Skip to main content
LIVE: Povestea viralului verii - Alex Stamate, cu creatoarea lui, Laura Bălan

Antena 1 anunţă grila de toamnă din iulie. Când încep Asia Express şi Insula iubirii

 
Antena 1 anunţă grila de toamnă din iulie. Când încep Asia Express şi Insula iubirii

Antena 1 a anunţat principalele producţii care vor face parte din grila de toamnă. Este pentru prima dată când grila de toamnă este anunţată atât de devreme de Antena. Postul mizează pe noi sezoane ale emisiunilor Insula Iubirii, Asia Express, Chefi la cuţite, dar şi pe ultimele sezoane ale serialelor Destine cu parfum de lavandă şi Ana - Mi-ai fost scrisă în ADN.

Publicitate

De menţionat că au fost anunţate datele de difuzare. 

Prima mare premieră este programată pe 27 august, când revine Destine cu parfum de lavandă cu sezonul final. Potrivit Antenei 1, ultimul capitol al serialului va aduce confruntări decisive şi răsturnări de situaţie pentru personajele din Podişor.

„În inima lavandei se anunţă cumpene mari, iar graniţa dintre familie şi trădare, dintre judecată şi război, dintre viaţă şi moarte devine tot mai fragilă”, spune actorul Liviu Bora.

La rândul ei, Vichi Raileanu promite „răsturnări de situaţie neaşteptate, emoţii puternice şi mize mai mari ca niciodată”.

Când începe noul sezon din Insula Iubirii

Din 4 septembrie, Antena 1 lansează sezonul cu numărul zece din Insula Iubirii, prezentat de Radu Vâlcan. Este pentru prima dată când emisiunea este difuzată în sezonul de toamnă şi nu vara cum s-a întâmplat până acum. Noul sezon va aduce cinci cupluri care îşi vor testa relaţiile în faţa ispitelor, iar producătorii promit modificări ale formatului.

„Din septembrie, promitem să vă aducem un sezon cu poveşti mai arzătoare, mai sincere şi mai surprinzătoare decât oricând. (...) Le-am pregătit noi elemente care vor schimba jocul bine cunoscut”, a declarat Radu Vâlcan.

Până la lansarea noului sezon, din 23 iulie, telespectatorii vor putea urmări ediţiile speciale Insula Iubirii – Reuniuni.

Asia Express revine cu un traseu până în China

La doar două zile distanţă, pe 6 septembrie, începe şi noul sezon Asia Express, prezentat de Irina Fodor.

Sezonul cu numărul nouă a fost filmat pe Drumul Mătăsii, cu trasee prin Uzbekistan şi, în premieră pentru formatul românesc, prin China.

„Asia Express este una dintre puţinele experienţe de televiziune care se scriu în timp real. Nu există repetiţii, nu există plase de siguranţă şi nu există scenarii care să poată anticipa tot ce urmează să se întâmple”, spune Irina Fodor.

Irina Fodor mai spune că noul sezon va aduce concurenţi cu personalităţi foarte diferite, conflicte puternice, dar şi alianţe neaşteptate, generate de experienţa extremă a competiţiei.

Pe lângă aceste producţii, Antena 1 a confirmat că în această toamnă vor reveni şi Chefi la cuţite, precum şi ultimele episoade din Ana - Mi-ai fost scrisă în ADN. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus