Skip to main content

Ce audienţe a adus luna aprilie, în prime-time? Pro TV a scăzut, dar e tot primul. Antena 1 a crescut uşor, graţie Asia Express. Unde au fost staţiile de ştiri?

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

AUDIENŢE TV | PRIME-TIME. Cum a influenţat pandemia de coronavirus şi carantina impusă de autorităţi audienţele posturilor de televiziune, în prime time? Ei bine, luna aprilie nu a adus surprize prea mari, nici creşteri fulminante, nici scăderi masive.

Publicitate

Fluctuaţiile au fost interesante la vârful clasmentului. Pe de-o parte, liderul Pro TV are unele dintre cele mai mari scăderi în luna aprilie, în intervalul de maximă audienţă, pe toate categoriile de public.

Scăderile Pro TV vin în contextul mutărilor pe care a trebuit să le facă în starea de urgenţă (suspendarea filmărilor şi eliminarea din grilă a noilor episoade din Vlad, Las Fierbinţi şi Imperiul Leilor).

În antiteză, pe locul secund regăsim Antena 1. Postul Intact a înregistrat scăderi mici la nivel naţional, dar uşoare creşteri la oraşe şi pe segmentul comercial.

Deşi s-a regăsit în aceeaşi situaţie ca Pro TV (a trebui să oprească şi să scoată din grilă anumite emisiuni), a mizat puternic pe show-ul Asia Express (filmat integral înainte de pandemie), care a adus recorduri de audienţă.

Pe locul trei regăsim un Kanal D cu cifre uşor în scădere, însă nu foarte diferite de cele înregistrate în luna martie. Pe partea de show-uri difuzate în prime time postul Dogan nu a fost foarte afectat de pandemie.

A dat, în continuare, serialul turcesc Mă numesc Zuleyha şi show-ul Survivor (filmat aproape în timp real în Republica Dominicană).

Ce s-a întâmplat în zona posturilor de ştiri?

Posturile de ştiri au reintrat în „normalitate” în aprilie. Dacă în martie, luna celor mai importante ordonaţe militare date de autorităţi, toate au crescut în audienţe, în aprilie „apele” s-au mai liniştit. Toate staţiile de ştiri au avut cifre mai mici, de la o lună la alta.



Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele lunii APRILIE, în intervalul prime-time (19.00 - 23.00):

NAŢIONAL. Pro TV rămâne, în continuare, cel mai urmărit post TV seara, pe intervalul de maximă audienţă. Deşi a înregistrat scăderi considerabile în aprilie, postul se menţine sus. A fost urmărit, în serile de aprilie, de aproximativ 1,6 milioane de telespectatori. A coborât de la 1,8 milioane în martie.

Pe locul secund regăsim postul Antena 1, ale cărui cifre nu au fluctuat prea tare. Au fost cu câteva mii de persoane mai puţin, însă în linii mari media de audienţă a fost aceeaşi. A adunat o medie de 1,31 milioane de telespectatori în aprilie, de la 1,33 milioane în martie.

Pe trei regăsim postul Kanal D, care a urmat un trend asemănător celui de la Antena 1. Adică, postul Dogan a avut cu câteva mii de telespectatori mai puţin, însă media a rămas aproape aceeaşi de la o lună la alta: 1,15 milioane în martie şi 1,12 milioane în aprilie.

Cum s-au descurcat posturile de ştiri, cu talk show-uri de seară?

- România TV este a patra televiziune în toată ţara, la general, dar cea mai urmărită de pe nişa ştirilor. Postul a avut cifre în scădere, de la 512.000 în martie, la 446.000 în aprilie.

- Antena 3 a adunat 417.000 de privitori în aprilie, comparativ cu 450.000 în martie.

- Digi 24 a pierdut aproape 50.000 de telespectatori din toată ţara, de la o lună la alta. În martie avea 195.000, iar în aprilie a ajuns la 150.000.

- B1 TV a înregistrat diferenţe foarte mici: 117.000 în aprilie, faţă de 125.000 în martie.

- Realitatea Plus a scăzut de la 104.000 în martie, la 82.000 în aprilie.

URBAN. Scenariul a fost asemănător şi la oraşe. Postul de pe primul loc a fost Pro TV. A înregistrat cifre mai mici, de la o lună la altă. Dacă în martie era urmărit seara de 934.000 de telespectatori, în aprilie a ajuns la 857.000.

Pe locul secund, dar cu cifre mai mari, a fost Antena 1. Creşterea postului Intact poate fi pusă pe audienţele scoase de emisiunea Asia Express de-a lungul lunii, când a atras mulţi telespectatori tineri şi din mediul urban.

Diferenţa nu este, totuşi, mare. A urcat de la 645.000 de privitori în martie, la 668.000 în aprilie.

Kanal D a avut doar cu câteva mii de persoane mai puţin, de la 494.000 în martie, la 483.000 în aprilie.

Posturile de ştiri au avut cifre mai mici şi la oraşe.

- Antena 3 a trecut peste România TV, în mediul urban. A fost a patra televiziune în clasamentul general şi prima în categoria de ştiri. A avut o medie de 290.000 de privitori în aprilie, faţă de 308.000 în martie.

- România TV a fost următorul post clasat, cu 245.000 de privitori, de la 290.000 în martie.

- Digi 24 a pierdut, de asemenea, din audienţă. A scăzut la 120.000 de telespectatori, faţă de 153.000 cât avea în martie.

- B1 TV a avut o audienţă constantă, 75.000 de telespectatori în martie, versus 72.000 în aprilie.

- Realitatea Plus, clasată la diferenţă mare de primele locuri (poziţia 15 la general), a scăzut puţin: De la 62.000 în martie, la 49.000 în aprilie.

COMERCIAL. Trendul s-a păstrat şi în cazul telespectatorilor tineri. Pe segmentul comercial, cel mai urmărit post a fost tot Pro TV. A avut o medie de 371.000 de privitori în aprilie, comparativ cu 427.000 în aprilie.

Antena 1 a ocupat locul secund, tot cu cifre ceva mai mari. A întregistrat o medie de 332.000 de telespectatori în medie, faţă de 300.000 cât avea în martie.

Kanal D a completat podiumul, cu audienţe în scădere. Postul a scos o medie de 144.000, faţă de 167.000 în martie.

Posturile de ştiri, pe comercial, în aprilie. Digi24 şi Antena 3 au avut cifre egale, în aprilie (44.000 de telespectatori).

- Digi24 a mai pierdut din audienţă, de la 68.000, la 44.000 în aprilie.

- Antena 3 a fost următorul post clasat, la egalitate cu Digi24. A scăzut de la 50.000 de privitori, la 44.000 în aprilie.

- România TV a fost depăşit, în clasamentul general, de Naţional TV (33.000 de privitori în medie). Diferenţa dintre cele două posturi nu a fost, însă, mare. RTV a scăzut de la 41.000 de telespectatori în martie, la 29.000 în aprilie.

- B1 TV a pierdut doar 1.000 de privitori. A scos o medie de 16.000 de telespectatori în martie şi 15.000 în aprilie.

- Realitatea Plus a scăzut de la 16.000, la 10.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL mar PT Mii persoane Rtg% Share NATIONAL apr PT Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1842 10.5 21.4 Pro TV 1641 9.3 20.5
2 Antena 1 1336 7.6 15.5 Antena 1 1313 7.5 16.4
3 Kanal D 1158 6.6 13.5 Kanal D 1121 6.4 14
4 Romania TV 512 2.9 6 Romania TV 446 2.5 5.6
5 Antena 3 448 2.6 5.2 Antena 3 417 2.4 5.2
6 National TV 260 1.5 3 National TV 304 1.7 3.8
7 Prima TV 254 1.4 3 Prima TV 234 1.3 2.9
8 Digi 24 195 1.1 2.3 Digi 24 149 0.9 1.9
9 TVR 1 156 0.9 1.8 TVR 1 146 0.8 1.8
10 Pro Cinema 153 0.9 1.8 Pro Cinema 138 0.8 1.7
11 TVR 2 133 0.8 1.6 TVR 2 124 0.7 1.5
12 B1TV 125 0.7 1.5 B1TV 117 0.7 1.5
13 Antena Stars 116 0.7 1.3 Happy Channel 106 0.6 1.3
14 Happy Channel 111 0.6 1.3 Antena Stars 99 0.6 1.2
15 Pro 2 111 0.6 1.3 Pro 2 99 0.6 1.2
16 Realitatea Plus 104 0.6 1.2 Realitatea Plus 82 0.5 1
17 DigiSport 1 96 0.6 1.1 Diva 78 0.4 1
18 ETNO 78 0.4 0.9 Boomerang 71 0.4 0.9
19 Boomerang 74 0.4 0.9 AXN 70 0.4 0.9
20 Diva 72 0.4 0.8 Cartoon Network 67 0.4 0.8
21 Cartoon Network 68 0.4 0.8 Nickelodeon 64 0.4 0.8
22 Nickelodeon 59 0.3 0.7 ETNO 64 0.4 0.8
23 AXN 57 0.3 0.7 Film Cafe 50 0.3 0.6
24 Film Cafe 42 0.2 0.5 TNT 40 0.2 0.5
25 Minimax 38 0.2 0.4 Minimax 35 0.2 0.4
26 TNT 38 0.2 0.4 Disney Junior 34 0.2 0.4
27 Disney Junior 36 0.2 0.4 Nick JR 34 0.2 0.4
28 Favorit TV 36 0.2 0.4 Favorit TV 34 0.2 0.4
29 Look Plus 33 0.2 0.4 Nicktoons 33 0.2 0.4
30 Paramount 31 0.2 0.4 Paramount 32 0.2 0.4
31 Nick JR 31 0.2 0.4 Disney 30 0.2 0.4
32 Nicktoons 30 0.2 0.4 AMC 29 0.2 0.4
33 AMC 28 0.2 0.3 Comedy Central 25 0.1 0.3
34 TVR 3 27 0.2 0.3 TV1000 22 0.1 0.3
35 Comedy Central 25 0.1 0.3 History 22 0.1 0.3
36 DigiSport 2 24 0.1 0.3 N24 PLUS 21 0.1 0.3
37 Pro X 24 0.1 0.3 TLC 20 0.1 0.2
38 Pro Gold 22 0.1 0.3 Pro Gold 17 0.1 0.2
39 History 22 0.1 0.3 Bollywood TV 17 0.1 0.2
40 TLC 21 0.1 0.2 National Geographic Wild 15 0.1 0.2
41 Disney 20 0.1 0.2 National Geographic 15 0.1 0.2
42 N24 PLUS 20 0.1 0.2 Discovery 15 0.1 0.2
43 TV1000 19 0.1 0.2 Pro X 14 0.1 0.2
44 Bollywood TV 18 0.1 0.2 TV Paprika 14 0.1 0.2
45 Discovery 17 0.1 0.2 Kiss TV 13 0.1 0.2
46 TV Paprika 14 0.1 0.2 DigiSport 1 13 0.1 0.2
47 National Geographic 14 0.1 0.2 DigiSport 2 13 0.1 0.2
48 Telekom Sport 1 14 0.1 0.2 TVR 3 11 0.1 0.1
49 Eurosport 1 12 0.1 0.1 AXN Black 9 0.1 0.1
50 National Geographic Wild 10 0.1 0.1 Look Plus 7.2 0.04 0.1
51 Kiss TV 10 0.1 0.1 AXN White 6.1 0.03 0.1
52 AXN Black 10 0.1 0.1 JIM JAM 6.0 0.03 0.1
53 Look Sport 8 0.1 0.1 Music Channel 5.4 0.03 0.1
54 AXN White 6.9 0.04 0.1 U TV 5.1 0.03 0.1
55 DigiSport 3 6.2 0.04 0.1 Eurosport 1 4.8 0.03 0.1
56 ZU TV 6.2 0.04 0.1 ZU TV 4.6 0.03 0.1
57 DigiSport 4 5.0 0.03 0.1 Travel Channel 4.4 0.03 0.1
58 Travel Channel 4.2 0.02 0 Eurosport 2 4.2 0.02 0.1
59 U TV 4.2 0.02 0 Magic TV 4.1 0.02 0.1
60 Music Channel 4.1 0.02 0 Taraf TV 3.5 0.02 0
61 Eurosport 2 4.0 0.02 0 Hit Music 2.4 0.01 0
62 Magic TV 3.6 0.02 0 DigiSport 3 2.3 0.01 0
63 JIM JAM 3.6 0.02 0 Telekom Sport 1 2.2 0.01 0
64 Taraf TV 2.9 0.02 0 Look Sport 1.7 0.01 0
65 Hit Music 2.4 0.01 0 E! Entertainment 1.7 0.01 0
66 E! Entertainment 2.1 0.01 0 DigiSport 4 1.4 0.01 0
67 Animal Planet 1.4 0.01 0 MTV 1.3 0.01 0
68 MTV 1.3 0.01 0 VH1 1.1 0.01 0
69 Telekom Sport 3 1.2 0.01 0 Animal Planet 1.0 0.01 0
70 VH1 0.8 0 0 Rock TV 0.8 0 0
71 Rock TV 0.6 0 0 Telekom Sport 3 0.4 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel URBAN:

URBAN mar. PT Mii persoane Rtg% Share URBAN apr PT Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 934 9.8 20.9 Pro TV 857 9.0 20.3
2 Antena 1 645 6.8 14.4 Antena 1 668 7.0 15.8
3 Kanal D 494 5.2 11 Kanal D 483 5.1 11.4
4 Antena 3 308 3.2 6.9 Antena 3 289 3.0 6.9
5 Romania TV 290 3.0 6.5 Romania TV 244 2.6 5.8
6 Digi 24 153 1.6 3.4 National TV 152 1.6 3.6
7 National TV 128 1.3 2.9 Digi 24 119 1.3 2.8
8 Prima TV 113 1.2 2.5 Prima TV 107 1.1 2.5
9 TVR 1 82 0.9 1.8 TVR 1 74 0.8 1.8
10 B1TV 75 0.8 1.7 B1TV 72 0.8 1.7
11 DigiSport 1 73 0.8 1.6 Happy Channel 65 0.7 1.5
12 TVR 2 68 0.7 1.5 TVR 2 63 0.7 1.5
13 Happy Channel 65 0.7 1.5 Diva 55 0.6 1.3
14 Realitatea Plus 62 0.7 1.4 Pro Cinema 53 0.6 1.3
15 Pro Cinema 55 0.6 1.2 Realitatea Plus 49 0.5 1.2
16 Diva 52 0.6 1.2 Pro 2 41 0.4 1
17 Antena Stars 52 0.5 1.2 Antena Stars 40 0.4 0.9
18 Pro 2 43 0.5 1 AXN 38 0.4 0.9
19 Cartoon Network 38 0.4 0.8 Boomerang 33 0.4 0.8
20 Boomerang 37 0.4 0.8 Nickelodeon 33 0.4 0.8
21 AXN 37 0.4 0.8 Cartoon Network 31 0.3 0.7
22 Nickelodeon 32 0.3 0.7 Film Cafe 27 0.3 0.6
23 Film Cafe 24 0.3 0.5 TNT 26 0.3 0.6
24 TNT 22 0.2 0.5 ETNO 21 0.2 0.5
25 Paramount 22 0.2 0.5 Paramount 21 0.2 0.5
26 Disney Junior 22 0.2 0.5 Comedy Central 19 0.2 0.5
27 ETNO 20 0.2 0.4 Nick JR 19 0.2 0.4
28 Comedy Central 19 0.2 0.4 History 19 0.2 0.4
29 Minimax 19 0.2 0.4 Disney 19 0.2 0.4
30 Nick JR 18 0.2 0.4 Disney Junior 18 0.2 0.4
31 History 17 0.2 0.4 TLC 16 0.2 0.4
32 DigiSport 2 16 0.2 0.4 Minimax 15 0.2 0.4
33 Look Plus 15 0.2 0.3 TV1000 13 0.1 0.3
34 Discovery 15 0.2 0.3 AMC 13 0.1 0.3
35 TLC 15 0.2 0.3 Discovery 12 0.1 0.3
36 AMC 14 0.2 0.3 Favorit TV 12 0.1 0.3
37 Pro X 13 0.1 0.3 Nicktoons 10 0.1 0.2
38 TVR 3 13 0.1 0.3 National Geographic 10 0.1 0.2
39 Disney 11 0.1 0.3 Bollywood TV 10 0.1 0.2
40 Nicktoons 11 0.1 0.2 Pro X 10 0.1 0.2
41 TV1000 11 0.1 0.2 TV Paprika 9 0.1 0.2
42 Bollywood TV 11 0.1 0.2 National Geographic Wild 9 0.1 0.2
43 TV Paprika 10 0.1 0.2 DigiSport 1 9 0.1 0.2
44 Favorit TV 10 0.1 0.2 DigiSport 2 8 0.1 0.2
45 National Geographic 9 0.1 0.2 Pro Gold 7 0.1 0.2
46 Eurosport 1 8 0.1 0.2 Kiss TV 7 0.1 0.2
47 Pro Gold 8 0.1 0.2 TVR 3 7 0.1 0.2
48 Telekom Sport 1 8 0.1 0.2 N24 PLUS 5 0.1 0.1
49 AXN Black 6 0.1 0.1 AXN Black 4.2 0.04 0.1
50 Kiss TV 6 0.1 0.1 U TV 4.2 0.04 0.1
51 National Geographic Wild 6 0.1 0.1 Travel Channel 4.0 0.04 0.1
52 N24 PLUS 5 0.1 0.1 Look Plus 3.9 0.04 0.1
53 DigiSport 3 5 0.1 0.1 AXN White 3.3 0.03 0.1
54 DigiSport 4 3.5 0.04 0.1 Eurosport 1 3.2 0.03 0.1
55 AXN White 3.5 0.04 0.1 JIM JAM 3.0 0.03 0.1
56 Travel Channel 3.4 0.04 0.1 Eurosport 2 2.9 0.03 0.1
57 U TV 3.0 0.03 0.1 Magic TV 2.7 0.03 0.1
58 Magic TV 2.7 0.03 0.1 Music Channel 2.1 0.02 0.1
59 ZU TV 2.7 0.03 0.1 Hit Music 2.0 0.02 0
60 Look Sport 2.6 0.03 0.1 DigiSport 3 2.0 0.02 0
61 Eurosport 2 2.4 0.03 0.1 ZU TV 1.8 0.02 0
62 JIM JAM 2.1 0.02 0 Telekom Sport 1 1.7 0.02 0
63 Music Channel 2.0 0.02 0 E! Entertainment 1.6 0.02 0
64 Hit Music 1.8 0.02 0 Taraf TV 1.4 0.01 0
65 E! Entertainment 1.7 0.02 0 MTV 1.2 0.01 0
66 MTV 1.2 0.01 0 DigiSport 4 1.0 0.01 0
67 Taraf TV 1.1 0.01 0 Rock TV 0.7 0.01 0
68 Animal Planet 0.8 0.01 0 Animal Planet 0.7 0.01 0
69 Telekom Sport 3 0.6 0.01 0 Look Sport 0.6 0.01 0
70 Rock TV 0.6 0.01 0 VH1 0.6 0.01 0
71 VH1 0.4 0 0 Telekom Sport 3 0.1 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL mar. PT Mii persoane Rtg% Share COMERCIAL apr PT Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 427 10.1 26.8 Pro TV 371 8.8 25.3
2 Antena 1 301 7.1 18.9 Antena 1 332 7.9 22.7
3 Kanal D 167 4.0 10.5 Kanal D 144 3.4 9.8
4 Digi 24 68 1.6 4.3 Digi 24 44 1.1 3
5 Antena 3 50 1.2 3.1 Antena 3 44 1.0 3
6 Romania TV 41 1.0 2.6 National TV 33 0.8 2.3
7 Prima TV 34 0.8 2.1 Romania TV 29 0.7 2
8 National TV 32 0.8 2 Prima TV 29 0.7 2
9 DigiSport 1 26 0.6 1.6 Pro Cinema 21 0.5 1.5
10 Pro Cinema 22 0.5 1.4 Diva 20 0.5 1.4
11 TVR 1 21 0.5 1.3 TVR 1 20 0.5 1.3
12 Boomerang 19 0.5 1.2 Boomerang 15 0.4 1
13 Diva 18 0.4 1.1 B1TV 15 0.4 1
14 B1TV 16 0.4 1 AXN 13 0.3 0.9
15 Realitatea Plus 16 0.4 1 Happy Channel 13 0.3 0.9
16 Comedy Central 13 0.3 0.8 TVR 2 13 0.3 0.9
17 TVR 2 13 0.3 0.8 TNT 12 0.3 0.8
18 AXN 13 0.3 0.8 Comedy Central 12 0.3 0.8
19 Paramount 13 0.3 0.8 Paramount 11 0.3 0.8
20 Happy Channel 13 0.3 0.8 Film Cafe 11 0.3 0.8
21 Cartoon Network 11 0.3 0.7 Nickelodeon 10 0.2 0.7
22 Film Cafe 11 0.3 0.7 History 10 0.2 0.7
23 Nickelodeon 10 0.2 0.6 Realitatea Plus 10 0.2 0.7
24 Antena Stars 10 0.2 0.6 Antena Stars 8 0.2 0.6
25 Disney Junior 9 0.2 0.6 Bollywood TV 8 0.2 0.6
26 History 9 0.2 0.5 Disney Junior 8 0.2 0.5
27 Bollywood TV 8 0.2 0.5 Cartoon Network 8 0.2 0.5
28 Discovery 8 0.2 0.5 Discovery 7 0.2 0.5
29 TNT 8 0.2 0.5 TLC 7 0.2 0.5
30 Pro 2 8 0.2 0.5 AMC 7 0.2 0.5
31 AMC 6 0.2 0.4 TV1000 6 0.2 0.4
32 TLC 6 0.2 0.4 Nick JR 6 0.1 0.4
33 Minimax 6 0.2 0.4 Pro 2 6 0.1 0.4
34 Nick JR 6 0.2 0.4 ETNO 5 0.1 0.3
35 Look Plus 6 0.1 0.4 Minimax 4 0.1 0.3
36 TV1000 5 0.1 0.3 Nicktoons 4 0.1 0.3
37 Pro X 4 0.1 0.3 National Geographic Wild 4 0.1 0.3
38 ETNO 4 0.1 0.3 DigiSport 1 4 0.1 0.3
39 TV Paprika 4 0.1 0.2 Disney 4 0.1 0.2
40 DigiSport 2 4 0.1 0.2 National Geographic 3 0.1 0.2
41 Telekom Sport 1 3 0.1 0.2 Pro X 3 0.1 0.2
42 TVR 3 3 0.1 0.2 Pro Gold 3 0.1 0.2
43 Nicktoons 3 0.1 0.2 TV Paprika 3 0.1 0.2
44 Pro Gold 3 0.1 0.2 Kiss TV 3 0.1 0.2
45 Kiss TV 3 0.1 0.2 Favorit TV 3 0.1 0.2
46 National Geographic 3 0.1 0.2 U TV 3 0.1 0.2
47 AXN Black 3 0.1 0.2 Travel Channel 2 0.1 0.2
48 Favorit TV 2 0.1 0.1 AXN Black 2 0.1 0.2
49 Disney 2 0.1 0.1 Magic TV 1.9 0.04 0.1
50 Eurosport 1 2 0.1 0.1 Look Plus 1.8 0.04 0.1
51 Travel Channel 2 0.1 0.1 DigiSport 2 1.7 0.04 0.1
52 National Geographic Wild 2 0.1 0.1 Music Channel 1.5 0.04 0.1
53 Magic TV 1.7 0.04 0.1 JIM JAM 1.3 0.03 0.1
54 U TV 1.3 0.03 0.1 N24 PLUS 1.2 0.03 0.1
55 DigiSport 3 1.2 0.03 0.1 TVR 3 1.1 0.03 0.1
56 Music Channel 1.1 0.03 0.1 Telekom Sport 1 1.1 0.03 0.1
57 ZU TV 1.1 0.03 0.1 AXN White 1.1 0.02 0.1
58 E! Entertainment 1.0 0.02 0.1 E! Entertainment 1.0 0.02 0.1
59 DigiSport 4 0.9 0.02 0.1 ZU TV 0.8 0.02 0.1
60 N24 PLUS 0.9 0.02 0.1 DigiSport 3 0.6 0.01 0
61 AXN White 0.9 0.02 0.1 Rock TV 0.5 0.01 0
62 Look Sport 0.9 0.02 0.1 Eurosport 1 0.5 0.01 0
63 Taraf TV 0.5 0.01 0 Hit Music 0.4 0.01 0
64 JIM JAM 0.5 0.01 0 Eurosport 2 0.4 0.01 0
65 Hit Music 0.4 0.01 0 Taraf TV 0.4 0.01 0
66 Rock TV 0.4 0.01 0 DigiSport 4 0.4 0.01 0
67 Eurosport 2 0.4 0.01 0 VH1 0.4 0.01 0
68 Animal Planet 0.3 0.01 0 Animal Planet 0.2 0 0
69 Telekom Sport 3 0.3 0.01 0 Look Sport 0.1 0 0
70 MTV 0.1 0 0 Telekom Sport 3 0.1 0 0
71 VH1 0.1 0 0 MTV 0.04 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    jk, saptamana care vine sunt sezoane vechi din Chefi, nu cel nou. Si cum sezonul 1 din Asia are audiente mici si sezoanele vechi din Chefii vor avea audiente mici.
    Probabil in mai prime-time Pro creste putin, Antena scade putin.
  • jk jk
    @Iulian aparent nu,cum de miercuri incep chefii,depinde cat tin
    @Bogdanescu nu chiar.Nu e exclus chiar sa urce. Nu ar fi surpriza ca in urmatorul an sau poate peste 2 sa avem varianta HD
  • Bogdanescu Bogdanescu
    Rau de tot a ajuns Pro 2, fostul Acasa TV. Doar Pro Cinema ce mai prinde top 10. Dar si ala se va stinge usor, usor.
    PRO se axeaza doar pe Pro TV. Esti lider luna de luna, normal ca celelalte posturi TV din grupul PRO nu te intereseaza.
  • Iulian Iulian
    Acum ca s-a terminatul sezonul 3 din Asia, in luna mai iar creste Pro TV si scade Antena 1.

Trimite un comentariu

sus