„Pro TV, să ne belească…” – Mesaj vulgar proiectat pe toate cele patru faţete uriaşe ale cubului la un eveniment Antena 1 la adresa Pro TV.
Pe ecran a apărut o poză cu Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, însoţită de textul „Pro TV, să ne belească ******”. Textul a fost complet necenzurat.
S-a întâmplat la evenimentul destinat clienţilor de publicitate şi agenţiilor cu care lucrează posturile de televiziune din grup.
Paginademedia.ro a fost prezentă la eveniment, dar mesajul a apărut spre final. Momentul a avut loc după ora 21.00, spre finalul evenimentului, care a început în jurul orei 13.00.
A fost, de altfel, prima referire directă la concurentul Pro TV. Pe durata evenimentului, în prezentări, Antena 1 nu a făcut nicio remarcă la adresa concurentului Pro TV.
Gluma neinspirată cu AI
Cum a apărut mesajul pe ecran? Antena 1 spune că nu este vorba de o poziţie a grupului, ci de „o glumă neinspirată făcută cu AI”.
Răspunsul Antena Group pentru Paginademedia:
„Ieri, Antena 1 a sărbătorit 33 de ani printr-un eveniment special, care a adus împreună angajaţi, vedete, parteneri şi clienţi, într-o atmosferă de sărbătoare, cu multe momente frumoase şi emoţie.
A fost o seară despre oamenii care au construit şi continuă să scrie povestea Antena 1 şi despre bucuria de a celebra împreună această aniversare. Le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi au făcut parte dintr-o zi atât de importantă pentru noi.
Din păcate, evenimentul a inclus şi un moment nepotrivit: o glumă complet neinspirată, realizată cu ajutorul inteligenţei artificiale de către un coleg. Ne delimităm categoric de acest gest.
Regretăm sincer cele întâmplate.
Dincolo de acest incident, rămân bucuria unei seri care ne-a adus împreună şi recunoştinţa faţă de toţi cei care fac parte din povestea noastră. După 33 de ani, mergem mai departe cu aceeaşi energie, cu respect pentru publicul nostru şi cu încredere în oamenii care, zi de zi, dau viaţă Antena 1.”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro