
După Telekom, canalele Eurosport și Discovery nu mai sunt disponibile nici în rețeaua Orange TV. Parțial. Mai mulți abonați Orange au sesizat Paginademedia.ro că nu mai au în grila de cablu posturile de televiziune Eurosport și Discovery. Mai exact, ar fi vorba de Orange TV Fix.
Paginademedia.ro a solicitat o poziție atât Orange cât și Discovery România, însă până la ora publicării acestei știri nu am primit niciun răspuns.
Compania Orange a răspuns, însă, la comentariile abonaților care au luat cu asalt pagina de Facebook a companiei, reproșând că au făcut schimbări în grilă fără o informare prealabilă.
„Lista de canale este dinamica si poate suferi modificari. Chiar daca anumite canale TV sunt eliminate, respectam, in continuare, numarul minim de canale agreat la semnarea contractului”, a fost răspunsul standard al Orange.
Într-un alt comentariu, Orange răspunde că au fost introduse alte noi canale cu aceeași tematică, precum a celor Discovery:
„Canalele noi introduse in grila, cu aceeasi tematica, sunt: Euronews, fightbox, National Geographic HD, Nat Geo Wild HD, Docubox HD, Viasat Explore HD, Viasat History HD, Viasat Nature HD, Timeless Drama Channel HD, Travel XP, Look 2, Look 3. ”
Din informațiile noastre, această situație ar fi cauzată ca urmare al unui acord ce ține de zona tehnică, dintre Orange și Telekom, pe zona de cablu TV.
Deocamdată nu sunt informații legate de numărul abonaților care sunt afectați de această mutare.
Citește și:
Dispută pe piața de cablu. Telekom: Cerem Discovery să înceteze campania publică injustă
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii