Skip to main content

EXCLUSIV. Cât costă Revelionul TVR cu Mugur Mihăescu şi Vacanţa Mare? Câteva zeci de mii de euro. Contractele, detaliat

 
Foto: ProTV.ro
Foto: ProTV.ro

EXCLUSIV Paginademedia.ro. Mugur Mihăescu (Garcea) şi Radu Pietreanu, cei doi membri ai grupului de umor Vacanţa Mare vor face Revelionul la TVR în acest an.

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă, în exclusivitate, detalii despre costurile acestui Revelion, care a fost deja filmat şi urmează să fie difuzat în noaptea dintre ani.

Potrivit documentelor consultate de Paginademedia.ro, înţelegerile cu Vacanţa Mare însumează aproape 50.000 de euro.

Este vorba de mai multe contracte, încheiate separat, la începutul lunii decembrie, cu Mugur Mihăescu, cu Radu Pietreanu şi cu firma lor de producţie, R&M Production.

Contactat de Paginademedia.ro, Mugur Mihăescu a declarat că propunerea pentru Revelion a venit din partea TVR şi că programul a fost filmat în pub-ul din Centrul Vechi, la St Patrick.

Despre valoarea contractului: “a fost o negociere, cât am considerat că este valoarea noastră pe piaţă.”

Detalii, în continuare:

Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu vor fi protagoniştii producţiei “Revelion acasă”.

Contractele “pe persoană fizică”: 22.000 de euro

Potrivit documentelor, “Mugur Mihăescu va interpreta rolul lui Garcea, Leana lui Pârţag şi alte roluri special concepute pentru emisiunea Revelion acasă”.

Totuşi, “Nu va fi un Revelion despre Garcea şi Leana lui Pârţag. Chiar ne luăm la revedere de la aceste personaje”, spune Mugur Mihăescu.

Pentru serviciile prestate, Mugur Mihăescu ar urma să primească, printr-un contract de drepturi de autor, potrivit documentelor consultate de Paginademedia.ro, 52.000 de lei brut (adică 10.700 de euro).

Radu Pietreanuva interpreta rolul Costel Pârţag, precum şi alte roluri special concepute pentru emisiunea Revelion acasă, înregistrată în decembrie 2020”.

Potrivit documentelor, Pietreanu a ajuns la o înţelegere cu TVR, un contract separat de Mugur Mihăescu, pentru 53.000 de lei brut (aproape 11.000 de euro).

Contractul “pe firmă”: aproape 25.000 de euro

Producţia Revelionului este făcută prin firma celor doi de la Vacanţa Mare. Astfel, un alt contract a fost încheiat de TVR pentru Revelion cu firma R&M Production Art, deţinută de Radu Pietreanu (R) şi Mugur Mihăescu (M). Este firma de producţie.

Ce spune contractul, printre altele:

“Are ca obiect asigurarea întregii creaţii prestaţii artistice (actori, invitaţi speciali, interpreţi de muzică uşoară, trupe, regie artistică, apariţii episodice, mişcare scenică, figuraţie, regie locaţie”) necesară realizării programului special de sărbători cu titlul Revelion la mine acas’, difuzat pe canalul TVR 1, în data de 31 decembrie 2020”

Pentru aceste servicii, valoarea contractului cu firma de producţie este de 24.800 de euro, potrivit documentelor consultate de Paginademedia.ro, sumă la care se adaugă TVA.

Mugur Mihăescu: “Propunerea a venit din partea TVR”

Cum a ajuns Vacanţa Mare să facă program de Revelion la TVR?

Propunerea a venit din partea TVR. Ne-au întrebat dacă suntem interesaţi să facem un program”, a declarat Mugur Mihăescu, contactat de Paginademedia.ro.

Mai prind în 2020 Leana Pârţag, Costel Pârţag şi Garcea? În contract se spune că apar şi aceste personaje?

“Apar şi aceste personaje, foarte puţin, dar nu este un Revelion despre Garcea şi Leana Pârţag. De altfel, este un program în care ne luăm la revedere de la aceste personaje”, răspunde Mugur Mihăescu.

Filmările au durat şase zile - a spus Mugur Mihăescu - şi au avut loc la St Patrick, pub-ul lui din Centrul Vechi.

Legat de valoarea contractului? Cine a stabilit-o?

Mugur Mihăescu: “A fost o negociere. De la cât am considerat că este valoarea noastră de piaţă."

Paginademedia.ro a trimis o serie de întrebări şi la TVR. Vom publica răspunsurile pe măsură ce le vom primi.

Întrebările Paginademedia.ro pentru TVR:

1. Cum au fost alesi pentru a realiza o emisiune de Revelion Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu? De ce anume ati tinut cont (potential de audienta, notorietate, a fost o selecţie?)

2. Care au fost criteriile de care ati tinut cont in stabilirea valorii contractelor?

3. Care au fost motivele pentru care au fost făcute contracte separate: 52.130 de lei pentru Mugur Mihăescu, 52.960 de lei pentru Radu Pietreanu şi 24.800 de euro pentru firma R&M Production?

4. Cum îşi va amortiza TVR aceste sume pentru producţia emisiunii Revelion acasă?

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cartofior Cartofior
    Postacii antenisti cap seci Mile mile si Razvan (acum Specialistu Prajit), sa nu uitati sa cereti audientele zilnice incepand de maine.
    Pro TV rupe tot !
  • Ciprian Ciprian
    Sunt dezamăgit de televiziunea națională. În loc s ai readucă pe fosti prezentatori școliți de domni Valeriu Lazarov sau Titus Munteanu și faca un remember cu showurile care au făcut audiență si mari artiști al României ei fac șmecheri cu Familie lor ca să baga TVR în faliment și tot odată mirat de ce nu iau cautat Pro tv-ul pe acestea de la Vacanta Mare. LA Pro tv au făcut cele mai mari audientie in anii 2000 si o întoarcere la pro ar deveni un soc in piata noastră de televiziune
    Tvr=faliment
    Sa privatizeze TVR odată ca asa nu se mai poate!! Unguri sau Sarbi au programe superior TVRULUI.
  • George George
    Astia doi castiga pentru câteva ore de filmare cat nu castiga o jumatate de tara intr-un an.
    Hai ca au talent ar zice unii, de unde maaah? Doinea Gradea treci in somaj pronto
  • Mile Mile
    Păi nu înjură guvernul iată soluția
  • doru giurgiu doru giurgiu
    *** e la mare cautare in TVR. Cum era si in vremea lui Tudor Vornicu. In locul tatălui a venit fiica. De aia o sustine ea pe Gradea Doina. Rusinea nu are cautare la organe.
  • Livia Pila Livia Pila
    Revelionul securistilor si pensiilor. Cine se aseamănă se adună. Gradea, Radu, Dirvariu, Tompea, Vornicu, Demeter sunt de o făptură si de-o seama cu Garcea, informatorul Securității, Mugur Mihăescu.
  • Didi Didi
    Garcea si manele. Asa da televiziune nationala!
  • ADI ADI
    TVR era instituția aia care se lăuda că are programe serioase, decente, fără sa caute audienta? Parcă nu era interesată de prost gust doar de dragul audientei. Serios? Si acum îl aduce pe Garcea? Facem pariu că Garcea va lua în derâdere purtarea măștii si COVID-ul?
  • Marian Marian
    Din aceasta seara pro tv are programat serialul Asta-i povestea un serial foarte bun de la ora 00 30 , pacat ca-l da noaptea lunea ,martea si miercurea , iar emisiunea care se zvonea ca va fi de anul nou The Artist va fi lunea viitoare la miezul nopti cred ca va da ca de obicei filme de revelion cel care face programele este ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
  • Mile Mile
    Si Axinte penalul, nu il agata si pe el cu ceva? Pe Nastase l-au premiat la TVR, de ce nu ar mai aduce un penal si de Revelion, sa stim pe ce aruncam banii.
  • Livia Pila Livia Pila
    Cum au fost alesi? Prin concurs, normal, legal? Nu? Atribuire directa? Exceptional! Deci TVR promoveaza Protv? Si astia doi parca erau someri. Garcea protesta impotriva masurilor sanitare anticovid ca ii era carciuma in falimet. Felicitari Gradena, cu fiecare decizie distrugi TVR. Bravo Mircea Radu, cu fiecare comunicat distrugi imaginea TVR. Bravo directori si consiliu de administratie, cu fiecare actiune falimentati TVR! Sa faceti puscarie cu totii!
  • Baba Dochia Baba Dochia
    De la Toma Caragiu si Amza Pellea, la Garcea ! Frumos, natiune ! Halal ! Meltenizare chiar la TVR.
  • mile mile
    e bun ca incearca ceva dar la costuri sunt discutabile
  • Yup Yup
    Tare mi e sa nu fie mai multi euroii dati decat numarul de telespectatori din acea noapte...

Trimite un comentariu

sus