Skip to main content

Micutzu, implicat într-un scandal noaptea trecută. S-a lăsat cu amenzi, după îmbrâncelile din centrul Capitalei

 
Micutzu, implicat într-un scandal noaptea trecută. S-a lăsat cu amenzi, după îmbrâncelile din centrul Capitalei

Cosmin Nedelcu alias Micutzu a fost implicat într-un scandal, noaptea trecută. A fost alertată şi Poliţia, după îmbrâncelile de pe Calea Victoriei, scrie DigiFM.

Publicitate

Oamenii legii au dat patru amenzi în valoarea de 200 de lei şi i-ar fi dus pe cei implicaţi la secţie. În altercaţie a fost spart şi un geam. 

Din imaginile postate în online, apar mai mulţi oameni care se ceartă, se îmbrâncesc şi se injură. Printre ei se numără şi comediantul Micutzu. 

Acesta a declarat, conform DigiFM care citează România TV, că totul ar fi început după ce ar fi fost jignit pe stradă de persoanele cu care mai apoi s-a îmbrâncit. Tot el a spus că a depus plângere împotriva agresorilor

A agresat-o pe logodnica mea şi l-a lovit cu pumnii pe prietenul nostru, şi am venit să depunem plângere. S-au întâmplat nişte chestii, dar după ce am fost agresat de omul respectiv. Nu, eu nu am fost lovit. Pur şi simplu mergeam pe stradă şi am fost înjurat de oamenii ăştia. Am depus plângere toţi trei şi aşteptăm ca organele să îşi facă datoria”, după cum a spus Cosmin Nedelcu pentru România TV. 

Într-un comunicat, Poliţia spune că: 

„În noaptea de 15 /16 august 2021, în jurul orei 00.00, prin apel 112, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în faţa unui magazin de pe raza de competenţă a secţiei, mai multe persoane sunt implicate într-un conflict. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţiştii, care au identificat persoanele implicate şi le-au condus la sediul subunităţii.

Din primele date a rezultat ca în jurul orei 23:50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulţi şi un minor, aflat în faţa unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător. Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite şi a început să se certe cu cel în cauză.

În cauză au fost declanşate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi lovire sau alte violenţe. 4 bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare), conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, pentru adresarea de expresii jignitoare”, după cum au transmis oamenii legii. 


Imagini video, pe DigiFM.ro


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Didi Didi
    Deci un om l-a injurat pe micutzu care era cu alte 4 persoane? Si la final 4 oameni au fost amendati? Pai, micutzule... nu se leaga ce spui tu cu ce e in realitate...
  • B.A.M B.A.M
    DIGIFM citează România TV! Hai că am prins și ziua asta! Și nu e o zi oarecare, e una din "guvernarea miraculoasă PNL-USR-PLUS-UDMR"! Sunt curios ce vor spune "propagandiștii de serviciu" din presă despre acest "eveniment"...

Trimite un comentariu

sus