Skip to main content

COMUNICAT. eSuperliga, prima ligă oficială de esports afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal şi EA SPORTS, revine în martie cu un nou sezon

 
COMUNICAT. eSuperliga, prima ligă oficială de esports afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal şi EA SPORTS, revine în martie cu un nou sezon

COMUNICAT. După un prim sezon care a marcat un moment istoric pentru esports-ul din România şi a demonstrat potenţialul uriaş al competiţiilor de fotbal virtual, eSuperliga, competiţia oficială de EA SPORTS FC™ afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi EA SPORTS, revine în martie 2026, cu un nou format.

Publicitate

Cele 16 cluburi ale Superligii României vor fi din nou reprezentate de cei mai valoroşi jucători de EA FC din ţară, pregătiţi să concureze pentru trofeu, premii şi calificarea la campionatele mondiale şi europene.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Formatul competiţiei

eSuperliga 2026 va debuta la începutul lunii martie şi se va desfăşura în două faze:

●    Sezon regulat: 6 etape în format Swiss, cu 8 meciuri pe etapă, care vor stabili clasamentul general.

●       Play-off: Primele 8 echipe acced în fazele eliminatorii – sferturi, semifinale şi finală – toate disputate în cadrul unui eveniment de două zile la finalul sezonului.

Calendarul noului sezon

Etapa 1 - 6 martie 2026 - Palas Mall Iaşi

Etapa 2 - 7 martie 2026 - Palas Mall Iaşi

Etapa 3 - 14 martie 2026 - ParkLake Shopping Center Bucureşti

Etapa 4 - 15 martie 2026 - ParkLake Shopping Center Bucureşti

Etapa 5 - 4 aprilie 2026 - Sala Polivalentă Craiova

Etapa 6 - 5 aprilie 2026 - Sala Polivalentă Craiova

Finala - 18 & 19 aprilie 2026 - Circul Metropolitan Bucureşti

Calificări la competiţii internaţionale de prestigiu

Şi anul acesta, cei mai buni jucători din eSuperliga vor avea un loc asigurat în cadrul FC Pro World Championship Play-ins şi eChampions League Group Stage conectând, astfel, scena esports-ului românesc la competiţii internaţionale de prestigiu marca EA SPORTS.

Sezonul 1: un debut de succes unde Universitatea Craiova a fost încoronată campioană

Primul sezon al eSuperligii a demonstrat interesul ridicat pentru esports în România şi capacitatea competiţiei de a crea momente memorabile. Cele 16 evenimente organizate în 12 oraşe au adus fotbalul virtual mai aproape de comunităţi diverse, atrăgând peste 30.000 de participanţi şi generând online 27 de milioane de vizualizări şi peste 150.000 de interacţiuni. Marea finală de la Circul Metropolitan Bucureşti a reunit peste 2.000 de fani şi a oferit 17 meciuri intense pe parcursul a 16 ore.

Competiţional, sezonul a fost strâns. Răzvan Puiu (Universitatea Craiova) a încheiat pe primul loc, câştigând eSuperliga, eSupercupa, calificarea în eChampions League şi FC Pro World Championship. La doar două puncte în spate s-a clasat reprezentantul Rapidului, iar locul al treilea a revenit jucătorului Sepsi OSK.

Sezonul inaugural al eSuperligii a reprezentat o iniţiativă remarcabilă menită, printre altele, să aducă fotbalului românesc o perspectivă nouă, conectând sportul cu o generaţie mai tânără de fani prin intermediul esports. „Jucătorii de EA FC care şi-au reprezentat echipele favorite din Superligă au reuşit să adauge intensitate şi emoţie fiecărui meci.”, a declarat Constantin Stătescu, reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Despre eSuperliga

eSuperliga este competiţia oficială de esports a Superligii de Fotbal a României, creată pentru a uni pasiunea pentru fotbal cu energia şi creativitatea din esports. eSuperliga oferă jucătorilor români oportunitatea de a concura la cel mai înalt nivel în EA SPORTS FC 26, reprezentând cluburi de tradiţie ale Superligii şi având şansa de a lua parte la cele mai mari competiţii internaţionale.

Mai multe detalii pe esuperliga.live

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus