
Un fost vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară va avea emisiune la postul B1 TV. Este vorba de Ioana Constantin, care a fost la vârful partidului fondat de Traian Băsescu şi care se va ocupa de un tronson orar de după-amiază la postul de ştiri.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Ioana Constantin (care este şi absolventă de jurnalism) va modera talk-show-ul Politica zilei, difuzat de B1 TV între orele 15.00 şi 17.00.
Talk-showul va fi difuzat de B1 TV de luni până vineri. Prima ediţie: luni, 23 mai.
Emisiunea este plasată înaintea programului realizat de Robert Turcescu, revenit de scurt timp la B1 TV, după o pauză de opt ani (în 2014, s-a deconspirat în direct, spunând că a fost agent sub acoperire).
Şi Robert Turcescu a fost în PMP. A fost şi el vicepreşedinte (în 2016), deputat şi preşedinte interimar al PMP Bucureşti.
Cine e Ioana Constantin? demisie din PMP anul trecut
Ioana Constantin a fost vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară până în noiembrie anul trecut. A demisionat din partid în contextul unor discuţii care vorbeau de posibile negocieri între PMP şi PNL sau AUR.
"Cred că declaraţiile şi acţiunile contradictorii din spaţiul public cu privire la o eventuală apropiere a Partidului Mişcarea Populară de partide extremiste şi pro-ruseşti cum este AUR, dar şi discuţiile neasumate privind PNL au pus partidul într-o situaţie delicată, inacceptabilă atât în raport cu electoratul şi membrii, precum şi în raport cu presa şi cu alte forţe politice”, a explicat atunci Ioana Constantin pe Facebook.
În trecut, a fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi candidat al PMP la Camera Deputaţilor în Bucureşti.
În 2016, a fost preşedintele partidului M10, fondat de Monica Macovei. În acel context, Agerpres cita dintr-un "scurt CV cuprins în declaraţia de presă a Monicăi Macovei:
"Noua preşedintă M10 are două licenţe obţinute în 2012, una de la SNSPA, Facultatea de Management, şi a doua de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, şi două masterate obţinute în 2014 la SNSPA, în comunicare brand, management şi comunicare corporativă şi în comunicare şi relaţii publice".
"Ioana a predat, între altele, etică şi responsabilitate corporativă, management şi afaceri pe internet la Facultatea de Management a SNSPA şi a lucrat în consiliere şi orientare profesională pentru absolvenţii care îşi începeau profesiile".
Comentarii
Ca fapt divers...
(Că tot sunt făcut AUR-ist fără dovezi...)