Skip to main content

Efectul Diana Şoşoacă. Contul de Youtube al Senatului riscă să fie închis

 
Foto: hepta
Foto: hepta
Discursul anti-mască al Dianei Şoşoacă ar putea duce la închiderea contului de Youtube al Senatului României, scrie Hotnews.
Publicitate
 
Iulia Scântei (PNL), Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, a declarat, marţi, că Youtube a avertizat instituţia că va şterge contul pentru nenumăratele „derapaje” ale senatoarei Diana Şoşoacă. Momentan, câteva videoclipuri de pe pagină au fost şterse.
 

„Pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii. (...) 
 
Pentru prima sesizare transmisă Senatului, a celor care gestionează politica YouTube online, s-a acordat un avertisment şi au fost şterse acele înregistrări video care figurau pe pagina YouTube a Senatului. A fost un termen scurt, acordat de ei, cu titlu de preaviz. 
 
S-a explicat şi motivul pentru care vor fi şterse şi că repetarea postării pe canalul YouTube a acestor mesaje video, care instigă la nepurtarea măştii, vor fi interzise cu desăvârşire, inclusiv pagina Senatului, dacă nu se va conforma”, a declarat Iulia Scântei, potrivit Hotnews.
 
De altfel, PNL a solicitat Biroului permanent o dezbatere asupra comportamentului senatoarei Şoşoacă. Dezbaterea trebuia să aibă loc astăzi, dar a fost suspendată de Comisia juridică a Senatului.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • didi didi
    sper ca in 2 sau 3 ani, aur si sosoanca sa ramana doar un vis urat, precum ppdd ul lui diaconescu pe vremuri.
  • DODO DODO
    @ gabriel - daca esti sustinator al sosoaicei atunci trebuie sa stii ca este in sluba rusiei fiind agent de propagare in romania cu rol destabilizator Ce zici ? ii impartasesti ideile ? voi sinteti doar gloata de manevra de care se foloseste ea V-a bagat aia cu masca si acum sapati tara Realizezi in ce v-ati bagat ?
  • claudiuu claudiuu
    Gabriel se vede ca easti doar un Aur (olac) daca o sustii pe Sosoaca
  • Gabriel Gabriel
    Sa fie, oricum majoritatea poporului nici nu stie de existenta lui; si chiar si din cei care stiu, nu stiu cati il folosesc. Deci nicio paguba.
    Noi o sustinem in continuare pe Sosoaca, cu sau fara Youtube pt Senat.
  • Stefan Stefan
    Poate asa afla aceasta "stimabila" doamna pe ce lume traieste, ca pare ca nu prea stie.
  • ONe ONe
    Am citit undeva ca tot ea,Diana Sosoaca a facut circ in Senat insotita de barbatul ei,cum altfel decat intr-un live pe pagina unui "fost realizator TV"
    Oare e vorba de Lazarus?

Trimite un comentariu

sus