Skip to main content

Prezentatorul emisiunii Income Magazin pleacă de la Antena 3

 
Prezentatorul emisiunii Income Magazin pleacă de la Antena 3

Alex Vlădescu, prezentatorul emisiunii Income Magazine de la Antena 3 pleacă din trustul Intact după câţiva ani. Astăzi a fost ultima zi ca reporter la Antena 3. Emisiunea Income prezintă idei de afaceri, metode pentru a economisi sau creşte veniturile personale, strategii, influenţe ale evoluţiilor economie internationale.

Publicitate

"A fost ultima zi ca reporter în cadrul Antena 3. Au fost ultimele transmisiuni în direct, ultimele reportaje filmate, ultimele emisiuni realizate, ultimele emoţii.

Televiziunea a fost cea mai mare pasiune a mea! Am pus suflet în tot ceea ce am făcut în acest domeniu! Am sacrificat weekenduri, zile libere, şi mii de ore state peste program, a scris jurnalistul pe Facebook.

A continuat:

"Am făcut de toate în tv: teren, redactare, editare, prezentare. Treptat. În ani. Am muncit pentru fiecare informaţie obţinută. Pentru fiecare interviu reuşit. M-am bucurat pentru fiecare clipă de succes şi am plâns pentru materialele nereuşite...

Televiziunea a fost universul meu. Dar, mai presus de toate, televiziunea m-a învăţat ceva: să preţuiesc libertatea".

De aceea, am ales un alt drum. Unul care să îmi ofere timp mie. Să pot să construiesc ce mi-am propus!", mai scrie jurnalistul.

Alex Vlădescu trece în revistă redacţiile în care a lucrat:

"Am intrat în presă în luna noiembrie a anului 2015, în facultate, la Constanţa, ca redactor al cotidianului local ZIUA de Constanţa. Am venit apoi în Bucureşti, unde am fost reporter pentru Naţional TV, Realitatea TV şi, ulterior, Antena 1 (pentru jurnalele Observator) şi Antena 3.

Am prezentat apoi timp de peste un an emisiunea economică Income, unde am explicat fenomene financiare şi am căutat soluţii întotdeauna."

Contactat de Paginademedia.ro, Alex Vlădescu nu a comentat plecarea.

Cine este Alex Vlădescu? Carte de vizită

  • A intrat în presă în anul 2015, la Constanţa, ca redactor al cotidianului local ZIUA de Constanţa.
  • Ianuarie - octombrie 2017: Naţional TV - reporter
  • Octombrie 2017 - august 2019: Realitatea TV - reporter
  • August 2019 - ianuarie 2020: Antena 1 - reporter Observator
  • August 2019 - octombrie 2022: Antena 3 - reporter şi, din iulie 2021, prezentator Income Magazin
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • B.A.M B.A.M
    La ce te referi, Mihai?
  • Mihai Mihai
    Si Marius Pancu ce zice? :))))))))
  • Soby Soby
    @Tom, după atâtea restructurări de la PRO TV, acum e timpul la Antene să facă restructurări...
  • Tom Tom
    Un curcubeu mai putin in Intact
  • Soby Soby
    @Andrei, deci nu doar pleacă de la Antena 3, se retrage și din televiziune.

    Am o presimțire că în curând o să plece și prezentatorii de la Antena 3...
  • Andrei Andrei
    @Soby... a scris că pleacă din tv
  • Soby Soby
    Completare: A revenit Adrian Mănuțiu la Antena 3 după 5 ani, deci el este în locul lui Alex Vlădescu.

    Eu cred că Alex Vlădescu va merge ori la Digi 24, ori la Euronews România, ori la România TV unde sunt și foștii lui colegi, Roxana Ciucă si Georgiana Murgilă.

Trimite un comentariu

sus