Skip to main content

Tolontan: „Pe Antena 3 continuă reclamele Primăriei Capitalei, ca un necesar memento al unei epoci pe care nu trebuie să o uităm”

 
Tolontan: „Pe Antena 3 continuă reclamele Primăriei Capitalei, ca un necesar memento al unei epoci pe care nu trebuie să o uităm”

Alegerile acestea marchează şi iritarea oamenilor faţă de politica de fake-news. Nu înseamnă că ştirile false nu se vor mai citi. Dar rezultatele arată că, atunci când iau decizii pentru viaţa lor, cetăţenii sunt mai atenţi la ce informaţii li se pun în faţă”, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan într-o opinie post-alegeri.

Publicitate

Coordonatorul editorial al publicaţiilor Librtatea şi GSP abordează un subiect intens dezbătut în acest an: banii daţi de primării (mai ales cele din Bucureşti) către televiziuni, site-uri şi ziare sub pretextul unor campanii pentru „realizările” respectivelor instituţii.

De aici vine şi una dintre concluziile importante ale lui Tolontan:

„Lucrurile s-au întors împotriva celor care se pretind formatori de opinie, dar nu sunt, în multe ocazii, decât nişte postaci ai diverşilor politicieni.

Gâdea (Antena 3), Dana Budeanu (Ştiri pe surse, A3), Chirieac (DC News, A3, RTV) şi Silviu Mănăstire (B1 TV, PSnews) sunt câţiva dintre cei care au pus în circulaţie cele mai aberante minciuni”, spune el.

El subliniază:

Noile administraţii au o datorie faţă de cetăţeni: să asigure transparenţa banilor cheltuiţi cu media şi care au otrăvit sfera publică în aceşti ani.

De asemenea, mai adăugă:

„Deocamdată, programate din timp pentru marea victorie şi imposibil de scos de pe o zi pe alta, pe Antena 3 continuă reclamele Primăriei Capitalei, ca un necesar memento al unei epoci pe care nu trebuie să o uităm.

Tolontan şi jurnaliştii de investigaţie, victimele unei intoxicări via Silviu Mănăstire

În editorialul său, Tolontan vorbeşte despre manipulările împrăştiate în ultima vreme de realizatorii TV. Chiar el şi echipa de investigaţii de la Libertatea au fost victimele unei astfel de manipulări.

Cel care a propagat în spaţiul public acuzaţiile a fost Silviu Mănăstire, realizator TV şi cel care controlează site-ul PSnews.

„Acuzaţii incendiare la adresa lui Cătălin Tolontan. A prestat şi el pentru interlopi, aşa cum din păcate a făcut şi Nicuşor Dan”, a declarat Mănăstire cu puţine zile înaintea alegerilor.

N-a scăpat nici Dana Budeanu, care a fost o aprigă susţinătoare a Gabrielei Firea, cea care a fost în ultimii patru ani Primar General al Bucureştiului:

„58% din afişările plătite ale Primăriei Bucureştiului pe net au mers la siteul unde apare Dana Budeanu”, punctează Tolo.

Este vorba despre Ştiripesurse.ro, site-ul care a făcut reclamă la curse Tarom care nu mai existau. În finalul textului, Tolontan semnalează şi un clickbait de zile mari via DCNews (site controlat de Bogdan Chireac):

„Curg mesajele la Casa Regală. Regina Elisabeta, în culmea FERICIRII. E ÎNSĂRCINATĂ”, titrează publicaţia.


Vezi textul, pe Liberatea


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Lucian Lucian
    Cosmin Buica, la ProTV sunt mai multe voci: pe langa cea a lui Bebe Cotimanis care a fot primul voice over (inca mai sunt cateva promo-uri cu vocea lui) La scurt timp a venit ca voice over si actorul Valentin Teodosiu (mai mult pe promo la filme), apoi George Vintila (actualul voice over pentru emisiuni). Un alt voice over a fost Luca Cambesteanu (Digi FM) pe Stirile ProTV....si mai sunt si altii.
  • Cosmin Buica Cosmin Buica
    De-a lungul anilor, au fost 2 voci la Pro Tv: a lui Bebe Cotimanis (acum este noua "voce" de la Prima TV), si a acestui domn, care acum e la Aleph News. Acum la Pro, este vocea lui George Vintila, fost realizator de emisiuni la PRO FM.
  • iuli iuli
    https://psnews.ro/jurnalistul-silviu-manastire-razboi-total-cu-tolontan-a-sifonat-bani-din-cipru-din-firmele-offshore-ale-lui-dan-voiculescu-441029/
  • iuli iuli
    Mi se pare, sau vocea Aleph News din acest promo seamana cu vocea Pro TV?
    https://www.facebook.com/111683990314101/videos/351055382906090

Trimite un comentariu

sus