Skip to main content

Parteneriat Kiss FM - Facultatea de Jurnalism. Studenţii vor face practică la radio

 
Sursa foto: Antonio Momoc, Facebook
Sursa foto: Antonio Momoc, Facebook

Studenţii de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) de la Universitatea din Bucureşti vor putea face practică la posturi din grupul care deţine Kiss FM. Facultatea a semnat un acord de parteneriat care asigură practica a 180 de studenţi.

Publicitate

La ce posturi? De când?

Studenţii vor avea posibilitatea de a merge în practică la Kiss FM, Rock FM, Magic FM şi ASHA Radio (este un post online de radio lansat de Kiss FM).

Asha Radio are public ţintă tinerii de 20 de ani. Proiectul "este o academie de formare a viitorilor DJ pentru KissFM si este o platforma practic prin care noi antrenam potenţiale talente", după cum a declarat pentru Paginademedia.ro Kristin Bucur, project manager AG Radio Holding.

Studenţii de la Facultatea de Jurnalism vor începe stagiul de practică la radio începând din ianuarie 2023.

Antonio Momoc, decanul Facultăţii de Jurnalism:

"Studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti vor avea oportunitatea de afirmare în programe de practică la staţiile AG RADIO HOLDING începând cu ianuarie 2023.

Vocea tinerilor studenţi, viitori jurnalişti sau oameni de radio se va auzi la postul ASHA Radio: studenţii vor asista în studio la emisiunile Kiss FM şi, cu creativitatea şi spontaneitatea lor, vor pune în aplicare cunoştinţele teoretice din facultate în programele ASHA Radio."

Kristin Bucur, project manager din partea AG Radio Holding:

"Sunt bucuros şi totodată foarte mândru că am putut semna acest parteneriat. Pentru mine este un proiect de suflet. La rândul meu, am fost un student care a primit o şansă, aşa că ştiu cât de benefice sunt astfel de oportunităţi la început de drum.

Abia aştept să ne apucăm de treabă. Le mulţumesc mult colegilor implicaţi în proiect: Selma Iusuf, Dan Finţescu şi Horia Ghibuţiu. Ştiu că împreună vom face o treabă bună pentru viitorii jurnalişti".

Ce vor face studenţii în stagiul de practică?

În cadrul parteneriatului, AG RADIO HOLDING şi FJSC vor dezvolta împreună proiectul ASHA Radio, iar studenţii FJSC vor redacta ştiri şi articole pentru platformele online ale staţiilor, sub consilierea profesională a redactorilor de ştiri Kiss FM şi Rock FM.

Prodecanul FJSC, Dan Podaru, va coordona din partea FJSC grupele de studenţi care vor intra în practică la AG RADIO HOLDING din ianuarie, pe tot parcursul anului 2023:

„Este o şansă bună pentru această generaţie de studenţi, în special pentru cei care iubesc radioul. Competiţiile şi festivalurile studenţilor FJSC, evenimentele studenţeşti precum Serile FJSC sau Caravana FJSC vor fi povestite de ei pe ASHA Radio”, spune prodecanul Dan Podaru.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus