Skip to main content

Olimpia Melinte: „Pentru secvenţele de luptă a fost nevoie să lucrez cu cascadori”. După ce a fost fata rea din serialul Vlad, e poliţistă în filmul „Băieţi deştepţi”

 
Olimpia Melinte o interpretează pe poliţista Elena în Băieţi destepţi Foto: Olimpia Melinte, Facebook
Olimpia Melinte o interpretează pe poliţista Elena în Băieţi destepţi Foto: Olimpia Melinte, Facebook

INTERVIU. Olimpia Melinte este poliţistă în filmul de acţiune-comedie „Băieţi deştepţi”, care va intra în cinematografele din ţară săptămâna aceasta.

Publicitate

Actriţa Olimpia Melinte a stat de vorba cu Paginademedia.ro despre cum s-a pregătit pentru rolul de poliţistă.

 „E o lume mai puţin accesibilă nouă, femeilor, dar pe care eu o urmăresc din umbră cu o oarecare admiraţie”, a spus actriţa, pentru Paginademedia.ro.

Olimpia a jucat în serialele Vlad, Las Fierbinţi şi în filmele „Selfie”, „Selfie 69!, „Şi atunci, ce e libertatea?” şi „Căutătorul de vânt”.

În filmul „Băieţi deştepţi”, regizat de Igor Cobileanski (care a mai realizat şi serialul Umbre, şi filmul „La Limita de Jos a Cerului”), Olimpia o interpretează pe Elena, coordonatoarea echipei poliţiste.

Alături de ea sunt, în rol de poliţişti, actori Silviu Mircescu (cunoscut publicului şi din serialul Clanul sau filmul „O grămadă de caramele”), Tiberiu Ioana (care a mai jucat şi în filmul „Zăpadă, ceai şi dragoste”) şi Sergiu Costache (Clanul, Nunţi, botezuri, înmormântări).

Un rol important în film are şi Cristian Iacob (cunoscut actor de teatru, care a fost distribuit şi în serialele Sacrificiul şi Aniela, dar face parte şi din juriul emisiunii Te cunosc de undeva! de la Antena 1), care interpretează un traficant de droguri.

Distribuţia este completată de nume precum Alex Velea, Ruby, Vali Vijelie, Johny Romano şi Dan Bursuc.

Filmul „Băieţi destepţi” este disponibil în cinematografele din ţară începând de vineri, 13 octombrie.

Paginademedia.ro: Cum te-ai pregătit pentru acest rol şi cât timp a durat?

Olimpia Melinte: Pentru acest rol am început să mă pregătesc cu câteva săptămâni înaintea filmărilor, fiind nevoie să lucrez alături de cascadori, pentru secvenţele de luptă, dar şi repetiţii de text alături de colegi, în timpul filmărilor neavând foarte mult timp pentru asta.

A fost o perioadă destul de solicitantă, dar care m-a ajutat să-mi cunosc atât personajul, cât şi universul din care acesta vine.

Olimpia Melinte: „Mi-ar plăcea să mai joc un rol de poliţistă”

Paginademedia.ro: Cum a fost să joci alături de cei trei băieţi?

Olimpia Melinte: Cu băieţii am avut o relaţie foarte bună. Pe Silviu şi pe Sergiu îi ştiam de dinainte, ne-am cunoscut la un proiect de teatru, unde am avut o colaborare frumoasă.

Sunt foarte creativi şi am reuşit într-un timp destul de scurt să ne unim energia şi umorul pentru realizarea acestui proiect.

Paginademedia.ro: Ţi-ar mai plăcea să mai interpretezi pe viitor un rol de poliţistă?

Olimpia Melinte: Da, cu siguranţă mi-ar plăcea să mai joc un rol de poliţistă, cred că sunt nenumărate felurile în care poţi să te raportezi la un astfel de personaj, şi felul în care poţi înţelege meseria.

E o lume mai puţin accesibilă nouă, femeilor, dar pe care eu o urmăresc din umbră cu o oarecare admiraţie.

Paginademedia.ro: Ce poţi să ne mai spui despre Băieţi Deştepţi şi de ce să vină oamenii la cinema?

Olimpia Melinte: Părerea mea e că, deşi a mai dispărut în ultimii ani, există o preconcepţie asupra filmului românesc, iar „Băieţi deştepţi” atinge o zonă a cinemaului care e foarte rar folosită la noi, acţiune combinată cu comedie.

E un film care te binedispune, te relaxează, şi care te face să empatizezi foarte mult cu personajele.

Paginademedia.ro: Cât au durat filmările?

Olimpia Melinte: Filmările au durat în jur de 20 de zile, dar cu tot cu pregătiri, repetiţii, întâlniri, discuţii etc., cred că s-a ajuns la 30 de zile. A fost o perioadă intensă.

GALERIE FOTO: Filmul are în prim-plan trei poliţişti

Ce prezintă filmul?

Filmul „Băieţi deştepţi” îi are în prim-plan pe Leo, Alex şi Costi, trei poliţişti suspendaţi, care sunt chemaţi înapoi la datorie, pentru a investiga un baron local al drogurilor, Narcis, cu care au o istorie îndelungată.

În mijlocul acţiunii înfloreşte o surprinzătoare poveste de dragoste între Leo şi Lara, mâna dreaptă a traficantului.

VIDEO. „Băieţi deştepţi” - Trailer - Primele secvenţe din film

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus