
Pro TV a anunțat și penultimul investitor din sezonul 2 Imperiul Leilor, care va fi în această primăvară pe post. Este vorba de Bogdan Micu, care la 36 de ani este cel mai tânăr „leu”.
Micu este antreprenor și s-a impus în domeniul energiei verzi verzi în Statele Unite, Canada, Chile, dar și în Europa. S-a implicat și în acțiuni de voluntariat, precum descrierea arhitecturii aplicației ”Inspectorul Pădurii”, prin care orice român poate verifica dacă un transport de lemne este legal sau nu și cu ajutorul căreia statul român poate opri exploatarea ilegală a pădurilor.
A fost consilier pe IT al Ministrului Mediului în Guvernul Cioloș. Bogdan Micu a lucrat o perioadă, în această vară, și la Unifarm, pe zona de IT, potrivit Newsweek.
De asemenea, Micu activează în 13 sectoare diferite, printre care energie verde, banking, comerț, construcții, IT sau săli de sport. El conduce un business pe mai multe continente, iar compania sa a furnizat până acum proiecte către clienții săi în valoare de piață de peste 1.5 miliarde de dolari.
Bogdan Micu, via Linkedin:
- Președinte Code4Nature (Washington)
- Membru board Pro Park. (Brașov)
- GSE Group LLC Energy (SUA) - energie solară
- CEO Alpin Sun GmbH
- Chairman of the Board - Fundația Micu Bogdan (Brașov)
- Consilier Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (2016-2017)
Bogdan Micu, despre prezența sa în sezonul 2 Imperiul Leilor:
”Principala mea motivație pentru care am venit în Imperiul Leilor este dorința de a promova antreprenoriatul în România și acesta cred că este un mediu foarte bun pentru a face asta.
Contrar aparențelor, antreprenoriatul nu este foarte popular printre tineri. Vreau să transmit prin apariția mea aici că poți să ai succes și când ești tânăr. Atunci când ești tânăr ai curaj să-ți asumi mai multe riscuri, ceea ce este esențial pentru antreprenoriat, pentru că nu ai nimic de pierdut. Încerci lumea cu degetul!
Caut o afacere cu un fondator determinat să reușească și care are calitățile necesare unui antreprenor, care are o idee închegată și care a făcut niște pași să demonstreze ceea ce spune. Asta e foarte important! Nu te poți baza doar pe vorbe, trebuie să existe ceva prin care tu demonstrezi ceea ce susții în fața noastră”.
Se cunosc patru „lei” din sezonul doi Imperiul Leilor
Anterior, Pro TV a anunțat primii trei investitori din sezonul doi Imperiul Leilor. Dan Șucu, patronul Mobexpert, Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălțăminte Musette și Dragoș Petrescu, fondator City Grill sunt ceilalți investitori.
Ultimul „leu” ar urma să rămână Mohammad Murad (Phoenicia), după cum Paginademedia.ro anunța în exclusivitate în octombrie 2020.
Inseamana ca emisiunea va avea audiente mult mai mari ca nea marinica al tau , audientele nu le mai ceri ?