Skip to main content

Teodora Iacob a plecat de la Digi24 pentru propriul site de știri. „Îmi doresc să fac educație de mediu în România!”

 
Teodora Iacob a plecat de la Digi24 pentru propriul site de știri. „Îmi doresc să fac educație de mediu în România!”
Foto: Facebook

De la o televiziune de știri, la propriul site de știri. Teodora Iacob a plecat de la postul Digi24 după ce a fost reporter trei ani. Pe mediu. Va scrie tot pe mediu, însă la propriul proiect.

Teodora și-a făcut propriul site de știri care va aborda problemele legate de mediu din România și din Europa. Se numește Nature Talks și a fost lansat de ieri, 4 octombrie. Anunțul l-a făcut chiar jurnalista pe pagina ei de Facebook.

Regretă plecarea de la Digi? Ce obiective și-a setat cu noul proiect? Pe larg, în cele ce urmează.

Publicitate

Contactată de Paginademedia.ro, Teodora a vorbit în primul rând despre plecarea de la Digi24, diferența între meseria de reporter și ceea ce face acum, dar și despre obiectivele noului site.

„Am plecat de la Digi24 cu un bagaj enorm de cunoștințe și pentru asta sunt recunoscătoare”, spune Teodora, pentru Paginademedia.ro.

Despre diferența dintre cele două job-uri, ea spune: ”Sunt și reporter și redactor și editor, sunt aproape non-stop cu ochii pe fluxurile de știri”.

De asemenea, a vorbit și despre obiectivele naturetalks.ro. Și nu sunt puține. „Îmi doresc să fac EDUCAȚIE de mediu în România”, mai povestește jurnalista.

Paginademedia.ro: De ce ai luat decizia de a pleca de la Digi24 după trei ani?

Teodora Iacob: Cât timp am fost reporter la Digi24, m-am ocupat în special de reportaje legate de mediu. Am realizat și o campanie despre poluarea din București, chiar înainte să izbucnească pandemia de coronavirus.

Am decis să încep acest proiect pentru că am simțit nevoia să spun mai multe despre mediu.

Cei care lucrează în redacțiile de știri știu că volumul de informații și de subiecte pe care le acoperi este mare. De aici și provocarea de a explica în câteva minute un subiect complex.

Am făcut față provocării, dar am ales să vorbesc oamenilor ”pe îndelete” despre natură.

Am plecat de la Digi24 cu un bagaj enorm de cunoștințe și pentru asta sunt recunoscătoare.”

Paginademedia.ro: Ce diferență e între ce făceai la Digi (când erai reporter) și ce faci acum? E totul diferit?

Teodora Iacob:Diferența majoră este că acum nu mai sunt doar reporter. Sunt și reporter și redactor și editor, sunt aproape non-stop cu ochii pe fluxurile de știri, pregătesc materiale în exclusivitate, gândesc proiecte pe termen lung pentru Asociația Nature Talks, pe care de-abia am fondat-o.

La capitolul asemănări, pot să spun că mă trezesc la fel de devreme, sunt mereu în priză, pentru că știrile… nu așteaptă.”

Paginademedia.ro: Ce obiective ți-ai setat odată cu acest proiect personal?

Teodora Iacob: „Proiectul pe care l-am început acum este gândit în mai multe etape. Mi-am dat seama, în timp, că mulți oameni nu știu cum să se comporte responsabil cu mediul înconjurător și nu înțeleg toate fenomenele la care asistă.

Primul pas este informarea, de aceea obiectivul meu este ca site-ul de știri naturetalks.ro să ajungă la cât mai mulți oameni și să conțină informații relevante pentru toată lumea.

Pe termen lung, îmi doresc să fac EDUCAȚIE de mediu în România, adică să reușesc să schimb comportamente.

Îmi doresc ca, în timp, Asociația Nature Talks să devină o voce a naturii, să creștem echipa și să avem cât mai multe proiecte de succes!”

Teodora Iacob a părăsit stația de știri Digi24 pe 30 septembrie.

 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Comentarii

  • Adica toate comenzile de subiecte care au fost la Digi 24 se vor redirectiona catre un blog. Aha! Si-au fost marcate la televizor cu publicitate? Din parti!
  • Pe nișa asta de siteuri/ bloguri de mediu este destul loc și se vehiculează sume importante de bani. Sunt destule companii mari care speră să își îmbunătățească imaginea dacă investesc masiv în activități de comunicare / campanii de mediu. Atenție Digi 24, vă pleacă ”vedetele” !
  • Bafta multa.

    Pare acelasi tipar de fete de la PR din televiziuni care au impresia ca daca au lucrat 3-5-8 ani intr-un trust cu resurse, pot face singure asta. Si sunt ohooo câte. Si apoi se intorc in trusturi.

    Dar ţin pumnii :) E ceva nou! Spor!
  • Am citit pe edupedu ca a fost o emisiune la realitatea tv cu anisie si hadār. In fine, cica moderatoarea l-a prezentat pe hadār, presedintele alma METĀR :))))

Trimite un comentariu