Skip to main content

Antena 1 a fost prima în audienţe cu meciul FCSB din preliminariile Europa Conference League. Cum arată cifrele

 
Antena 1 a fost prima în audienţe cu meciul FCSB din preliminariile Europa Conference League. Cum arată cifrele

Antena 1 a ieşit câştigătoare cu fotbalul. Televiziunea Antena 1 a fost liderul serii de miercuri cu meciul dintre Dunajska Streda şi FCSB din prima manşă din turul trei preliminar al UEFA Europa Conference League.

Publicitate

Peste 1,1 milioane de telespectatori din întreaga ţară au urmărit partida încheiată cu victoria FCSB. 

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele serii de miercuri pe intervalul meciului Dunajska Streda şi FCSB:

Naţional. Antena 1 a avut peste 1,1 milioane de telespectatori pe intervalul partidei de fotbal, care a debutat la 21.30 şi a ţinut până la 23.20. 

Locul secund i-a revenit Kanal D, care a difuzat aseară, ca de obicei, un serial turcesc - Mă numesc Zuleyha, urmat de emisiunea-concurs prezentată de Dan Negru, Jocul cuvintelor. 

Pro TV a afost al treilea, cu o medie de 880.000 de telespectatori, cu filmul Cei trei muschetari. 

Urban. Meciul difuzat de Antena 1 a atras peste jumătate de milion de telespectatori la oraşe. În acelaşi timp, Kanal D, de pe poziţia a doua, a atras o medie de 480.000 de persoane. 

Podiumul este completat de Pro TV, urmărit de 400.000 de persoane. 

Comercial Urban 21-54 de ani. Meciul Dunajska Streda şi FCSB a pus Antena 1 pe primul loc şi pe publicul comercial urban cu vârste între 21-54 de ani. Postul de televiziune a avut peste 270.000 de telespectatori, pe publicul tânăr. 

Pro TV a avut locul secund, cu o medie de 211.000 de persoane, pe publicul urban cu vârste între 21 şi 54 de ani. 

Audienţa posturilor TV de miercuri, 3 august, pe intervalul meciului Dunajska Streda – FCSB (21.30 -23.20), la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Nr persoane Rtg% Share
1 Antena 1 1.116.000 6.3 18.5
2 Kanal D 1.040.000 5.9 17.2
3 Pro TV 880.000 5.0 14.6
4 Romania TV 371.000 2.1 6.1
5 Antena 3 216.000 1.2 3.6
6 National TV 171.000 1.0 2.8
7 Happy Channel 168.000 0.9 2.8
8 TVR 1 130.000 0.7 2.2
9 Prima TV 120.000 0.7 2.0
10 Antena Stars 100.000 0.6 1.7

Audienţa posturilor TV de miercuri, 3 august, pe intervalul meciului Dunajska Streda – FCSB (21.30 -23.20), în mediul URBAN:

  URBAN Nr persoane Rtg% Share
1 Antena 1 511.000 5.4 17.1
2 Kanal D 483.000 5.1 16.1
3 Pro TV 401.000 4.2 13.4
4 Romania TV 189.000 2.0 6.3
5 Antena 3 136.000 1.4 4.6
6 Happy Channel 87.000 0.9 2.9
7 TVR 1 84.000 0.9 2.8
8 National TV 73.000 0.8 2.5
9 Prima TV 65.000 0.7 2.2
10 Digi 24 54.000 0.6 1.8

Audienţa posturilor TV de miercuri, 3 august, pe intervalul meciului Dunajska Streda – FCSB (21.30 -23.20), pe publicul COMERCIAL Urban 21-54 ANI:

  URBAN 21-54 ani Nr persoane Rtg% Share
1 Antena 1 274.000 5.8 22.2
2 Pro TV 211.000 4.5 17.1
3 Kanal D 161.000 3.4 13.0
4 Romania TV 46.000 1.0 3.7
5 National TV 32.000 0.7 2.6
6 Prima TV 30.000 0.6 2.5
7 Digi 24 30.000 0.6 2.4
8 Antena 3 25.000 0.5 2.0
9 TVR 1 21.000 0.4 1.7
10 Film Cafe 19.000 0.4 1.5

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dacă va puneți nume tot alte , nu înseamnă că nu sunteți postaci , va supăra, iată ca fotbal prinde la toți ha

    Unde prinde postacule. La Pro TV a avut 296.000 cu 6.3 cu 24.4 pe comercial. La Antenuta Zero doar 274.000 cu 5.8 si 22.2. Unde la fel postacule ?

    Si nu ne zici nimic ca Antenuta Zero are public pensionar ? Si Antenuta lidera ? Inseamna ca a stat acasa. Saracilor nu aveti bani de vacanta ? Publicul Pro TV a fost in Dubai postacule.
  • Tvr are rating când nu fac angajații ha

    Dezastru pe Antenuta Zero. Meciul de la Pro peste Antenuta Pensionara.

    https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-fcsb-28-iulie-meci-pro-tv-universitatea-craiova-20795445
  • felicitari, chiar daca antena nu are public de fotbal, totusi a venit de la postaci , iata ca a fost diferenta mica intre cel precedent atunci nefiind nimica la alte posturi a adunat oameni de la multe posturi in special scaderi la postaci ha

    Are public pensionar. Nu zici asta postacule ? Antenuta Zero lidera la pensionari pesede. Pro TV la public educat la public tanar.
  • Vrăjeală ieftina , nu ești capabil sa recunoști, nu mai fi irațional, cei de la postaci veniți excelează oricum ha
  • Aici sunt @mile! Dacă ai avea un gram de memorie, ai vedea că meciul are audiențe sub cele de la Asia Express, iUmor, Adela, Nea Marin (atunci când era o emisiune EXCLUSIV din grila de vară) sau chiar cele de la Splash! Vedete la apă.
    Dar de', m-am obișnuit și eu (ca mulți alții) cu DEMAGOGIA TA!!!
    Eu sunt suficient de inteligent (și sincer) să văd că Antena 1 a pierdut foarte mult din publicul său fidel, în urma acestor experimente făcute de "paraziții" veniți de la trustul PRO (și nu numai, dacă îi adaug pe cei de la DIGI și Aleph News ce-și fac veacul pe la Observator)!!!
    Dar de', poate așa învață că:
    -Antena 1 NU e PRO TV!!!!
    -Rețetele de succes ale emisiunilor NU trebuie schimbate NEjustificat!!!
    -Emisiunile brand care au succes NU trebuie să fie mutate ABSOLUT DEGEABA pe canalele secundare!!
    ÎNCĂ NU E PREA TÂRZIU PENTRU A SE ÎNDREPTA ACESTE GREȘELI!!!
    (Greșeli pe care le-am subliniat pe tot parcursul timpului...)
  • Bam unde ești sa ne zici ca antena nu are public de fotbal, erați disperat înainte, mureai de grija ha ha ha
  • Nu cred ca vom vedea meciuri de handbal pe Pro TV. Sunt luate pentru Pro Arena și pentru platforma Voyo.
  • JK din ce se aude pe PRO ARENA , dar cine stie pe parcurs poate si pe PRO
  • Marean nu aveai voie sa te uiți, ha ha ha , la handbal nu se uita nimeni , tvr are te obliga la sepsi
  • @jk, din ce am citit eu pe articole la site-uri de știri sportive, scrie că doar pe PRO Arena, deci...
  • @geo asa ar si trebui.Si nu doar FCSB.Ideea e ca daca un meci e de interes,o face indiferent unde e difuzat
    @Marian interesante informatii.Vor fi si pe Pro TV sau doar pe Pro Arena?
  • Geo mai sus nu cred la ce film rereredifuzat a dat , kanal d urca sau coboara in functie de ce filme da pro
  • Dacă va puneți nume tot alte , nu înseamnă că nu sunteți postaci , va supăra, iată ca fotbal prinde la toți ha

Trimite un comentariu

sus