
Când nu poți sta departe de matinal. Cătălin Striblea a preluat, din nou, un matinal în FM. Se ocupă pe timpul verii de emisiunea Deșteptarea, de la Europa FM.
Va face echipă cu Radu Constantinescu (realizatorul emisiunii Drum cu prioritate, tot la Europa FM), cât matinalii Petreanu, Zafiu și Luca Pastia sunt în concediu.
Striblea și Constantinescu vor face Deșteptarea în fiecare dimineață, de luni până vineri, până la finalul lunii august.
„Chiar mi-era dor să fac un pic de matinal”, spune Cătălin Striblea într-o postare de Facebook.
Reamintim că Striblea are o istorie lungă ca matinal la Digi FM, post pe care l-a părăsit în luna martie a acestui an. Acolo, făcea emisiunea de dimineață de patru ani, iar motivul plecării s-a legat direct de acest aspect:
„Uzură fizică și psihică și faptul că familia mea a avut cumva de suferit în acești ultimi patru ani, din cauza programului încărcat pe care îl presupune un program matinal. Mi-ar fi plăcut să merg în continuare, însă totul ar fi avut un cost”, după cum declara chiar el, pentru Paginademedia.ro, la vremea respectivă.
La Europa FM se ocupă, în mod normal, de emisiunea România, în direct - pe care a făcut-o ani de zile Moise Guran. De asemenea, mai apare și în producții ca Piața Victoriei sau Avocatul Diavolului.
Citește și: Cătălin Striblea pleacă la Europa FM. A fost ultima zi la Digi FM
Citește și: Cătălin Striblea pleacă de la Digi FM
Citește și: Emisiunea „România în direct” are un nou prezentator. Cine vine în locul lui Moise Guran
VIDEO DIN ARHIVĂ. Cătălin Striblea la lansarea Realitatea TV, acum 13 ani
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Cam mincinos domnul.