Skip to main content

Lunea lui Davide. Spoturile de Crăciun, luate "la bani mărunţi". Despre reclamele de Crăciun albastru.

 
Lunea lui Davide. Spoturile de Crăciun, luate "la bani mărunţi". Despre reclamele de Crăciun albastru.

Lunea lui Davide. Iarna asta situaţia nu mai e albastră din cauza gerului sau a zăpezilor care ne-au surprins, ci vine de la nişte fulgi mici-mici şi pe alocuri mortali pe care i-a bătut vântul din China până în plămânii noştri. Situaţia e un pic mai specială, dar hai să vedem şi cât de speciale sunt reclamele româneşti, în anul albastru 2020. Doar câteva opinii strict personale.

Publicitate

“Invită magia Crăciunului acasă cu decoraţiunile Pepco. Magazinul tău de Crăciun Pepco.”

Dacă nu poţi să-i convingi pe oameni cu un gând sincer, încearcă să-i hipnotizezi. Iată încă un brand care încearcă să inoculeze prin hipnoză publicitară că este “magazinul nostru de Crăciun”. Sute au mai fost, sute vor mai fi. Şi toate cu oameni veseli făcând lucruri generice de Crăciun. Şi toate vor fi uitate sau, în cel mai rău caz, pierdute în confuzie – “ăsta era la… sau la…??”

“Crăciunul acesta este Teilor.”

Ce v-am zis mai sus de hipnoză? Când vă mai întreabă cineva cum este Crăciunul acesta, veţi şti ce să răspundeţi.

Acelaşi gen de mesaj, dar fără vorbe, de la Lay’s.

Aici vedem oameni care se pozează, cum e şi normal de Crăciun, cu punga de chipsuri. Mesajul “Deschide Lay’s! Vin sărbătorile!” încearcă să-şi adjudece, pe drept cuvânt, sărbătorile. Căci ce altceva ai mai putea deschide de sărbători?

Spotul online al Five Continents Group Botoşani arată, aşa cum şi merită numele internaţional al brandului, bucuria sărbătoririi Crăciunului pe muzică populară românească. Nu întâmplător, întrucât protagonista e cântăreaţa de muzică populară Iustina Irimia. Postat pe canalul de Youtube al artistei, spotul are zeci de aprecieri şi sute de urări calde, deci probabil o parte din publicul-ţintă a fost plăcut atins.

Evident că acest public-ţintă, orbit de celebritatea artistei, nu observă micile scăpări de producţie. Moş Crăciun bea lapte lăsat într-un pahar afară lângă şemineul fierbinte apoi, până la inerentele probleme intestinale, apucă să scrie bucuros un bilet cu un stilou care nu scrie, pe un bilet tipărit deja cu litere caligrafice de computer.

Farmacia Catena ne aduce, aşa cum ne-a obişnuit în campaniile sale, tradiţionalul cântecel vesel. Spicuiesc din versurile pline de insight: “Cum stai cu inima, cum stai cu dragostea, oare i-ai spus lui Moş Crăciun?”

Ce are Moşul cu farmacia? Păi voi nu ştiţi cine sunt clienţii fideli Farmaciei Inimii? Persoanele în etate. Iar când te apuci să bei lapte lăsat afară cine ştie de când pe şemineul încins (vezi spotul anterior), ştii unde să sari din sanie pentru un Furazolidon.

Spotul pentru Inovi Smart Technologies autointitulat “Cea mai frumoasă reclamă de Crăciun” (nume recomandat de specialistul SEO dar care nu pare să fi fost împărtăşit decât de un public restrâns) are un mesaj corect: “Tehnologia îi aduce pe oameni mai aproape, însă dragostea îi aduce întotdeauna acasă”.

Rămâne totuşi întrebarea “Ce e dispozitivul ăla care proiectează în sufragerie textele şi imaginile necesare spotului”? Nu cumva faptul că nu înţelegem ne dă shut down? Sau au făcut un spot doar pentru pasionaţii de tehnologie casnică?

În categoria “La ce naiba m-am uitat?”, categorie frumos reprezentată în trecut de Profi şi Catena, se află minunatul spot pentru Vlad Cazino, cu textul “Fii starul Crăciunului cu daruri zilnice! Las că te iau eu în deschidere!”

Să zicem că nu suntem noi suficient de deştepţi să înţelegem mesajul. Dar măcar e un spot extrem de bine realizat, căci ăştia cu cazinourile au bugete mari. Un lux de România, care respiră încredere. Sigur oamenii au dat năvală în locaţii, dornici să se scalde în fluviul de prosperitate.

La categoria “wishful thinking” punem campania internaţională Pepsi pentru sărbători. Ştiu că nu e made în România, dar nu mă pot abţine. Am fost fan al campaniilor Pepsi din State, când se tot luau de Coca-Cola.

Cred însă că au mers prea departe de data asta, cu hainele de Moş albastre şi Moş Crăciunul care bea Pepsi. Să facă Pepsi mişto de Moşul inventat practic de Coca-Cola acum o sută de ani, mi se pare penibil. Poate Pepsi a vrut să se adapteze la situaţia noastră albastră.

Spotul Telekom destinat strângerii de fonduri pentru bătrânii singuri arată cum tehnologia reinventează apropierea dintre oameni în vremurile acestea ciudate. Bine filmat, bine jucat, oarecum low profile (3600 vizualizări pe net) şi doar cu mesaj de “donează”, fără slogan de campanie. Ok.

Pe aceeaşi idee de “L-am jucat pe Moş Crăciun” avem şi campania “Un job pentru Moş Crăciun” de la eMag. Doar că aici oamenii sunt reali, discuţia e reală, sentimentele nu sunt jucate, emoţia sparge ecranul. Realitatea e cea mai sinceră abordare publicitară.

“Nu suntem Moşu, dar spiriduşii noştri au grijă să ne facem toţi cumpărăturile în siguranţă” - mesaj de la Carrefour.

În sfârşit vedem un avantaj al pandemiei: unele spoturi din perioada asta nu mai seamănă cu cele din anii trecuţi. Au apărut cuvinte noi în comunicare, precum “siguranţă”, şi un ton mai puţin bombastic. Overall, un spot onest, fără exagerări sezoniere, potrivit brandului şi perioadei prin care trecem.

Unele spoturi respiră atât de bine gândurile momentului, încât vrei să vezi şi continuările. E cazul campaniei KFC Christmas Bucket 2020 – cele trei scenarii.

Scenariul online:

Scenariul offline:

Scenariul hibrid:

Sărbători Fericite cu reclame tot mai bune vă urez!

Cine este Liviu David?

Autor al cărţii „Pauza de publicitate – Cum să gândeşti campanii pentru o lume care nu le iubeşte”

Din carte: cum să rezolvi un brief, cum să fii un copywriter bun, cum să fii un designer bun, cum să gândeşti conceptual şi strategic, cum să-ţi dezvolţi exigenţa personală, cum să speculezi contextele, cum să NU îţi scrii CV-ul pentru creaţie.

Dezbateri: este publicitatea o minciună? Ce e original şi ce e copiat? Să vindem sau să fim creativi? Branduri sau produse? Sunt corecte focus group-urile? Cum gândesc oamenii de creaţie? Cum arată relaţia dintre client şi agenţie care dă naştere la campanii valoroase? Ce înseamnă campanii valoroase?

Gafe ale oamenilor din agenţii. Gafe ale oamenilor de marketing. Cutume. Exemple de idei şi campanii.

Puteţi comanda cartea pe www.PauzaDePublicitate.ro

Autor: Liviu David Liviu.Davidnext.advertising.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus