Skip to main content

Pro TV, amendat pentru emisiunea Șef sub acoperire. „Este o publicitate mascată și nu este una de bun simț”

 
Pro TV, amendat pentru emisiunea Șef sub acoperire. „Este o publicitate mascată și nu este una de bun simț”

Consiliul Național al Audiovizualului a decis în ședința de azi sancționarea postului Pro TV cu 10.000 de lei pentru reclamă mascată la compania de pază BGS, în ediția din 3 octombrie. 

Potrivit raportului de monitorizare, în cadrul emisiunii care a durat 53 de minute, sigla BGS a fost vizibilă timp de 14 minute (pe lângă numeroasele mențiuni ale celor care apar în emisiune).
 
Ediția în cauză a atras atenția CNA, unii membri spunând că va urma o monitorizare pe toate edițiile difuzate.
Publicitate

Cazul a ajuns pe masa CNA ca urmare a unei autosesizări din partea Cristinei Pocora, membru CNA.

Cristina Pocora, membru CNA:

„Am făcut această autosesizare pentru că s-a întâmplat ca într-o joi seară să am televizorul deschis pe Pro TV și să apară această emisiune. Când am auzit prima dată BGS, nu mi-a sărit părul din cap, dar mi s-a părut atât de agresivă, că apărea BGS în fiecare secundă (…) Mie mi se pare că suntem sfidați pe față. Mi s-a părut foarte agresiv. Efectiv m-am simțit bombardată și jignită.

Văzând toată această monitorizare, voi cere și monitorizarea celorlalte ediții cu ceilalți Șefi sub acoperire. Pentru că, din punctul meu de vedere, este o publicitate mascată și nu este una de bun simț. Mi se pare că este una foarte agresivă chiar și pentru felul meu de indulgent de a privi lucrurile.”

Reprezentanta Pro TV, Adelina Sandu, s-a apărat spunând că emisiunea este făcută după un format internațional, produs în 32 de țări și este și este respectat întocmai.

„Ca orice format internațional, are o biblie, o carte, pe care producătorii noștri o urmează cu strictețe. V-am adus și o ediție din Spania, ca să vedeți că acesta este formatul emisiunii și nu este vorba sub nicio formă despre publicitate. Emisiunea este un documentar observațional, un docu reality și emisiunea este produsă în 32 de țări”, a spus Adelina Sandu. 

„Companiile participante nu au plătit pentru participare în emisiune. Pentru participarea în emisiune, între Pro TV și companiile care au apărut și care vor continua să apară au fost semnate contracte de participare la emisiune. Nu a fost vorba de nici un fel de contracte de sponsorizare sau de plasare de produse.

Deci nu este vorba de publicitate. Aceste contracte nu implică remunerație din partea sau pentru companiile participante.”, a mai adăugat reprezentanta Pro TV.

Pe de altă parte, Radu Herjeu, membru CNA, a spus că din punctul său de vedere, în cazul acestei emisiuni este vorba despre un „barter”.

„BGS v-a pus la dispoziție propria firmă, oameni, mașină și posibilitatea de a filma acolo și dumneavoastră i-ați promovat pe post. Din punctul meu de vedere, este o emisiune care plasează produse sau servicii. Dacă dumneavoastră, în emisiune, ați fi menționat că este o emisiune în care se plasează produse sau servicii, eu nu aș fi avut nimic împotrivă”, a spus Herjeu.

Adelina Sandu:

„Nu s-a pus problema de plasare de produse pentru că nu îndeplineau condițiile legii, adică nu am primit nimic în schimb.”

Cristina Pocora:

„Dar la Visuri la cheie ce primiți în schimb? Primiți bani de la de la Dedeman? (…) Pentru că și cu Dedeman faceți aceeași emisiune pe care ați făcut-o aici cu BGS. Dedeman vine și renovează casa și vă ajută cu mobilă și mai știu eu ce și voi vă faceți emisiunea. Aici, nu aveți nimic”

Adelina Sandu:

„Nu știu să vă răspund, trebuie să întreb producătorul.”

Radu Herjeu, membru CNA:

„Problema este că e un exces. Pentru că eu sunt convins dacă nici Cristina (Pocora - n.r.) nu s-ar fi autosesizat dacă se făcea asta cu moderație. Dacă ați fi făcut cu moderație s-ar fi înțeles. Eu nu cred că poți să faceți o emisiune de genul acesta eliminând complet orice referire la firma la care faci filmarea. Dar, din punctul meu de vedere, aici nu a existat nicio preocupare de moderație. Este clar publicitate. Asta deranjează foarte tare.”

Cristina Pocora a venit și cu propunerea de amendă, de 10.000 de lei. „Nu aș fi mers până aici dacă Pro TV nu ar fi fost televiziunea cu cea mai mare audiență, dacă ora nu era aceea (prime-time n.r.) si dacă nu ne-am fi obișnuit că Pro TV dă tendința tendința în piață și inspiră pe mai departe și alte televiziuni”, și-a justificat Pocora propunerea.

Sancțiunea a fost votată în unanimitate de membrii prezenți în ședința publică de astăzi: Cristina Pocora, Alex Kocsis, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolaie Bălașa, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu și Răsvan Popescu.

LEGISLAȚIA INVOCATĂ.

Art. 29 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Stiti ca la Oscaruri, actritele sunt intrebate cine le-a facut rochia, iar ele sunt obligate sa spuna, pentru ca au primit gratuit acea rochie. Este barter peste tot, asta-i capitalismul, nici Angelina Jolie nu-si poate permite prea multe rochii dintre cele pe care le poarta. Barterul conduce lumea celor care sunt persoane publice, oriunde in lume. De ce credeti ca pe covorul rosu, actritele spun cine le-a dat rochia? Pentru ca e barter, daca ar fi cumparat ele acea rochie, nu ar fi fost obligate sa faca reclama designer-ului.
  • Cat de grav este ca membrii CNA nu au nici cea mai vaga idee despre ce inseasmna un format de televiziune! Cat de grav este ca un membru CNA se simte "jignit", in loc sa spuna ca exista o lege, care trebuie aplicata! Cat de grav este ca CNA nu se autosesizeaza, atunci cand televiziunile de stiri arunca tara in haos, dar sunt preocupati de emisiuni de divertisment, al caror format este respectat intocmai! Cand scapam oare de neavenitii astia buni de nimic din CNA?
  • Sa-i amendeze daca gresesc, nu le iau apararea Protv. Dar ma gandeam cum arata piata TV daca CNA se autosesiza la fiecare derapaj al Antena3 sau RTV....cand tu ai mii de sesizari clasate pentru ca nu au fost sedinte CNA sa devii acum super critic....e ceva ciudat.
  • La celelalte televiziuni se uita mai putin astia din CNA ca sa se autosesizeze. :)) Doar Pro exista.

    Da, da, stiu ca s-au mai autosesizat, dar este parca prima oara cand autosesizarea este povestita asa, ca de un telespectator fidel. :)) cat despre prostia de amenda, imi place ca domnii de la cna, sper ca nu din propie experimenta, stiu ei ca exista mai multe metode de plata. Situatia este aberanta fiindca toate televiziunile fac plasare de produse si o fac fara stres. Greseala la Pro a fost ca nu au luat bani? :))
  • Vrajeala asta pravticata de reprezentantul ProTV nu tine. Astia au obiceiul sa blureze orice amarata de sigl;a si, na, taman aici s-au facut ca nu vad. Este evident ca BGS a cotizat sa fie in emisie, se vede din avion!
  • Estirile ProTV fac reclama mascata pentru MedLife, producand sria Medicii Schimbarii. Nimic nu e semnalat ca atare, iar doctorii ăia toți sunt angajați acolo sau au legatura cu MedLife. Mai mult, MedLife rostogoleste peste tot aceste povesti, inclusiv pe canalul propriu de youtube si pe site. In afara de CNA, care tace, ar tb sa se autosesizeze si Consiliul Concurentei.
  • Bun, deci nu se simte jignită când deschide din greșeală pe Puterea Dragostei care este mai mult o pantomimă sau pe Antena Stars, dar se simte când vede uniforma angajaților BGS din emisiunea asta. Bună treabă CNA, televiziunea e un loc mult mai pașnic cu voi prin preajmă.
  • Macar Cristina Pocora, membru "CNA" a nimerit bine cu afirmatia:
    „dacă Pro TV nu ar fi fost televiziunea cu cea mai mare audiență, dacă nu ne-am fi obișnuit că Pro TV dă tendința tendința în piață și inspiră pe mai departe și alte televiziuni”.
  • Pai doar emisiunea asta are reclama mascata? Dar celelalte emisiuni difuzate la Protv plus jurnalele de stiri exclusiv comerciale? Ce sa mai zic de filmele produse de Protv.
  • Nu cumva d-na vrea sa vina si pe la ea sa-i faca casa poate nu mai zice nimic ,sau sefi de partid va pune sa mai amendati din cand in cand pro ,pentru ca nu ridica in slavi psd ca antenuta ,
  • Vai demine doamna sa simtit bombardata si jignita , sa va fie rusine oamenii fara valoare pusi pe salarii nesimtite , propaganda mincinoasa si manipulatoare de la antena3 si rom tv nu la vedeti deloc ar trebui desfintata si adusi oameni capabili de televiziune nu orice carpaci al partidelor ,

Trimite un comentariu