Skip to main content

Iulian Tănase, fost Radio Guerrila, şi-a lansat un podcast online. Ce alte proiecte mai are în plan

 
Iulian Tănase, fost Radio Guerrila, şi-a lansat un podcast online. Ce alte proiecte mai are în plan

Iulian Tănase, plecat de la radio Guerrila în vară, şi-a lansat un podcast online.

Publicitate

Se numeşte Tănase Show şi este realizat împreună cu cei doi copii ai săi, Adora (9 ani) şi Sacha (7 ani). De altfel, cei doi sunt şi motivul pentru care Tănase a anunţat că părăseşte radioul, în luna martie:

„Îmi doresc să petrec mai mult timp cu copiii", spunea Tănase atunci pentru Paginademedia.ro.

Ieri a apărut pe net episodul pilot al producţiei Tănase Show, care va fi un produs săptămânal, orientat mai mult către zona de parenting.

„O să fie în regim de live, în sensul că voi adăuga coperţile şi gingle-urile direct în timpul înregistrării. De asemenea, nu vor exista tăieturi la montaj”, continuă acesta.


Vrea o variantă a emisiunii de la Guerrila pe online: RSS Reloaded


Fostul realizator Guerrila anunţă că mai are şi alte planuri pe partea de podcasturi şi producţii audio online. Vrea o variantă online a Războiul Sfârşitului Săptămânii, emisiunea de la Radio Guerrila, a spus aceasta pentru Paginademedia.ro.

Producţia ar putea apărea în online peste câteva săptămâni, a mai menţionat acesta.

„Va fi un fel de RSS Reloaded, o variantă de online. Probabil va avea şi un alt nume, dar o să facă trimitere la emisiunea de pe radio pentru că publicul meu aşteaptă un produs ca cel pe care l-am făcut la Guerrila”, continuă Tănase.

Va fi un podcast pentru adulţi, fără copii, apropiat de formatul pe care l-a făcut în FM până în această vară.

„Tănase Show este orientat mai mult către partea de parenting şi pe relaţia mea cu copiii”, a mai spus acesta.

Nu în ultimul rând, a subliniat că nu plănuieşte să revină pe radio în viitorul apropiat.

În afară de podacastui, Iulian Tănase predă şi cursuri de storrytelling şi creative writing, pentru copii şi adulţi. De asemenea, a început să predea şi un curs de public speaking.

Podcastul Tănase Show - Epidosul 1 - este disponibil aici:


Tănase era unul dintre cei mai vechi oameni din Radio Guerrila


Reamintim că Iulian Tănase, unul dintre cei mai vechi oameni de la Radio Guerrila, şi-a anunţat încă din luna martie plecarea din staţia radio.

Concret, mutarea s-a produs pe 30 iunie, când a fost difuzată ultima ediţie din sezon a emisiunii Războiul Sfârşitului Săptămânii.

Producţia sa era difuzată în weekend, sâmbăta şi duminică. Tănase a invocat motive personale în legătură cu demisia din radio:

„Îmi doresc să petrec mai mult timp cu copiii", spunea atunci.


Iulian Tănase, carte de vizită (via Nemira.ro):


Iulian Tanase s-a nascut pe 3 septembrie 1973 la Moinesti, Bacau. A absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti in 1999, si Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, in 2010. A fost redactor la revistele satirice Academia Catavencu (1997-2010) si Kamikaze (2010-2011). Din 2004 este realizator de programe la Radio Guerrilla.

Este profesor de creative writing si antrenor de storytelling pentru copii si adulti.

Dintre volumele publicate in Romania: Ingerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002, 2003, 2013), Sora exacta (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, impreuna cu Dan Stanciu), Abisa (2007, 2016), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Manualul Imblanzitorului de Cafele (2013), Teoria tacerii (2015), Experimentul MAMATATA (2015), Aventurile lui Sacha in Castelul Fermecat (2017).

In strainatate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (impreuna cu Constantin Acosmei si Vasile Leac), traduceri de: Sabine Küchler, Hans Till si Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009), Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010), La Demonadologio, traducere in esperanto de Ionel Onet, Eldonejo Bero, Rotterdam (2013).

Dupa texte de Iulian Tanase s-au facut cateva spectacole de teatru: Şotron (regia: Nona Ciobanu, Ljubljana, 2010); Iubitafizica (productie a Lightwave Theatre Company, 2014); Teoria tacerii (spectacol-lectura in regia Marianei Camarasan, Festivalul de Teatru Undercloud, 2017); Sunt eu, Annabel (productie a Lightwave Theatre Company, 2017).

A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ICARE, 2002. Impreuna cu Dan Stanciu si Sebastian Reichmann, coordoneaza publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum.

A participat ca visiting writer la programul International Writers Workshop, Hong Kong (2008) si, cu lucrari, la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte in reviste si antologii din Romania, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia, Franta. A sustinut lecturi publice in China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, Romania.

In 2009 a primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania), iar in 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatura (Graz, Austria).


Citeşte şi: Iulian Tănase lasă Guerrilla pentru copii. Va face un proiect împreună cu ei


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus