Skip to main content

Legendarium, serial de animaţie românesc 3D despre miturile secuieşti, va fi difuzat pe Cartoon TV+

 
Legendarium, serial de animaţie românesc 3D despre miturile secuieşti, va fi difuzat pe Cartoon TV+

Cartoon TV+, platformă online ce difuzează gratuit animaţii ale producătorilor independenţi, va difuza Legendarium, primul serial de animaţie românesc 3D, care urmăreşte povestea a doi copii prin lumea legendelor secuieşti.

Publicitate

„Am lansat primul sezon al serialului de desene animate Legendarium. Doi copii secui, Rika şi Zete, vă călăuzesc prin lumea legendelor secuieşti. Aflaţi cât mai multe despre miturile Secuimii. Aventuraţi-vă cu familia prin locuri adevărate, dar pline de personaje legendare!“, au anunţat producătorii.

Pe Cartoon TV+ poate fi urmărit şi lungmetrajul de animaţie Aventurile lui Ţuţu, producţie românească realizată anul trecut. Tutu, un băieţel de 8 ani, evadează din jungla urbană în care există doar tablete şi smartphone-uri şi ajunge să descopere basmele şi poveştile ascunse în paginile cărţilor. Aventura îl duce chiar şi în spaţiul cosmin, într-o călătorie pe Marte şi înapoi.

Personajelor de basm din acest film de animaţie le dau glas vocile unor actori de renume: Horaţiu Mălăele, Marian Râlea, Tamara Buciuceanu Botez, alături de Mihai Răzuş şi Marcelo Cobzariu.

De asemenea, Cartoon TV+ a anunţat că va difuza în luna februarie şi Mercy Street, primul lungmetraj de animaţie românesc pentru copii, realizat după Revoluţie.

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • CH+ CH+
    Am văzut deja cele trei episoade în octombrie anul trecut. Iar din ce am văzut la genericul de sfârșit, dublajul în română (serialul fiind produs în maghiară) este realizat de IYUNO-SDI Group România (fostul BTI Studios și Zone Studio Oradea) cu actorii vocali Paul Zurbău, Anastasia Vicoveanu, Sebastian Lupu și Sorin Ionescu dublându-i pe Zeke, Rika, bunicul și diavolul din câte știu. Acum văd că au fost adăugate și alte 4 episoade (dintre care cel special de Crăciun).

Trimite un comentariu

sus