
Iulian Bulai (șeful comisiei mass-media din Parlament) și Vlad Voiculescu (Ministrul Sănătății) vor fi printre invitații unei noi emisiuni de la Radio Clasic.
Noua producție se numește „Audiențe” și va debuta miercuri, 24 februarie, de la ora 19:00. Emisiunea se va difuza pe paginile de Facebook și Youtube ale radio-ului.
Care este formatul emisiunii? Ce alți invitați mai vin? Cine moderează?
Jurnalistul Iosif Prodan va fi moderatorul emisiunii „Audiențe”. El a scris cronici de film pentru mai multe publicații (docuart.ro, filmreporter.ro, altiasi.ro, revista Cinemap). În prezent dezvoltă o platformă web dedicată filmelor documentare românești, dokumentar.ro.
Alături de Iosif Prodan se va afla o invitată permanentă - Manuela Mureșan, consilier în Consiliul General al Municipiului București, președintele Comisiei de cultură, culte și educație civică, relații internaționale din partea USR și fost consilier local în Consiliul Local al Sectorului 1, în mandatul 2016-2020.
Prima ediție nu va avea invitați, ci va fi o discuție între Prodan și Mureșan despre ultimele evenimente din Consiliul General al Capitalei, începând cu numirea lui Nicușor Dan și până în prezent. Emisiunea abordează teme politice sau culturale.
Din a doua ediție va exista și un invitat. Jurnalistul Iosif Prodan a declarat pentru Paginademedia.ră că printre invitați vor fi Vlad Voiculescu, Ada Solomon (producător de film) și Iulian Bulai, care vor interveni în direct, în emisiunile viitoare, pentru o discuție de aproximativ o oră.
Iosif Prodan, moderatorul emisiunii „Audiențe”, pentru Paginademedia.ro:
„E o emisiune care va fi difuzată săptămânal și la care se adaugă câte un invitat. Prima ediție va avea un dialog simplu, în doi, în care discutăm despre ce s-a întâmplat în Consiliul General al Capitaliei și în Primărie în ultimele luni, de când a preluat Nicușor Dan noul mandat.
De săptămâna viitoare vom avea formatul cu un invitat, de la politicieni precum Vlad Voiculescu, Nicușor Dan sau Iulian Bulai, până la personalități din domeniul cultural precum Ada Solomon.
Emisiunea va fi video și se va difuza pe paginile Radio Clasic de pe Facebook și Youtube.”
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Cine se aseamana se aduna! Iar despre voiculescu...numai de bine. In privinta lui pr-ul functioneaza de minune.