Skip to main content

Edward Pastia, directorul Realitatea, pleacă după 8 ani. La un post regional din Constanța

 
Edward Pastia, directorul Realitatea, pleacă după 8 ani. La un post regional din Constanța

Plecare de la vârful postului de televiziune Realitatea Plus. Edward Pastia lasă postul de televiziune din poziția de director executiv al stației.

Publicitate

Pastia părăsește postul de televiziune după opt ani, din care ultimii șase ca director al stației de știri.

Ce va face?

Se va ocupa de o stație regională care emite din Constanța.

Detalii, în continuare:

De ce a plecat?

"După opt ani la Realitatea, dintre care șase ani ca director executiv, a venit timpul să mă retrag", a declarat Edward Pastia pentru Paginademedia.ro. Am început să nu mă mai simt confortabil de la ridicarea licenței. Parcă era o altă televiziune", a continuat el.

De la București la Constanța

Edward Pastia rămâne în televiziune. Va fi director de programe și se ocupă deja de relansarea postului Dobrogea TV, din Constanța.

Dobrogea TV, acum un post local, va emite, din 9 martie, ca o stație regională, cu program 24 de ore din 24, axat pe infotainment, după cum a declarat Pastia pentru Paginademedia.ro.

În prezent, Dobrogea TV emite local, cu două ore de program propriu și, în rest, cu preluări de la Realitatea Plus.

Postul de televiziune Dobrogea TV a fost înființat în urmă cu zece ani, de către Mihai Craiu. Doi ani mai târziu, în 2012, Mihai Craiu i-a vândut postul TV omului de afaceri Gabriel Comănescu.

A cui este Dobrogea TV?

Gabriel Comănescu, acționarul majoritar al Dobrogea TV, este cel mai bogat om de afaceri din zona Constanței. Deține compania Grup Servicii Petroliere (GSP Holding) - servicii integrate de foraj, construcții maritime, shipping, inginerie, logistică.

Are o avere evaluată de revista Forbes, în 2019, la 500 de milioane de lei (locul 27 în Topul Forbes 500).

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Singura calitate a lui Edi a fost aceea de om al lui Gușă plantat în redacție. Ca moderator, era cea mai jalnica aparitie din istoria televiziunilor de stiri: charisma zero, discurs balbait, molcom, excelent inlocuitor pentru somnifere. Ca director nu avea nicio putere de decizie, cu el se scoteau castanele din foc, prin el se transmiteau ordinele pe unitate ale sefilor catre putinii oameni cu coloana vertebrala din redactie.
    Sa-i fie tarana usoara, Dobrogea TV s-a procopsit cu un *** profesional!

Trimite un comentariu