Skip to main content

VIDEO. Izolaţi în România, premiu internaţional. Şi o altă emisiune TVR, pe lista câştigătorilor

 
VIDEO. Izolaţi în România, premiu internaţional. Şi o altă emisiune TVR, pe lista câştigătorilor

Două emisiuni de la TVR au fost premiate internaţional. Este vorba despre producţia Izolaţi în România, realizată de Dite Dinesz, şi de Adevăruri despre trecut, serie documentară semnată de Raluca Rogojină.

Publicitate

- Episodul „Cum am trăit într-o pădure”, din cadrul seriei „Izolaţi în România”, a primit Locul I la categoria „Minorităţi în societate”

- La categoria „Documentare”, producţia „Adevăruri despre trecut – Foametea” a fost recompensată cu Menţiune Specială.

Cele două producţii au fost premiate la competiţia Prix CIRCOM 2021, acordate de CIRCOM Regional - organizaţie care reuneşte 376 de staţii TV din 38 de ţări. 

„Acest premiu e  un drum până la cer şi înapoi, e lumină în dar, e fericire cu lacrimi bune. Am plâns, am plâns mult când am aflat. Coborâsem de pe munte, filmasem ediţia de Paşte şi mă îndoiam de multe lucruri.

A venit premiul şi m-a urcat înapoi pe munte, să mă reîntâlnesc cu ei, cei care au trăit într-o pădure”, spune Dite Dinesz, jurnalista de la TVR Timişoara.

Filmul „Cum am trăit într-o pădure” e rezumatul a cinci ani de căutări, regăsiri a sensului omului, aşa cum e înţeles el dincolo de munţi, în case mici cu un pat şi o masă.

E despre cei care trăiesc singuri în câte un cătun. Povestea lor a fost spusă prima dată în 2006, iar de 5 ani e din nou pe TVR 1. Echipa care a realizat filmul este formată din Marius Danci - imagine, Constantin Buţă - montaj, Dite Dinesz - realizator.


Citeşte şi: Jurnalism în vârf de munte. Poveşti tulburătoare şi reacţii copleşitoare. Izolaţi în România. Povestea.


Pentru documentarul „Foametea”, Raluca Rogojină a lucrat peste un an, timp în care a adunat mărturii înfricoşătoare despre realităţile cumpliţilor ani 1946-1947 de pe ambele maluri ale Prutului, din Moldova şi Basarabia.

La documentar, alături de Raluca au lucrat şi Larisa Turea, Mariana S. Ţăranu, Lavinia Betea, Ioana Cristea - editor imagine, Mihai Buzura şi Dan Gheorghe – directori de imagine.

La Prix CIRCOM Regional 2021 au fost înscrise peste 190 de producţii, iar câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu de specialitate format din profesionişti de televiziune din 20 ţări europene, printre care şi reprezentantul TVR – Alina Amza, coordonator cu atribuţii de producător executiv al Departamentului TVR 1.

VIDEO. Un clip din documentarul „Cum am trăit într-o pădure”

How Did I Live In A Forest... - Prix CIRCOM 2021, winner in Minorities in Society from CIRCOM Regional on Vimeo.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus