
În grădina Danei, sezon nou la TVR 1. Cu tematici diverse din domeniul agricol, emisiunea de tip magazin În grădina Danei se întoarce cu episoade noi la postul public.
Programul poate fi urmărit în fiecare sâmbătă de la ora 09.50 la TVR 1, iar la TVR Folclor se vede în fiecare duminică de la ora 08.00, notează tvr1.ro.
Întâlniri cu oameni noi, informaţii despre modul în care fiecare dintre noi putem obţine legume sănătoase, ce flori şi arbuşti să ne punem în grădină şi cum să o îngrijim – toate acestea se numără printre propunerile noului sezon al emisiunii de tip magazin În grădina Danei.
Dana Constantinescu:
„Specialiştii speră într-un an agricol mai bun decât cel de anul trecut, dar sunt destul de rezervaţi.
Dacă vine un ger de două-trei nopţi în aprilie, iar vara va fi secetoasă şi noi nu ne pregătim din timp un sistem de irigaţie adecvat, atunci s-ar putea să nu avem nici fructe multe, nici suficiente legume. În schimb, vom avea din belşug dăunători”, spune nu prea optimistă Dana Constantinescu.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro