Skip to main content

Vlad se răzbună şi anul viitor. Serialul va avea sezonul al treilea

 
Vlad se răzbună şi anul viitor. Serialul va avea sezonul al treilea

Vlad va avea şi sezonul al treilea. Serialul, adaptat după producţia turcească Ezel, a fost prelungit pentru sezonul cu numărul trei, anunţă site-ul spaniol todonews.com, care citează un comunicat al Ecco Rights, compania care distribuie serialul la nivel internaţional.

Publicitate

Aceeaşi sursă mai menţionează că cel de-al treilea sezon al serialului Vlad va fi difuzat la începutul anului 2020.

„Vlad este cel mai ambiţios proiect pe bază de scenariu pe care l-am avut până acum la Pro TV şi suntem încântaţi de felul în care a fost primit de publicul din România. Suntem entuziasmaţi să vedem unde ne va duce cel de-al treilea sezon”, a declarat Antonii Mangov, Senior Pro TV Programming Executive.

Despre serial, pe scurt: Serialul spune povestea lui Adrian Anuţei, un bărbat care a fost condamnat la închisoare, după ce a fost învinovăţit de un jaf pe care nu l-a comis. După mai mulţi ani, Adrian revine sub numele de Vlad Pop (rol jucat de Adrian Nartea), cu un plan de răzbunare.

Serialul difuzat de Pro TV în serile de luni a adus audienţe bune postului. Deşi nu a fost lider de piaţă (s-a clasat după Chefi la Cuţite), serialul a adus audienţe bune Pro TV, în media postului.

Aminitm că cel de-al doilea sezon al serialului Vlad a fost realizat cu ajutor de la Guvern, prin schema de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.

Concret, postul a primit 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro), sumă care reprezintă 35% din bugetul producţiei.

Citeşte şi:

AUDIENŢE. Vlad a recuperat din audienţă şi a recâştigat (doar) ţara. Chefii Antenei 1 au rămas peste Pro TV la oraşe şi la tineri

S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat şi pentru serialul Profu'

PREMIERĂ. Cinci producţii româneşti, în fruntea celor mai urmărite seriale ale lunii septembrie

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • oricum nu au ce sa puna , ca masterchef e prea spalacit sa concureze
  • Iar in septembrie, "Vlad" a fost peste "Chefi la cutite" pe comercial:
    https://www.paginademedia.ro/2019/10/audiente-seriale-septembrie-2019
    https://www.paginademedia.ro/2019/10/top-emisiuni-divertisment-septembrie-2019
  • Este o veste bună dar sper să fie mai lung de data asta cu 20 episoade !
  • Nu inteleg succesul serialului Vlad. Este prea de actiune, prea dur, si sa-l vad pe Cotimanis.... este prea mult. Felicitari pentru succes, dar eu nu inteleg.

Trimite un comentariu

sus