Skip to main content

INEDIT. Matinal radio doar cu muzică de pe vinil

 
INEDIT. Matinal radio doar cu muzică de pe vinil
Foto: Alexandru Dolea

INEDIT. Matinal cu muzică pe vinil. Radio România Cultural își anunță principalele emisiuni din această toamnă, dar vine și cu noutate. Va difuza muzică pe vinil în emisiunea de dimineață. 

Publicitate

Care este formatul? Cine vor fi gazdele matinalului?

Singurul matinal cu muzică de pe vinil va debuta pe 7 septembrie, anunță reprezentanții postului. Gazdele noului matinal vor fi George Gîlea și Diana Joicaliuc. Timp de aproape două ore, de la 7:15 se vor difuza știri, iar muzica va fi doar de pe vinil.

Oficialii postului anunță că au 10.000 de discuri adunate în mai bine de 90 de ani de radio. Emisiunea se va numi „Știri pe vinil”.

"Fusion-ul dintre nou și vechi este o rețetă iubită de publicul nostru. În Fonoteca Radio România există discuri rare, unele unicat, pe care am vrut să le punem din nou să cânte. Știri pe vinil este una dintre noutățile acestei toamne la RRC”, a declarat Radu Croitoru, manager Radio România Cultural.

Radio România Cultural, noutăți în grila de toamnă

O altă schimbare se va face la emisiunea „Orașul vorbește”, primul program național de cultură urbană. Noua gazdă este Andra Petrariu, iar noua oră de difizuare este 9:00, de luni până vineri.

„GPS Cultural”, emisiunea în care sunt prezentate documentare și reportaje, se întoarce din 7 septembrie. Se va difuza lunea și miercurea, cu Dan Vasiliu în postură de gazdă.

Pe lângă emisiunile anunțate, Radio România Cultural va prezenta și programe de de istorie, știință, literatură, filosofie, teatru, film, și de muzică. 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu