
Postul de televiziune Prima TV are în pregătire un program de dimineață, care ar urma să intre în grila de programe.
Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, producătorul show-ului ar urma să fie Septimiu Sărățeanu, cu experiență la Pro TV, la Ringier și, până în urmă doi ani producător al emisiunii matinale de pe TVR 1.
Sărățeanu a și pus un anunț pe Facebook: "v-am spus că mă întorc în televiziune. Sunt în căutarea unor oameni cu care să construiesc", a scris el, fără a spune despre ce post e vorba.
"Nu pot oferi niciun fel de detaliu", a declarat Sărățeanu, contactat de Paginademia.ro.
Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, doi prezentatori ar urma să fie la pupitrul matinalului.
Unul dintre ei este Daniel Osmanovici, fost Antena 1. A prezentat Meteo, apoi, pentru mulți ani, a fost la Observatorul de weekend. Osmanovici a lucrat la Intact peste zece ani, până în vara lui 2018, când a devenit purtător de cuvânt la Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate.
Osmanovici a demisionat de la CNAS în 2019 urma unor declarații criticate dur de opinia publică, referitoare la defecțiunile pe care le avea sistemul cardului de sănătate. (detalii, aici).
În ultimul an, a avut proiecte personale, printre care și canalul de youtube, unde a realizat, printre altele, seria 777 - o serie de interviuri despre viața în pandemie.
Osmanovici va face echipa cu Irina Gologan, care a lucrat ca reporter în grupul Pro TV.
Din informațiile Paginademedia.ro, matinalul va fi un News Magazine, cu știri și cu dezbaterea evenimentelor momentului, cu invitați în studio.
Departamentul de comunicare al Prima TV nu a comentat informațiile Paginademedia.ro.
Citește și: Daniel Osmanovici și-a dat demisia de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Citește și: Osmanovici lasă Antena 1 pentru PR. La ce instituție va fi purtător de cuvânt
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Ce-ai facut Daniele?
Unul dintre preferații mei prezentatori care a demisionat in iulie 2018 pentru a-și continua pasiunea sportivă vine la prima tv vai vai vai