Skip to main content

Proiect nou la G4Media: Monitorizarea Alegerilor. Dan Tapalagă: „Neutralitatea în abordarea editorială este cuvântul cheie”

 
Dan Tapalagă
Dan Tapalagă

Proiect jurnalistic nou la G4Media. Site-ul şi-a deschis o nouă rubrică, de monitorizare a emisiunilor de dezbatere electorale la televiziunile de ştiri, în timpul campaniei alegerilor parlamentare.

Publicitate

Concret, se monitorizează emisiuni electorale de duminică până vineri şi se face un rezumat a ceea ce s-a discutat, în fiecare seară, la marile televiziuni de ştiri.

Contactat de Paginademedia.ro, Dan Tapalagă, jurnalist G4Media, ne-a explicat mecanismul acestui nou proiect. „Neutralitatea în abordarea editorială este cuvântul cheie”, ne-a spus el.

Se monitorizează şase televiziuni: Digi24, Antena 3, România TV, Realitatea Plus, B1 TV şi TVR 1. Proiectul este susţinut de Fundaţia Konrad Adenauer.

Paginademedia.ro: Ce presupune acest proiect?

Dan Tapalagă: „Proiectul presupune monitorizarea princiapalelor televiziuni de ştiri şi generaliste care găduiesc dezbateri electorale. Sunt şase la număr: Digi24, Antena 3, România TV, Realitatea Plus, B1 TV şi TVR 1.”

Paginademedia.ro: Cum s-a „născut” acest proiect?

Dan Tapalagă: „S-a născut dintr-o idee simplă. Am constatat că la alegerile locale campaniile electorale s-au mutat la emisiunile de dezbateri, iar o parte în online (în special pe Facebook, acolo politicienii au comunicat foarte mult).

S-a folosit, însă, la greu televiziunea. Şi atunci am zis - „hai să facem un proiect!”. Le-am propus celor de la Fundaţia Konrad Adenauer, cărora le mulţumim pe această cale, acest proiect.

E o fundaţie politică, apropiată de Parditul Naţional Liberal şi noi am insistat asupra neutralităţii politice şi ei au insistat la rândul lor la neutralitatea politică şi încercăm să asigurăm un echilibru perfect în expunerea tuturor candidaţilor.

Neutralitatea în abordarea editorială este cuvântul cheie, dar şi reflectarea cât mai acurată a poziţiilor acestor candidaţilor.

Paginademedia.ro: Ce monitorizaţi, mai exact, la aceste dezbateri?

Dan Tapalagă: „Ne interesează modul cum se raportează la pandemie, ofertele şi promisiunile, dar şi derapajele pe care le taxăm ca atare, atunci când candidaţii folosesc un limbaj vulgar la adresa adversarului.

Le semnalăm ca atare, la fel şi comportamentul moderatorilor dacă la rândul lor nu au un comportament etic.

Paginademedia.ro: Când are loc monitorizarea?

Dan Tapalagă: „Monitorizarea are loc de duminică până vineri. Mai degrabă se încheie joi, pentru că vinerea nu prea ai emisiuni, pentru că televiziunile nu le găzduiesc.

De asemenea, vreau să subliniez mesajul ăsta: apreciez deschiderea fundaţiei, alături de care am mai realizat proiecte în trecut, proiecte de monitorizare.

Apreciez că au înţeles cât de important e accesul la informaţie. Noi oferim publicului o sinteză, încercăm să facem această monitorizare cât mai bine, cât mai relevantă a tot ceea ce s-a întâmplat seara la emisiuni.”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Seriosul Seriosul
    Am râs.
  • Biz Biz
    Wow, iata ce inseamna sa traim in ton cu vremurile ...tapalaga vorbeste si se apuca de neutralitate cand monitorizeaza politica, vorba aia sunt lup si cel mai bine ar fi sa ma puneti paznic la oi. asa sunt eu neutru si impartial, de pofta poate mai halesc si vreo *** pesedista :))

Trimite un comentariu

sus