Skip to main content

PLECARE. Dan Marinescu, fost redactor-şef al Adevărul, nu va mai fi şef al comunicării PLUS

 
PLECARE. Dan Marinescu, fost redactor-şef al Adevărul, nu va mai fi şef al comunicării PLUS

PLECARE. Schimbare în departamentul de comunicare al Partidului Libertate Unitate şi Solidaritate - PLUS, formaţiunea condusă de Dacian Cioloş.

Publicitate

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Dan Marinescu, şeful departamentului de comunicare, urmează să nu mai ocupe această poziţie. Conform aceloraşi surse, decizia va fi oficializată la sfârşitul acestei săptămâni.

Marinescu ar urma să rămână doar consultant pe comunicare şi strategie politică în cadrul PLUS.

Dan Marinescu, fost redactor-şef al ziarului Adevărul timp de şase ani, a venit pe poziţia de şef al comunicării PLUS la începutul lunii octombrie.

Contactat de Paginademedia.ro, Dan Marinescu a declarat că "sunt discuţii în acest sens".

"Pot să confirm că este o discuţie cu cei de la PLUS în acest sens. Este lucrul spre care înclin şi eu (să rămână consultant n. red), pentru că îmi permite să dezvolt şi alte proiecte personale", a declarat Dan Marinescu pentru Paginademedia.ro.

La începutul lunii octombrie, Dan Marinescu a venit la PLUS, ca şef al departamentului de comunicare.

Dan Marinescu a fost redactor-şef la Adevărul în ultimii 6 ani de zile şi a plecat de la conducerea ziarului în luna august, după cum Paginademedia.ro a anunţat, în premieră, AICI.


Citeşte şi: Schimbare la vârful Adevărul. Atribuţiile redactorului-şef, preluate de şeful Weekend Adevărul. Anunţul intern


Citeşte şi: Libertatea: Dan Marinescu, fostul redactor-şef „Adevărul”, va fi numit şeful comunicării la PLUS


Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • a a
    bai milogilor...cantati la alta masa. aici se vorbeste despre altceva. nu mai scapa lumea de voi.
  • Teo Teo
    Teodor Tita nu se cere și el afară ?
  • D D
    Probleme, "Razvanele" ? Sa nu le mai posteze si gata. Punct. Oricum le vezi pe "a1".
  • Răzvan Răzvan
    Audientele de aseara?Voi chiar va bateti joc de noi! Postati numai o data pe sapt .

Trimite un comentariu

sus