Skip to main content

Marius Onuc se întoarce la matinal. Va fi primul matinal din istoria postului Dance FM

 
Marius Onuc se întoarce la matinal. Va fi primul matinal din istoria postului Dance FM

Un nou matinal radio va apărea în peisajul media. Omul de radio Marius Onuc se întoarce la cârma unei emisiuni de dimineaţă, după o pauză de câţiva ani.

Publicitate

Emisiunea de dimineaţă va fi difuzată de postul Dance FM, pe care Onuc îl coordonează din 2014. Este chiar primul matinal din istoria staţiei.

Producţia se numeşte „Get up and Dance” şi va fi realizată de Marius Onuc şi de Gabriel M (DJ al postului).

Se va auzi de luni până vineri, între 7:00 şi 10:00. Prima ediţie va fi luni, 14 septembrie. Postul din portofoliul RCS-RDS este disponibil în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, dar şi pe aplicaţia pentru mobil.

Carte de vizită Marius Onuc:

A intrat în radio în august 2000 la Radio Transilvania, în Satu Mare, condus atunci de Mirela Retegan (care are Gaşca Zurli).

Din anul 2008, s-a alăturat grupului Pro, la început ca realizator de emisiuni la InfoPro. Din 2009 a trecut la Pro FM, alături de Greeg. Tot împreună cu Greeg a avut o serie de emisiuni şi la MTV, tot parte a grupului Pro.

El a comentat şi emisiunea Spărgătorii de râs de la Sport.ro.

Timp de mai multe sezoane, el a realizat matinalul Pro Fm alături de Greeg. Din toamna lui 2017, el şi Greeg au fost mutaţi pe un alt tronson orar, de la 16.00, la 19.00, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Din 2014 se ocupă şi de proiectul Dance FM, un radio ce difuzează muzică Dance, house, deep house.

Gabriel M este un colaborator constant Dance FM, prin intermediul podcastului său săptămânal, dar şi realizator al emisiunii Top 20, alături de Marius Onuc. El şi-a început relaţia cu muzica încă de la 13 ani, când şi-a cumpărat prima consolă.

Marius Onuc, despre proiect:

„Judecând după audienţele din ultimele luni, am remarcat că foarte mulţi oameni se trezesc cu Dance FM. Tocmai de aceea, consider că e nevoie de cineva care să le spună oamenilor „Bună dimineaţa!”. Aşa că, de pe 14 septembrie, alături de colegul Gabriel M, ne propunem ca în fiecare dimineaţă să îi surprindem pe oameni - cum altfel decât prin muzică! Vom avea şi premii drăguţe de oferit, aşa că ne auzim de luni până vineri, de la 7 la 10, la Dance FM”, a spus omul de radio.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • „Judecând după audiențele din ultimele luni, am remarcat că foarte mulți oameni se trezesc cu Dance FM. Tocmai de aceea, consider că e nevoie de cineva care să le spună oamenilor „Bună dimineața!”
    Eu credeam ca lumea asculta dimineata Dance Fm tocmai ca nu te baraie nimeni la cap si baga doar muzica.
  • De acord, in București are audiente similare cu ProFM si DigiFM, in realitate cred ca sunt si mai mari daca ne gandim ca sondajul a fost facut pe un esantion care a scos RRA #1.
    Daca ar extinde mai mult postul la nivel national ar avea doar de castigat, DanceFM nu prea are concurent si oricum suna foarte bine, pentru multi nu exista alternativa pe radio la acest post.
  • Foarte bine, Dance fm merita mai multa atentie din partea celor de la digi, chiar schimbarea formatului pro fm in dance fm, si atunci am avea in tara un post similar cu deea de altadata

Trimite un comentariu

sus