
CNA. Amendă pentru Digi24, în cazul medicului prezentat ca mort din cauza coronavirusului (șefa de la Terapie Intensivă a Spitalul Gerota). Știrea falsă, dar rectificată la scurt timp după difuzarea pe post a atras o sancțiune de 5.000 de lei din partea forului audiovizual.
După ce în ședința trecută nu au reușit să se pună de acord, din cauza unei chestiuni juridice, astăzi Consiliul Național al Audiovizualului a rediscutat subiectul.
Problema s-a tranșat rapid, iar propunerea de amendă (a lui Radu Herjeu) a trecut cu șase voturi. Au votat pentru: Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolae Bălașa, Radu Herjeu, Orsolya Borsos și Alexandru Kocsis.
Reamintim că în ședința trecută, care s-a ținut înainte de Paște, forul a dezbătut subiectul și a ajuns la concluzia că postul ar merita doar o somație. Totuși, o somație nu a fost posibiliă pentru că Digi 24 a mai încasat una în ultimele luni. Un pasaj din lege spune că după o somație pe aceeași greșeală trebuie dată o amendă (Digi24 mai avea o somație primită în 5 decembrie 2019, iar între timp nu a mai primit vreo amendă).
Radu Herjeu și-a justificat alegerea și atunci:
„Am propus somație și consider că este de somație, dar dacă alternativa la amendă este nimic, nu pot să nu propun nimic”, a spus Herjeu.
„E trist că se întâmplă așa ceva și să fim serioși, s-a întâmplat din goana după audiență și din a da primii un breaking-news. Nu se justifică sub nicio formă să nu aștepți confirmarea", a punctat, tot atunci, membrul CNA.
Reamintim că postul Digi24 a difuzat, în urmă cu trei săptămâni, știrea conform căreia sefa secției ATI de la Spitalul Gerota a murit de Coronavirus. Informația dată de Digi24 a fost infirmată, la aproximativ o oră, de secretarul de stat Raed Arafat, după cum menționează organizația.
Legislație - Codul Audiovizual
Art. 64 - 1.b) - Informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă
România TV, „pedepsit” cu somație pentru un fake news
Un caz asemănător a fost pedepsit de CNA cu somație, în urmă cu câteva săptămâni. Diferența a fost că post de atunci, România TV, nu a „omorât” pe nimeni. Totuși, a dat pe post un fake news, pe care l-a rectificat la câteva ore.
A difuzat la televizor imagini în buclă, fără verificare, cu un „suspect de coronavirus fugărit de medici". Ulterior, totul s-a dovedit a fi o farsă.
Pentru acel caz România TV a primit un avertisment.
Citește și: „Durul” CNA. Antena 3 și România TV au scăpat „ieftin” după derapajele legate de Coronavirus. Somații pentru burtierele panicarde și fake news-ul România TV
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Dar dacă altfel nu s-a putut, asta e
Grija mare pe viitor la cele cu "abonament " la somatie