae: În ultimele zile s-a apăsat pedala reconstituirii, cu care unele posturi au făcut audienţă foarte mare.

Alice Iacobescu:

Iar Digi, nu (a făcut audienţă – n.r.). Deşi a mers pe aceeaşi cale, şi-a dezamăgit publicul, în viziunea mea. Iar cifrele asta arată. De două zile, însă, văd în jurul meu oameni în redacţie, care încep să pună la îndoială acest fel facil de a face jurnalism. Şi mă bucură să aud coleg de redacţie care spune: eu nu simt subiectul acesta. Deja, în faza asta, nu mai avem ce aduce în plus. Şi pe mine mă bucură asta (…).

Sunt oameni care probabil că ne urmăresc acum şi care s-au simţit dezamăgiţi la un moment dat sau altul, pentru că mi-au propus lucruri care lor li se păreau ştiri, pentru că îi deranjau în viaţa de zi cu zi, dar pe care nu avea posibilitatea să le ducem până la capăt. Unele lucruri nu sunt de competenţa presei.

Petrişor Obae: Uneori oamenii au aşteptări de la presă ca de la ultimul bastion care poate să îi ajute.

Alice Iacobescu:

Aş vrea să recurgem mai mult la propriile noastre forţe. Aş vrea să ieşim din zona de confort. Eu, prin această demisie, am ieşit din zona de confort. Şi am ieşit pentru că am simţit că deja ceea ce fac nu mă mai reprezintă. Şi cu riscul de a pierde un loc foarte bun de muncă, în care sunt respectată. O rutină care mie îmi este confortabilă. Un venit care pe mine mă mulţumeşte. Am renunţat la lucruile acestea pentru că ceea ce fac nu mai este ceea ce sunt.

Petrişor Obae: Dar publicul care îţi spune: Alice, tu stăteai de vorbă cu politicieni, îi puneai la punct, aveai replică pentru cei care erau foarte obraznici la adresa ta, ca jurnalist.

Alice Iacobescu:

Sper ca acele situaţii în care ei au fost obraznici, iar eu am ripostat să fie inspiraţie pentru reporteri sau prezentatori care se regăsesc în acelaşi context. Cel mai greu pentru un jurnalist este să simtă că nu este sprijinit.

Iar eu m-am simţit sprijinită în studioul acela, deşi niciodată, nimeni nu mi-a spus: ne bine ce faci sau e rău ce faci.

Sprijinul a venit din partea telespectatorilor, iar Facebook, din punctul acesta de vedere, este o binecuvântare. De cele mai multe ori, interviuri reuşite au fost urmate de postările oamenilor care se uită şi care, prin comentariile pe care le-au postat, mi-au dat curaj.

Petrişor Obae: Nu ţi-a zis nimeni din redacţie: Alice, azi ai avut o emisiune foarte bună, mi-a plăcut cum ai condus discuţia sau aici ar fi trebuit să faci altfel?

Alice Iacobescu:

Niciodată. Niciodată. De aceea, reacţiile de acum mi se par deplasate şi nepotrivite. Când prezinţi unui şef demisia şi el ştie că eşti important în mecanismul companiei sau al redacţiei, da, reacţii au fost: ce s-a întâmplat? Care e problema? Staţi puţin, aceste lucruri nu le descoperim acum. Această proastă înţelegere a echilibrului, proastă înţelegere a deontologiei.

Nu mă forţa să întreb pe cineva din opoziţie de lucruri care au legătură cu puterea. Nu te simţi obligat, ca televiziune, să creezi echilibru în acest fel, pentru că una este treaba opoziţiei şi altele sunt responsabilităţile puterii. Nu simţi că ai alunecat într-o parte sau în alta doar pentru că, la un moment dat, eşti obligat să pui tirurile pe unul sau pe altul.

Petrişor Obae: Nu ţi s-a spus că faci un lucru bine sau mai puţin bine, dar ţi s-a sugerat să faci lucrurile într-un anume fel?

Alice Iacobescu:

Petrişor, vrei să mă întrebi dacă vreo presiune politică este la originea plecării mele? Eu, personal, nu am simţit nicio presiune politică. Ceea ce mă supără pe mine nici măcar nu a mai ajuns la nivelul nuanţelor care ţin de presiune politică.

Eu aş vrea să ne văd pe toţi motivaţi, muncind în acea redacţie, pentru a oferi ştiri de calitate, publicului de calitate pe care îl avem. Dorinţa asta de a câştiga în număr este nepotrivită pentru ceea ce Digi 24 este. Şi ne vom trezi că alergăm după doi iepuri şi nu o să prindem niciunul. Asta a fost ceea ce eu am explicat în momentul şi din momentul în care eu mi-am dat demisia.

Petrişor Obae: Când ai avut schimburi de replici cu politicieni, în direct, ai avut oarecare temeri că s-ar putea ca după acea discuţie, care jurnalistic a fost în regulă, să existe repercusiuni la adresa ta, într-un fel sau altul?

Alice Iacobescu:

A fost un politician, la un moment dat, un parlamentar, care m-a ameninţat în direct că vorbeşte cu şeful meu. Îţi spun drept, în momentul acela am tremurat niţel, pentru că realmente nu ştiu mecanismele din spatele a ceea ce fac eu. Nu le ştiu. Mai sus de redactor-şef de ştiri eu nu am ajuns niciodată şi nici nu am avut nevoie.

Prin urmare, care este atitudinea mai sus, de câtă susţinere mă bucur mai sus, ce relaţii sunt, cine pe cine sună care să reclame, realmente lucrurile acestea pe mine mă blochează.

Pentru că îmi dau seama, să fim sinceri, îmi dau seama că dacă acel individ şi-a permis să mă ameninţe în direct, acel individ pe ceva se baza: nu neapărat pe o prietenie pe care o are în realitate, ci pe această mentalitate românească, împământenită, că are el, găseşte el mijloacele prin care să închidă gura unui jurnalist.

Petrişor Obae: Nu s-a întâmplat.

Alice Iacobescu:

Absolut nimic. De aceea, aş vrea ca lucrurile să fie cât se poate de clare. Nu mi-a spus nimeni, împunge-l pe acesta cu întrebări mai mult sau mai uşor cu întrebările. A, se fac glume, pentru că se ştie că eu sunt exigentă în interviuri.

Eu sunt aşa pentru că îmi imaginez cum se simte omul care munceşte de dimineaţă până seara, contribuie la bugetul de stat, îi vede pe ăştia că fac ce fac, iar eu am puterea să pun întrebări şi nu pun întrebarea care trebuie?! Îmi imaginez frustrarea telespectatorului, care mă vede că am posibilitatea să cer socoteală exact cui trebuie şi nu fac asta. Realmente, pe mine asta mă motivează când pun întrebări şi încerc să fiu temperată când le pun.

Se fac glume despre exigenţa mea, se mustăceşte despre faptul că, în redacţie, dacă am un subiect care nu este suficient explicat încep să pun întrebări. E o grevă la British Airways, spuneţi-mi şi mie, sunt anulate zboruri spre şi dinspre România? Aşa am ajuns, nu mai suntem atenţi nici măcar la detalii din acestea. Am uitat pentru cine facem ştiri.

Petrişor Obae: De ce „am uitat”?

Alice Iacobescu:

Am „uitat” pentru că, într-o atmosferă semiprofesionistă, profesioniştii aleg să plece. Iar cei care decid să rămână îşi creează oaza lor, refugiul lor intern. Iar cei care ar putea să crească, pentru că redacţia e populată de mulţi colegi noi, trebuie să fie învăţaţi să crească, să aibă modele.

Petrişor Obae: Cine să îi înveţe? Uite, Alice Iacobescu pleacă.

Alice Iacobescu:

Alice Iacobescu a propus, în şapte ani de zile, de trei ori, către trei şefi diferiţi, să facă training intern cu oamenii. Alice Iacobescu a avut aprobare verbală din partea fiecăruia dintre aceşti trei şefi. Şi atât! Nu s-a mişcat nimic din acel moment. Eu sunt prezentată ca fiind ultraexigentă şi foarte greu de mulţumit, dar, crede-mă, eu nu cer nimic în plus faţă de ceea ce ofer.

Petrişor Obae: Poate spun că Alice cere mult prea mult decât putem noi duce.

Alice Iacobescu:

Corect.

Petrişor Obae: Atunci cum facem o medie?

Alice Iacobescu:

Nu facem o medie. Încercăm puţin, aşa, de la firul ierbii, să ridicăm nivelul. Iar când obosim de ridicat nivelul în felul acesta subtil, demisionăm. Este realmente o chestiune de administrare a resurselor şi de viziune. Acestea sunt motivele pentru care plec de la Digi24 şi le-am expus. Nu mi-aş fi permis niciodată să vin să vorbesc cu tine, în faţa atâtor oameni, fără să fi expus lucrurile acestea, în ultima săptămână, şefilor mei ierarhici.

Petrişor Obae: Şi nu au spus, ok, hai că poate facem din lista ta de observaţii?

Alice Iacobescu:

Tu vorbeşti acum despre o cale de mijloc?

Petrişor Obae: Da

Alice Iacobescu:

Şi unde ar fi mijlocul când pretenţia este să faci jurnalism, cu oameni instruiţi şi curaj? Unde e calea de mijloc? Să faci jurnalism cu oameni pe jumătate instruiţi? Să faci cu oameni care au puţin curaj? Nu e cale de mijloc aici, ori faci, ori nu faci.

Petrişor Obae: Se pot instrui. Contează foarte mult asta, ştim că am lucrat în redacţii, doza de curaj pe care fiecare o are depinde şi de doza de curaj pe care şefii tăi îşi permit să o ai.

Alice Iacobescu:

Absolut! Absolut! Sunt total de acord cu tine! Ştii de unde a venit doza mea de curaj în ultimii doi ani? De pe Facebook. Sunt oameni care se uită la interviuri şi-mi spun: bravo, băi, am simţit că am fost acolo şi ai făcut-o într-un fel civilizat, cum nu se prea mai face şi s-ar putea face.

Petrişor Obae: Dacă publicul percepe această plecare ca pe o trădare. Noi ne uitam pentru că tu îţi făceai meseria aşa cum considerai tu şi ne plăcea şi nouă, ca public.

Alice Iacobescu:

Trădarea ar fi fost cu adevărat - şi nu doar a publicului, ci şi a mea – dacă acum m-aş fi refugiat pe un salariu de două ori mai mare într-o companie privată făcând comunicare. Ceea ce mulţi dintre colegii noştri, Petrişor, au făcut-o în ultimii ani. Şi nu pot să-i acuz. Foarte mulţi din jurnaliştii de calitate, cu care eu am lucrat în ultimii şapte ani la Digi24, sunt acum în PR.

Petrişor Obae: Primim o întrebare de la Ovidiu Vanghele: „Este adevarat ca exista un soi de protectie pe care Digi24 i-o ofera primarului Bucurestiului, Gabriela Firea? Sau, daca este cazul, reformulez: este persoana Gabriela Firea un tabu pentru Digi24?”

Alice Iacobescu:

Nu e un tabu, după părerea mea, o văd prea des în direct la televizor. Am aflat ceva care mi-a provocat surpriză, faptul că, în cifre, Digi24 este urmărit consecvent în Bucureşti, ceea ce înseamnă că avem o obligaţie faţă oamenii care locuiesc în Bucureşti să reflectăm adevărul despre viaţa din Bucureşti, care este un coşmar, şi nu facem asta. (…)

Noi avem mult prea puţine ştiri, la Digi24, despre cât de prost se trăieşte în Bucureşti. Mult prea puţine. Iar aici este un amestec, poate fi un soi de tendinţă de a nu ne amesteca, dar este şi o problemă de resurse. Este o lovitură cu bătaie lungă. Dacă nu ai jurnalişti instruiţi, nici nu are cine să observe subiectele şi să ştie cum să le facă.

Articol în curs de actualizare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Digi24 a devenit o televiziune de ***. Pe vremuri vedeai lucruri interesante și adevărate, nu se încurca cu toate poveștile de la colțul străzi, te puteai baza pe o știre că așa este, acum... deschid mai rar acest post, nu mă mai atrage aproape nimic, a devenit ca și antena3.
  • Europa Libera ?poate acolo sa mai fie jurnalisti ? Newsweek ?Ca televiziuni nu mai sunt
  • mereu am vazut'o pe ea ca pe o profa' de istorie, unde, daca nu invatai, ti'o luai rau de tot! E ok sa fie exigenta, dar.. unde poate sa se duca acum? n'o vad nici la realitatea, nici la romaniatv, la antene nu mai zic... Sunt putin curios cu planurile ei, unde s'ar duce, daca vrea sa continue la tv
  • Cam toate redactiile din Romania sunt conduse de indivizi care nu au treabă cu jurnalismul în adevăratul sens. 90 la sută
    dintre șefii de televiziuni nu au scris o știre în viața lor, nu au filmat nu au făcut teren. Cel mult jurnaliști de week end care au prins o sinecura buna și s-au transformat peste noapte în producători executivi, redacției șefi, sau mai știu eu ce funcții mult peste iq-ul lor. De aia copiaza la sânge ce vad pe alte posturi, pt că nu au habar de altceva. Și evident că își pastreaza funcțiile prin compromisuri profesionale inacceptabile. E tragic, dar așa a ajuns presa românească aici...
  • Mai era un mare jurnalist hastsgist ,in fapt un datator cu parerea, care plecat de la digi a devenit un erou. A ajuns la b1 unde are fix audienta produsa de dansul la digi, 0,. Acum distinsa Iacobescu nu se mai regaseste intr un post tv ce are si el interese economice pt a ii putea plati si ei salariul. Ceea ce crede ea ca e obiectiv este muscatul zilnic din psd pt likeuri si inimioare. Am urmarit prestatia jalnica a dansei intr o confruntare cu un ministru dancilian. Agresivitate isterica, zero substanta. Va ajunge la radio sau la un alt post tv hastagist, ca si colegul ei mentionat mai sus ,unde va rupe audientele cu 0,.
  • Prelipceanu si gasca reusesc sa distruga un post cu credibilitate ridicata, alungand oamenii cu adevarat valorosi de acolo.

Trimite un comentariu

sus